Carte  -  Nona Rapotan  -  

Pe vremea mea (ah, da, am ajuns să folosesc infama expresie!), în școala gimnazială, la orele de limba și literatura română, aflai despre Pisicuța și Calistrat Hogaș, iar în liceu Cartea Oltului de Geo Bogza era o adevărată piatră de încercare pentru cei care doreau note mari la același obiect de studiu.

Una dintre cele mai importante lecții primite de mine de la profesorul meu de literatură se învârte în jurul reportajelor lui Bogza: cu aroganța caracteristică vârstei i-am declarat profesorului că nu-mi place cum scrie Bogza (continuarea în gând era „deci nu voi citi cartea“); urmarea a fost că la teză unul din subiecte era despre Cartea Oltului, iar comentariul adiacent al profesorului a fost „Ca să înțelegi că în viață nu o să faci doar ce-ți place!“. A fost una dintre cele mai prețioase lecții primită de-a lungul anilor, o lecție care mi-a fost dată la timp.

Să nu uit, în gimnaziu, La Vulturi mi-a pus serios la încercare imaginația, pentru că în anii aceia grei, ultimii de dinaintea Revolu­ției din 1989, era foarte greu pentru un profesor de literatură să vorbească despre Gala Galaction și operele sale literare fără să pomenească despre formația sa de teolog și să nu facă aluzii la credință și încercările venite de Sus la care sunt supuse personajele.

Tipologia călătorului

Mi-am adus aminte de toate aceste opere și de altele citind volumele publicate de istoricul Radu Mârza la Editura Polirom; mă refer la Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930), respectiv Călători și pacienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900. După cum observați, titlurile volumelor au ceva în comun: istoria culturală și călătoria. Sunt două concepte, pe cât de greu de explicat, pe atât de tentante pentru cercetători.

Să inițiezi și să derulezi proiecte de cercetare în domeniul istoriei culturale e visul multor pasionați de științe socio-umane (aici includ și istoricii), iar tipologia călătorului a suscitat interesul cercetătorilor de-a lungul anilor, așa se face că au apărut multe studii elaborate de echipe interdisciplinare, care au încercat să arate existența unui tipar al călătorului, în funcție de epocă, spațiu sau destinație.

Astăzi, călătoria (indiferent că e de studiu sau de plăcere) a devenit un fapt comun, foarte mulți își permit mai multe călătorii pe an în zone din ce în ce mai îndepărtate sau mai sălbatice, aproape deloc explorate de-a lungul anilor. Dacă până nu demult călătoria cerea pregătire minu­țioasă, astăzi unii dintre contemporanii noștri pleacă pe nepusă masă în cele mai ciudate excursii și din motive dintre cele mai diverse și/ sau ciudate. Călătoria solitară, inițiatică rămâne în continuare o ciudățenie sau un fapt demn de consemnat, așa se explică reportajele sau documentarele dedicate pelerinajelor sau globe-trotterilor.

Geneza celor două volume

După ce-am citit cele două cărți scrise de Radu Mârza, mi-am permis luxul unui experiment ad-hoc. I-am întrebat pe o parte din­tre elevii mei ce înțeleg din două pasaje selectate din Călători români privind pe fereastra trenului. Nici unul dintre ei n-a făcut conexiunea între „mașină cu aburi“ și tren, nici unul nu a de­dus importanța istorică a călătoriei cu trenul în epocă. Într-o primă etapă, aproape toți și-au limitat deducțiile la costuri, cheltuielile fiind pe primul plan.

Toate aceste reacții, puse cap la cap, denotă lipsa deprinderii de a căuta în spatele concretului/ evidenței. Mulți dintre tinerii de astăzi nu-și pun întrebări cu privire la aspectele culturale, la ce intră în sfera culturală și ce ne definește din punct de vedere cultural. Așa se explică și de ce nici unul dintre cei întrebați n-a putut să-mi răspundă ce schimbări produce construirea unei linii de cale ferată într-o zonă de munte sau într-o zonă greu accesibilă.

Le-am cerut elevilor să-mi spună cum înțeleg cele două pasaje din cartea lui Radu Mârza pentru că m-am întrebat care ar fi publicul țintă al celor două volume. Dincolo de evidență – autorul este istoric, cadru universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca –, mă gândesc că n-a scris cele două studii exclusiv pentru stu­denți și colegii de breaslă. El detaliază în cele două introduceri cu privire la geneza celor două volume și motivele pentru care studiile personale, inițiate acum câțiva ani și finalizate cu ajutorul studenților, s-au transformat în cărți.

