Spiritul nationalist n-a avut nevoie de mai mult ca sa se inflameze patriotard. Au inceput acuzele la adresa „vindutilor Budapestei”, cei care voiau sfisierea Romaniei, rapirea Ardealului istoric si altele asemenea. Un partid aflat pe atunci in culmea gloriei si numit, nu stiu de ce, Romania Mare, a atacat atit ideea, cit si pe initiatorii ei. Pe atunci – daca nu ma insel – primarul Clujului era faimosul PRM-ist tricolor Gheorghe Funar, cel care ar fi vopsit si cetatenii orasului in ros-galben-albastru daca ar fi gasit vreo cale legala s-o faca.
S-a sesizat pina si SRI-ul, care a facut niste investigatii asupra promotorilor proiectului federalist – investigatii discrete, despre care s-a aflat foarte repede. Asa ca ideea a murit, cel putin atunci. Se mai discuta azi pe ici, pe colo despre regiuni administrative, dar la nivel oficial nimeni nu se grabeste sa ia vreo decizie care ar afecta puterea centrala. E si normal: guvernul se afla in capitala, liderii partidelor politice sint tot acolo, marile smenuri postrevolutionare s-au organizat tot la centru, iar musamalizarea afacerilor dubioase se poate face in aceeasi ograda. Regiunile de dezvoltare ar reduce controlul si puterea centrului si ar plasa friie decizionale in alte miini.
Intre timp insa, cu sau fara voia centrului, Romania incepe sa se federalizeze de la sine. Si nu o face controlat, organizat si rational, prin delegarea unor puteri de la centru spre regiuni, dupa modelul american sau (sa zicem) german, ci autarhic si non-institutional. Centrul pierde controlul asupra regiunilor sau judetelor si se vede nevoit sa faca diverse compromisuri ca sa-si asigure fidelitatea liderilor locali. Nici Partidul Romania Mare nu mai face galagia de odinioara… e drept, nici n-ar mai putea s-o faca, fiindca e pe cale de disparitie din peisajul politic romanesc, unde a ramas doar ca furnizor de traseisti si traseiste spre alte partide politice. Si nu se mai sesizeaza nimeni. Poate fiindca de data asta federalizarea o fac de-adevaratelea „ai nostri”, adica ai lor, nu o propun niste intelectuali dubiosi.
Insa, oricum ar fi, Romania devine incetul cu incetul excesiv de federala – doar ca altfel decit ar fi fost de dorit. Aparent, mecanismele decizionale ramin la Bucuresti. In realitate insa…
Dau doar doua exemple, cele mai evidente. Constanta si zona de dezvoltare din jurul ei sint sub controlul absolut si necontestat al primarului reales, Radu Mazare, si probabil ca asa vor si ramine multa vreme. Au existat si incercari de a-l supune sau intimida pe liderul locului, dar atunci s-a vazut si mai clar ca nici guvernul central si nici partidul care il tuteleaza pe Radu Mazare nu au nici o putere asupra lui. Actualul primar e stapinul absolut al zonei. Mai mult, liderii de partid de la Bucuresti incearca sa ii intre in gratii, recunoscindu-i drepturile asupra fiefului cucerit.
Al doilea caz se refera chiar la o regiune istorica: Oltenia. Din cite am dedus pina acum, Olte-nia – sau o mare parte din ea, ce include judetele Gorj si Dolj – este deja in afara jurisdictiei statului roman. Acolo functioneaza cu totul alte legi, despre care afli lucruri vagi din ziare si programele de stiri de la televizor. Nu exista o autoritate regionala centrala, ci doar centre de putere interconectate, ce se aliaza sau se razboiesc. Clanuri de mafioti locali se combina cu reprezentanti (formali) ai puterii centrale, se poarta lupte de strada la care politia nu reactioneaza, se regleaza conturi, se fac si se pierd averi… ce mai, o tara in tara! O tara asupra careia autoritatea centrala a pierdut controlul de multa vreme. Dar cum Bania Olteniei a avut multa vreme un grad de autonomie ridicat in cadrul principatului Munteniei, interlopii locului se pot justifica prin consecventa istorica a neamului lor.
Mici centre independente, mici fiefuri, s-au mai ridicat ici si colo, ba in Bacau, ba in Neamt, ba in Vaslui. Lucru ciudat, fenomenul e mai rar intilnit tocmai in Transilvania. Poate fiindca aici se vorbea de regionalizare si federalizare, idei mult prea complexe pentru omul politic autohton. Fenomenul celalalt le e mai familiar, asa ca il inteleg si, oftind, il accepta. Doar ca, daca vrem sa fim excesiv de scrupulosi, el nu se cheama tocmai federalizare, ci feudalizare. Lucru vechi, verificat, deci sigur…