Rubrici  -  Oltita Cintec  -  Când un Național atinge centenarul  -  

Un veac de existență e o bornă sem­nificativă în viața oricărei instituții, iar memoria centenară impune conservarea ei cu maximă atenție. Teatrul Național „Mihai Eminescu“ din Chișinău a ajuns la această vârstă în 2021, pe 6 octombrie.

Un program bogat în activități evocative și care au relevat starea estetică a actualității a fost susți­nut în capitala Republicii Moldova, iar, dincolo de emoțiile aferente jubileului, mărturia concretă a ceea ce au însemnat aceste o sută de sezoane s-a așezat între copertele unui volum scos la Editura Cartier – 100 de spectacole în 100 de ani la Teatrul Național „Mihai Eminescu“ din Chișinău. Îngrijit de Petru Hadârcă, volumul este o mică operă de artă a genului, cu fotografii imprimate pe hârtie de foarte bună calitate, cu file legate între coperte cartonate, aproape 400 de pagini a căror foiletare se transformă în reală plăcere.

Formulă care lasă imaginile să vorbească de la sine

Frumusețea cărții e un atu esen­țial, îi atașează însușirea de lucrare prietenoasă. E secretul care face ca istoria așezământului, de regulă o înșiruire de titluri și de autori, să devină atrăgătoare. E meritul realizatorilor de a fi ima­ginat această formulă care lasă imaginile să vorbească de la sine, reînviind, prin captura clipei scenice într-un instantaneu developat pe suport material, secvențele definitorii ale evoluției artistice a acestui teatru.

„Sunt spectacole care au fost expresia a ceea ce a însemnat arta teatrală pentru oamenii de cultură și pentru spectatorii din Chișinău într-un moment anume din istorie: fie că a fost expresia a ceea ce au iubit sau, dimpotrivă, a ceea ce au fost obligați cu forța să iubească, fie că a fost expresia unui ideal spre care au râvnit – artistic, etic, politic, național, cultural, estetic etc. –, fie a unor dorințe ascunse, a unui fruct interzis. Sunt spectacole expresie a căutărilor, a revoltelor, a fricilor, a bucuriilor și frământărilor pe care le-au trăit și prin care au trecut spectatorii împreună cu artiș­tii“, cum precizează coordonatorul în Argumentul ce deschide sumarul.

O pagină consistentă cu mul­țumiri adresate celor care s-au implicat în proiect arată cât de numeroasă și de implicată este echipa care a lucrat pentru ca spec­tacolele ce au ținut afișul Na­ționalului din Chișinău să fie readuse la viață astfel.

O fișă de spectacol condensată

Seria este deschisă de Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Haș­deu (6 octombrie 1921, creația inaugurală) și continuă cu o selecție riguroasă care îndreaptă reflectoarele spre puneri în scenă ce ieșeau din norma teatrală a momentului, s-au individualizat prin viziuni neobișnuite, interpretări remarcabile, care au rezistat îndelung pe afiș, sau, dimpotrivă, au avut de a face cu controlul ideologic, în urma căruia au și fost interzise. Fotografii, afișe, schițe de decor, extrase din cronici oferă o fișă de spectacol condensată, care îl reanimă fragmentar, refăcân­du-l din descrierile și evaluările celor care l-au văzut.

O listă de nume atașate fiecărei realizări scenice indică eforturile și reușitele a mii de artiști care s-au dedicat cu talentul și pasiunea lor Teatrului Național „Mihai Eminescu“. A-i pomeni în această recenzie numai pe unii ar fi nedrept față de ceilalți, așa încât le subliniem meritele printr-o consemnare colectivă. Și printr-o reverență față de tot ceea ce înseamnă nopțile nedormite, frământările pentru spunerea fiecărei replici, pentru găsirea celei mai adecvate rezolvări de personaj, pentru coagularea energiilor atât în laboratorul repe­tițiilor, cât și seară de seară în fața a sute de ochi îndreptați spre rampă și aș­teptând să trăiască o iluzie.

Selecția de titluri clasice și cele din dramaturgia actuală oferă un peisaj repertorial care reface condensat profilul instituțional.

Valoros instrument documentar

Un teatru național, indiferent unde se află el geografic, are o misiune inclusă, aceea de a sluji marele repertoriu, fără a rămâne în vetust, de a-l ipostazia în chei de lectură scenice ale actualității. Dar și de a se orienta către valorile dramaturgice ale momentului, de a fi deschis către tendințele moder­nității. Prin artiști de valoare cărora să le încredințeze trupa și resursele pentru a imagina montări demne de atenția publicului și a specialiștilor.

Albumul acesta întruchipea­ză într-un fel esența teatrului. Care e, prin definiție, locul unde privim. Răsfoindu-l, ni se perindă prin fața ochilor secvență cu sec­vență un trecut secular. Cuprinsul se încheie cu repertoriul instituției, care, alături de suta de titluri selectate, transformă cartea într-un valoros instrument do­cumentar ce mărturisește despre activitatea scenică a locului.

Sunt inserate aici și repertoriile Teatrului Popular din Chi­șinău (precursorul Teatrului Na­țional), Teatrului Moldovenesc din Tiraspol (1933-1940), Teatrului Național Românesc din Tiraspol (1942-1943), oferind o scurtă privire asupra teatrului românesc din Basarabia în ansamblul său. Pentru că, mai zice Petru Hadârcă, „istoria Teatrului Național «Mihai Eminescu» din Chișinău, mai ales în perioada sovietică, este istoria luptei pentru dreptul de a crea și a gândi liber și pentru dreptul de a face teatru în limba română“.