Îmi propusesem să văd un spectacol la Minack House încă din 2018, când, documentându-mă în vederea scrierii unui articol, chiar pentru „Suplimentul de cultură“, descoperisem acest loc minunat care atrage turiști din toată lumea. Frumusețea zonei aduce oamenii aici, în principal, dar și Minack Theatre, cel mai bun exemplu fiind eu însămi. Iată ce scriam sub genericul acestei rubrici, în urmă cu niște ani.
„Spectacolul în aer liber are tradiții frumoase în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Unul dintre inedite este în Cornwall, pe coastă, în satul Porthcurno. Povestea începe în 1920, când Rowena Cade a cumpărat o proprietate cu 100 de lire sterline, cu intenția de a construi acolo o casă în care să locuiască. A și făcut-o, e Minack House. Niște ani mai târziu, Cade și-a oferit grădina pentru susținerea unor reprezentații cu o producție shakespeariană, Visul unei nopți de vară (1930), apoi, vara următoare, pentru Furtuna. Interesul publicului a împins lucrurile mai departe. Prezentarea spectacolelor necesita o minimă amenajare, pe care Rowena și ajutoarele ei au făcut-o cu uneltele obișnuite dintr-o gospodărie.
A fost începutul unei activități extinse pe mai mulți ani, în care Rowena Cade a crezut întreaga viață. Ceea ce azi e considerat unul dintre cele mai uimitoare teatre în aer liber, tăiate în piatră, e rezultatul pasiunii și al unei munci făcute cu mâinile și cu mijloace ce țin de meșteșugărie. Fire de artist, Cade s-a implicat cu pasiune în acest proiect realizat cu puterile ei și cu sprijinul localnicilor. Creativitatea s-a manifestat din plin nu doar în pregătirea amfiteatrului, ci și în multe alte detalii: pe scaunele din piatră sunt scrise titlurile unor spectacole prezentate aici; modele nonfigurative realizate cu o șurubelniță au devenit ornamente ce pot fi văzute și azi.
Spațiul a căpătat forma apropiată de cea prezentă în anii ’30, iar eforturile și modalitatea de amenajare sunt neobișnuite și admirabile. Câteva tone bune de piatră au fost decupate manual pentru a transforma un pisc într-un fabulos spațiu teatral. În fiecare vară, din iunie până în septembrie, se desfășoară o stagiune teatrală, dar teatrul e vizitabil în cursul întregului an. Din amfiteatrul modelat în piatră se poate admira marea și asculta muzica talazurilor.“
Cât cuprinzi cu ochii, un nesfârșit fundal acvatic
În luna iunie, pe la jumătatea ei, am ajuns la Minack Theatre. În decursul a trei zile am parcurs vreo 7.000 de km de drum terestru și aerian, am petrecut cam 18 ore în mijloace de transport (avion, mașină), am dormit trei nopți în trei hoteluri diferite. Efortul fizic a meritat. După vreo jumătate de oră de urcuș pe drumuri super-înguste, am ajuns pe un platou de unde perspectiva asupra Atlanticului e fabuloasă. A fost o vreme prietenoasă, cu soare, ceea ce, trebuie să recunosc, a adăugat mult la felul în care am receptat experiența culturală de aici.
În această idee, îmi amintesc cât de diferită a fost raportarea la Stonehenge, o dată pe vreme bună, a doua oară, pe ploaie și vânt. Parcă era un alt loc, unul complet diferit.
Back to Minack! De pe platoul unde e casa Rowenei Cade (aflată acum în administrarea moștenitorilor, nedeschisă vizitării), descoperi coasta înaltă, iar, în jos, un amfiteatru ale cărui șiruri de rânduri coboară abrupt până spre partea de mijloc a înălțimii. Acolo e un perimetru circular, cu câteva arcade în spate, iar în depărtare, cât cuprinzi cu ochii, un nesfârșit fundal acvatic.
Citeam într-un articol în „The Guardian“ că în urmă cu niște ani, exact când reporterul se afla acolo, un grup de câțiva delfini au decis să facă figurație și își susțineau propriul spectacol în apropiere. Curios să afle ce anume distrăgea atenția spectatorilor de la reprezentație, unul dintre actori a tras cu ochiul din culise și a improvizat o replică prin care a inclus și delfinii, lansând câteva vorbe pline de umor la adresa jucăușilor din valuri.
Un public educat cu deprinderi de consum cultural
Stagiunea estivală de la Minack itinerează creații muzicale, un gen foarte apreciat de public, și comedii ce nu depășesc, ca regulă, circa 90 de minute. Nici nu s-ar putea altfel open air, în fața unui public care se așteaptă să se simtă cât mai bine. N-ar merge deloc aici un Titus Andronicus, de pildă, ori The Scottish Play, cum îi zic britanicii lui Macbeth, superstițioși că, dacă rostesc numele dat piesei de Shakespeare, musai se va întâmpla ceva rău, căci piesa e blestemată. Prejudecăți cu vechime istorică!
Am descoperit la Minack un public educat, care, se vede, are deprinderile de consum cultural așezate în anii de experiență culturală. Cum fac întotdeauna când e vorba de aer liber, aproape toți au venit cu un păhărel de spumant lejer, o bere, un vin, un coș de picnic cu câteva gustări înainte de reprezentație. Reacțiile au fost foarte adecvate la ceea ce se petrece în spațiul de joc. O plăcere să urmărești o creație teatrală într-o asemenea companie!
E un aer foarte special acolo, la Minack Theatre. Și nu doar datorită oceanului. E un spațiu pe care Rowena Cade l-a imaginat și la care a lucrat efectiv cu imaginația și propriile-i mâini, o viață întreagă.
E un dar pe care l-a făcut comunității din Porthcurno, Cornwall, dar, de fapt, întregii comunități teatrale globale. Pasiune, inspirație și muncă sunt tainele acestei reușite.