La fel de spectaculos e faptul ca in aceasta luna se schimba putin si istoria. Pentru ca si istoria are vedete, nu-i asa? In luna respectiva insa, istoria aduce in prim-plan altfel de vedete – aflam astfel despre baronul Pierre de Coubertin, despre maximele sale celebre, printre care: Ai invins? Continua! Ai pierdut? Continua!, despre niste performeri din urma cu un secol, un fel de semizei, ba mergem chiar si in Grecia antica, pentru a gasi rezolvarea unei dileme: ce este Olimpiada, perioada de patru ani dintre Jocurile Olimpice sau perioada intrecerilor sportive in sine? Apoi: e adevarat ca in timpul Jocurilor armele taceau sau intrecerile reprezentau, in fapt, o continuare a conflictelor, duse in alt plan? Nu lipsesc, fireste, nici talk show-urile pe tema.
Jocurile Olimpice schimba deci, pentru o prea scurta perioada, lumea. Sau macar modul in care este reflectata lumea de mass media, ceea ce, in epoca noastra, inseamna cam acelasi lucru. Insa nu la acest aspect, altfel cit se poate de cunoscut, am intentionat eu sa ma opresc in articolul de fata. Ci la eroii de o luna care fac posibila schimbarea perspectivei asupra lumii, la cei pe care ii pomeniti acum in discutii cu prietenii, inclusiv la cite o bere, pe terase, dar despre care o sa mai vorbiti, poate, abia peste patru ani sau, de asemenea posibil, n-o sa mai vorbiti niciodata. La ei si la sporturile care ii fac eroi pentru o luna.
Am auzit, in ultima saptamina, vorbindu-se despre judo, wazari si ippon aproape la fel de mult cit se vorbeste intr-o saptamina normala despre fotbal, offside si penalty. Am auzit numele Alina Dumitru, prima noastra campioana olimpica de la Beijing, rostit de tot atitea ori cit auzi, in restul vremii, rostindu-se numele Adrian Mutu. Jocurile Olimpice mai reusesc deci o minune: sa egalizeze sporturile in ochii microbistilor. L-ati auzit pe vecinul dumneavoastra, pe vreun coleg, pe vreun prieten spunind, in aceasta perioada, ca nu mai poate sta, se grabeste sa prinda finala la tir, semifinalele la inot sau la haltere? Probabil ca da. Si nu v-ati intrebat ce forta a reusit sa creeze o asemenea situatie, altfel cit se poate de neveridica?
Spuneam undeva, pe parcursul articolului, ca lumea e, in fapt, pentru cei mai multi dintre noi, o creatie a mass media. Jocurile Olimpice confirma din plin acest lucru. Pentru ca, daca vecinul, prietenul ori colegul de care aminteam se duce tinta in fata televizorului, transpirind pentru romanii prezenti in finala de tir sau in semifinalele de inot ori haltere, inseamna ca sportul respectiv, avind in fine o miza, e in momentul acela la fel de important, de frumos, de atragator pentru el ca si fotbalul, sa zicem. Ca si mult mediatizatul fenomen numit fotbal. Pentru privitor, diferenta e ca, in rest, nu are cum sa se ataseze de judo, sa spunem, sau de inot sau de alte asemenea sporturi. Pentru ca, in rest, ele nu exista pentru presa. La Jocurile Olimpice insa, aceste sporturi traiesc pentru o luna, devin reale, devin pasionante, isi ating miza pentru care au fost create.
I-am urmarit pe sportivii romani prezenti la Beijing. Pentru noi, cei de-acasa, o ratare a lor inseamna o emotie intrerupta. Pina la urmatoarea emotie. Pentru ei, inseamna nu mai putin de patru ani ratati. Pentru unii, aflati mai spre finalul carierei, mult mai mult. Daca pentru noi, o data la patru ani, vine cite o vara, in care numele vedetelor se schimba brusc, pentru ele, vedetele de-o luna, ceea ce conteaza e doar acea luna. Ele, vedetele, ei, acesti sportivi, traiesc cu adevarat, in sportul lor, doar cite o vara la patru ani. Iar daca privim lucrurile din perspectiva asta, o sa intelegem de ce Jocurile Olimpice sint o utopie indeplinita. De ce reprezinta o lume in care ni se permite sa intram pentru putina vreme, pentru a face niste fotografii si a inregistra niste nume. Ca majoritatea fotografiilor noastre din excursii insa, ele ramin intr-un fisier pe care nu-l mai accesam multa vreme, poate niciodata. La fel si numele. Asa ca acum, macar acum, pina la sfirsitul lunii olimpice, poate ar trebui sa ni le repetam in gind. Nu, nu pentru a le memora, asta nu se va intimpla. Ci pentru a-i onora, in felul acesta, pe niste sportivi extraordinari care evolueaza in fata noastra, cu adevarat, o data la patru ani.