Sau le putem diseca de sa tisneasca singele de peste tot. Dar mai bine va mai spun una. Intre clasa a cincea si a sasea, la 11 ani, am plecat pentru prima oara de acasa, intr-o expeditie, cu mai multi copii de la scoala. Eram si cu sora, mai mare cu un an, si cu alti colegi, vai, asa de mari: treceau pe a opta! Am plecat din Pitesti (intreaga copilarie e petrecuta acolo, cu vacante la Timisoara) si am ajuns pina la Baile Felix, apoi ne-am intors taind Transilvania in doua. Poposeam prin cabane sau tabere, a doua zi o luam din loc… Pe Valea Ariesului mi-a placut cel mai mult. Acolo am dormit in podul unei cabane, inghesuiti, insirati ca pestii, de-a latul. Si atunci am auzit niste sunete stranii, din dreapta, de la copiii de-a opta, care s-au hirjonit intr-un mod ciudat, vai, cum gifiiau si oftau de parca ar fi adapostit niste animale salbatice sub plapumi! N-am putut inchide un ochi. Cam pe atunci incepeam sa observ astfel de nazdravanii. Dar fetele sint altfel, nu se suie sa vada in cabinele actorilor, mai degraba inchid ochii si cauta sa isi imagineze. Tot cam in anii aceia ma certa mama sa mai ies din casa, imi tot spunea ca sint verde, ma inverzeam la fata de la statul in camera. Citeam intruna, era marea mea placere, o placere infoiata, ascunzind inauntrul ei altele si altele… Imi amintesc cartea de basme rusesti, atit de minunata si de… ispititoare in aluziile ei, incit am mizgalit-o cu cuvinte interzise pe margine. Imi schimbasem scrisul, dar am fost prinsa dupa cerneala cu tenta verzuie. Parintii au fost socati, la noi nu se spuneau astfel de cuvinte, de unde, de unde le scosesem?! S-a lasat cu mare scandal… Un adevarat proces ca la tribunal, incheiat cu pagini zburind noaptea, in mici patratele, pe geamul dormitorului meu.
Emil Brumaru: Am ramas pe ginduri, nu stiu de ce dar am impresia ca copilaria unei fete e cu mult mai palpitanta ca a unui baiat… Si apoi mai e si felul in care scrii, voalat cumva, dar inchipuind atitea dupa perdeaua aceea aproape transparenta… Ai darul de a incita prin echivocul interpretarilor multiple, lasate la indemina celui ce citeste… Eu sint scandalos de „direct”!!! Am dormit si eu ca pestii, la gramada, insirati unul linga altul, pe Omul, intr-o cabana, numai ca aveam vreo 17 ani, si linga mine era o matusa cocheta ce in timpul somnului (sau se prefacea!) mi-a pus minuta fragila pe piept… si acolo a amortit o noapte intreaga… M-am intrebat mereu-mereu, cu vremea, de ce naiba nu am fost doar un pic, cu atitica doar, mai indraznet? As fi cistigat enorm! Sa stii ca pe baieteii mici si isteti ii vineaza femei destul de coapte, experte in placeri cit mai parsive… Si mereu se prefac ca dorm, ca totul se intimpla fara stirea lor!!! Ma bucur ca citeai ca apucata! Iar cu basmele rusesti e de tot hazul! Eu am invatat acele cuvinte de prin clasa intii, nu stiu de unde, si am scolit-o pe o fetita mica, blonda, cum se cheama toate, aratindu-i cu degetul locul, precis, pe trupul ei plinut, gol (fiindca initial am dezbracat-o, ascunsi intr-un cotet cu bucati de lemne). A fugit si m-a pirit, tradindu-ma, la maica-sa!!!
(Va urma)