Trenul a schimbat definitiv zone de locuire, obiceiuri și tradiții

Chiar dacă Editura Polirom are cel puțin două colecții dedicate studiilor istorice, cărțile lui Radu Mârza nu fac parte din nici una dintre ele, semn că autorul nu și-a dorit un public cititor specializat. Cu toate acestea, de neignorat (și de apreciat, implicit) este rigoarea cercetării, acribia cu care a îngrijit fiecare volum în parte, atenția dată notelor de subsol (numai cei care au elaborat un studiu academic știu cât de greu se alcătuiesc aceste note și cât de importante sunt pentru economia întregului demers) și facilitarea accesului cititorului la niște date și informații greu de găsit altfel.

Calea ferată și trenul au schim­bat definitiv zone de locui­re, obiceiuri și tradiții specifice unor comunități, economii și relații internaționale. Primele linii ferate s-au construit cu mari eforturi, din toate punctele de vedere. În spațiul românesc, primele căi ferate apar după jumătatea secolului al XIX-lea, dar primele călătorii cu trenul ale românilor au loc în alte țări din Europa.

Pe Radu Mârza nu-l interesează aceste lucruri, ci efectele intrării lor în uz, cu alte cuvinte ce avantaje aduce exploatarea acestora. Cum se schimbă percepția socială a localnicului față de călător, dar mai ales cum se schimbă acesta din urmă după ce a călătorit cu trenul.

De aceea Radu Mârza și-a subintitulat volumul O încercare de istorie culturală (1830-1930), pentru că date despre aceste călătorii se regăsesc în însemnările lui Petrache Poenaru și Ion Codru Dră­gușanu. Urmează capitolele dedicate însemnărilor de călătorie ale lui George Bariț, Ion Ghica, Nicolae Filimon, A.D. Xenopol și Iosif Vulcan. Ultimele capitole le sunt dedicate lui Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu și Demostene Botez.

Cum sunt priviți călătorii de localnici și invers

Dincolo de faptul că poți să-ți dai seama relativ ușor de cât de diferite sunt personalitățile celebrilor călători, punerea la un loc a tuturor acestor nume concurează în mod fericit la crearea unei panorame a călătoriei cu trenul. Îți dai seama cât de mult se schimbă peisajele, cum evoluează din punct de vedere economic zone specifice din România, cum sunt priviți călătorii de localnici și invers. Realizezi cu uimire cât de mult și de rapid s-au dezvoltat locurile pe unde trece calea ferată, dar nu poți să nu te întrebi cât de mult s-a pierdut din specificul locului lăsând calea ferată să pătrundă în zone unde altfel era imposibil de ajuns. De neignorat însemnările cu privire la Mihail Sadoveanu și notele de călătorie ale acestuia: „Mihail Sadoveanu a știut să dozeze perfect ritmul monoton al vieții și întreruperea provocată de episodul cu cei doi îndrăgostiți din tren. Madame Bovary, pe numele ei Alexandrina, este martora unei frânturi de viață petrecută în timpul scurt al opririi trenului în stație. Aceasta nu poate să nu ne amintească de apologia pe care o făcea scriitorul pentru călătoria lentă, pătrunzând tainele locurilor, călătoria lentă fiind pusă în opoziție cu «iuțeala» automobilului care străbate «drumurile de munte». Aici, momentul celor doi îndrăgostiți, la care este martoră Alexandrina, este scurt, pe măsura «iuțelii» pe care o presupune călătoria cu trenul. Suntem în 1908, când Mihail Sadoveanu publica volumul O istorie de demult, din care face parte povestirea de față.

Un alt aspect care merită evi­dențiat referitor la «Balta liniștii» este acela că observația «feroviară» nu aparține unui călător care și-ar privi tovarășii de drum sau ar privi pe fereastra vagonului, ci unui observator care nu este călător – o madame Bovary – care se află în stație și care pri­vește trecerea trenului și oamenii din vagoane. Dintre toate lucrările consultate pentru redactarea acestei cărți, este singurul caz în care trenul și călătorii sunt ob­servați din afara «drumului de fier». Posibil să mai fie și alte exemple de acest fel…“

Fotografiile

Revenind la ce i-am întrebat pe elevii mei cu privire la fragmentul din cartea lui Radu Mârza: în timp ce încercam să scot de la ei informații relevante, mi-am adus aminte de Crima din Orient Expres a Agathei Christie și i-am întrebat dacă au citit cartea sau dacă știu câte ceva despre faimosul tren. Nu auziseră, le-am povestit eu câte ceva ad-hoc, dar despre Trenul Regal n-am mai avut timp, poate reușesc să revin la idee la următoarele întâlniri cu ei.

Nu în ultimul rând, dar și ca să fac trecerea spre cealaltă carte despre care vreau să pomenesc aici: fotografiile. Ele conțin reproduceri ale unor vederi care au circulat în epocă sau sunt fotografii reprezentative pentru subiect. Color sau alb-negru, ele sunt în mare parte din colecția personală a lui Radu Mârza. Așa ni se relevă o altă mare pasiune a istoricului, pe lângă faptul că-i place să călătorească (fizic, dar și cu gândul), este și colecționar pasiona(n)t de vederi.

