Festivalul Rocanotherworld a ajuns și, iată, a depășit cea de-a șaptea ediție a sa. Născut în amintirea celui care a fost Ioan Dan Niculescu, pe scurt Roca, de-a lungul timpului, festivalul s-a schimbat foarte mult la față, dar și la spate, la prezentare ca și în ceea ce privește conceptul.
Dacă primele ediții au avut loc pe pârtia de schi de pe Sărărie, ulterior festivalul s-a mutat spre Ciric, la The Secret. Anul acesta și-a găsit un nou spațiu, la Brizo, pe marginea lacului Aroneanu. Au urmat patru zile de festival, înțesate de muzică diversă, de experimente culinare și multe altele. De această dată au fost oferite publicului trei scene: una propriu-zisă, scena mare, la care se adaugă și scenele mai mici, în fapt corturi foarte încăpătoare. Cele două scene mici au fost cea de muzică electronică și cea silent disco.
Astfel, joi scena electronică s-a deschis de la ora 22, pentru a asculta mixurile făcute de Adrien Ro și de The Model – un alt invitat, Mihai Popoviciu, nu a mai putut ajunge. Aici, pasionații de muzică electro s-au putut întinde până în dimineață, pe ritmuri mixate direct.
Silent disco este un concept relativ nou la noi, dar care nu este la prima prezență în cadrul festivalului. Conceptul de a dansa pe ritmurile tale, cu căștile în urechi, prinde mult la public. Iar joi, de la 21 la ora 1 dimineața, acesta a tot dansat în tăcere pe muzica pusă de Cel Visător, SPZ și Socez. Căștile se luminau diferit în funcție de cel pe care îl ascultai, o formă ce permitea publicului să știe cu cine să interacționeze.
Noutăți la festival
Anul acesta a fost prima dată când organizatorii au încheiat un parteneriat cu Nuvei, ce a rezultat într-un sistem de plată fără bani, pe baza unui card primit la intrare. Mai mult, cei care au rămas pe acest card cu sume necheltuite au avut posibilitatea de a le retrage până în weekendul care tocmai s-a încheiat.
În cadrul Roca 2022 au fost prezenți și cei de la Modular Services, un start-up ieșean axat pe ideea de sustenabilitate. Modular Services a organizat în cadrul festivalului un atelier în care a arătat cum pot fi reciclate lucrurile, spre exemplu tricourile vechi fiind transformate în tote bags. De asemenea, a organizat un alt atelier în care se învăța cum se face hârtie reciclată.
Alături, la standul Bevola, se împletea părul în feluri nenumărate, se aducea niște sclipici în viața celor ce căutau asta și multe altele.
Nu trebuie uitat nici de cei de la Climb Again, care au montat un perete de cățărare, care putea fi folosit gratit – dar sub supraveghere atentă – de toți cei doritori, mari sau mici. Eu regret că, văzând numai copii pe el, am rămas cu impresia că lor le este adresat, așa că nici măcar nu am încercat să mă aburc pe perete. Dar asta e, rămâne pe data viitoare…
Bineînțeles, pe lângă toate acestea mai erau, extra curricular festivalului, și toate jocurile pe apă pe care le oferă cei de la Brizo, locul luat în locație anul acesta de Rocanotherworld. Și doritorii nu au fost nici puțini, nici timizi.
Scena mare în prima zi de festival
Prima zi a fost un melanj interesant de muzică și de muzici: de la folk la punk/ ska, de la rock foarte liric la muzică electronică.
Pe seară, sub un soare care nu mai avea saț, s-a suit pe scenă Paul Tihan cu băieții din jurul său. Folkul părea să meargă foarte bine în leneveala indusă de căldură, ceea ce s-a și văzut imediat, cu fanii adunați în fața scenei, în soare, în timp ce mai în spate oamenii se bucurau de umbră și de muzică.
De remarcat faptul că, spre deosebire de o mulțime de cântări de pe la noi, fie că e vorba de concerte, fie că e vorba de un festival sau altul, oamenii au fost cu adevărat paroliști, iar concertele au început exact când au fost anunțate.
După tărăgănarea folkului lui Paul Tihan a urmat o rupere de stil, pe la 7 fără ceva intrând în scenă băieții de la E.M.I.L. Băieții cu punkul lor au fost cu totul altceva – nu se poate garanta că într-adevăr Extratereștrii Merg Iarna La Schi, dar ce s-a văzut este că publicul ieșean a reacționat frumos la ritmurile emiliene. Iar experiența de peste 20 de ani de cântat împreună a băieților și-a spus cuvântul, interacțiunea cu publicul jucând și ea un rol important.
De acum în pragul serii, dar cu un soare care se zbătea să mai rămână pe boltă, ne pregătim pentru Om la lună. Lumina se reflecta din lac direct în ochii spectatorilor – dar „nu e panică, om bun“, aud eu din spate și văd cum cei din public se pregătesc să reziste mai departe. Și aici vorbim de o rupere de ritm: Doru Pușcașu, vocal, chitară armonie, textier și mai ales inițiator al proiectului descrie muzica pe care o cântă ca fiind rough acoustic poetry. Însă de la E.M.I.L. până la rock liric, oricât de aspru ar fi el, e cale lungă de străbătut de către urechea spectatorului. „Om la lună este un strigăt. De mare iubire, de frică, singurătate, bucurie, tristețe și regăsire“, așa se descrie trupa care a cântat crepuscular în amurg și care a animat un public ce devenea tot mai numeros în fața scenei, pe măsură ce ziua îmbătrânea și lumina scădea. Început pe un soare dureros, versurile cântecelor Om la lună au început să vibreze și mai puternic în semiîntuneric, lăsând fanii într-o așteptare pentru mai mult, mai mult.
Iar, pentru a fi ziua completă, iar ritmurile schimbate radical iar și iar, la final au venit băieții (și fata) de la Șuie Paparude. Concertul începând pe la ora 22, de acum întunericul se instalase pe deplin, ceea ce a și permis folosirea din plin a efectelor de light design.
În așa măsură, încât, chit că te aflai în aer liber, tot aveai vag senzația de club. Noroc cu boarea ce mai bătea dinspre lac ca să te mai răcorești puțin.
La final, partea de lounge era mai mult goală, nisipul de acolo fusese cărat de participanți către pietrișul din fața scenei, care la rândul lui migrase în întreaga zonă.
Încet-încet, grupurile se retrag. Mâine (azi) e vineri, trebuie să mai și muncim. Ne luăm la revederile și pe mâine!