Mersul la băi

Pentru volumul Călători și pa­cienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900 a adunat un număr impresionant de vederi și ilustrații, fără acestea textul ar fi fost searbăd și redus la o singură dimensiune. Karlsbad, actualul Karlovy Vary, este un studiu de caz excelent elaborat și articulat în jurul ideii de călătorie.

Scopul călătoriei este cel evident, de corijare a stării de sănătate. Dar istoricul Radu Mârza povestește în introducere cum și-a dat seama că „mersul la băi“ era ceva mai mult decât o preocupare a călătorului-pacient pentru starea de sănătate.

Trebuie spus că Radu Mârza este un bun povestitor. Cu alte cuvinte, tot efortul de a aduna date cu privire la cine și în ce perioadă a ajuns la băi la Karsbad putea să fie prea puțin atractiv pentru cititorul obișnuit și, astfel, să rămână un studiu istoric (folositor și util celor preocupați de studii interdisciplinare sau de studiul unei perioade istorice ca atare). Toată munca aceasta risca să nu ajungă la cititorul obișnuit, dacă nu era îmbrăcată într-un ambalaj de poveste de cea mai bună calitate.

Așa se face că prin fața ochilor mi s-au perindat unele dintre cele mai faimoase personaje ale secolului al XIX-lea și începutului de secol XX, oameni politici sau de cultură care au schimbat lumea, capetele încoronate ale vremii sau câțiva din medicii României. Moda timpului, schimbarea ritualurilor în funcție de evoluția medicinii și a apariției și dezvoltării balneologiei, adaptarea și personalizarea tratamentului în funcție de istoricul personal al fiecărui pacient, despre toate acestea găsim informații în impresionantul volum semnat de Radu Mârza.

Călătorii sunt împărțiți în categorii

Pe de altă parte, aflăm detalii picante cu privire la micile ritualuri de călătorie ale unora sau altora dintre personajele vremii, despre cât de mult se schimbă arhitectura stațiunii de-a lungul deceniilor, despre cât de importantă era vizita unui cap încoronat sau prim-ministru. E fascinantă parada acestor personalități, căci Mârza are meritul de a nu neglija contextul; nu uită să menționeze pentru fiecare dintre acești călători-pacienți anturajul și relațiile pe care le stabilește în Karlsbad cu ceilalți pacienți.

Călătorii sunt împărțiți în mai multe categorii, în funcție de ocupații și funcții. Prima oară luăm cunoștință cu vizitatorii români. Aici intră în acțiune oamenii din diverse categorii socioprofesionale și/ sau clase sociale, care ajung la Karlsbad fie în calitate de medici curanți, care stau pe toată perioada sezonului acolo, fie oamenii de casă ai acestora, fie pacienți români care ajung acolo, dar nu există foarte multe date nici despre cum au călătorit (sau cu ce), nici despre cât de mult s-a prelungit șederea lor în stațiunea cu ape carbogazoase, nici dacă revin constant.

Dar aflăm despre scriitori celebri (George Coșbuc, de exemplu) care merg la băi la Karlsbad și se întâlnesc acolo fie cu con­frați, fie cu alți români. Se refac trasee de călătorie, foarte utile pentru stabilirea unor contexte creative (aflăm date cu privire la sursele de documentare pentru anumite opere literare).

Dimensiunea culturală a unei comunități

Foarte vii și interesante sunt capitolele dedicate oamenilor politici, români sau europeni. Două capitole sunt foarte animate de desele vizite pe care le fac aceștia la Karls­bad, cu scopul de a-și reface starea de sănătate, dar și pentru a stabili noi alianțe politice. Se perfectează înțelegeri definitorii pentru viitorul politicii europene și/ sau românești, dar despre toate acestea aflăm detalii în timp ce ne integrăm în comunitatea stațiunii.

Radu Mârza nu pleacă nici o clipă din Karlsbad, nu-și scoate personajele din stațiune, ci le aduce acolo, după lungi călătorii. Foarte interesante sunt capitolele dedicate gastronomiei și mon­denităților. Fin antropolog, Radu Mârza consemnează detalii pe care alții le-ar fi trecut cu vederea, astfel încât nu doar că portretele personajelor sunt din ce în ce mai vii, mai umane. Petrecerile la care participă după curele matinale, ritualurile impuse de medici (dar ignorate de unii pacienți), despre toate acestea aflăm din studiul istoricului clujean.

Astfel, nu doar că înțelegem mai bine cât de important poate fi un oraș pentru dezvoltarea unei regiuni, dar și cât de importantă este dimensiunea culturală a unei comunități, consolidată de-a lungul anilor. Pacienții revin la Karlsbad an de an, tocmai pentru că se simt bine acolo, le face bine tratamentul, dar și oamenii cu care se însoțesc la tratament le sunt pe plac.

Suplețea scriiturii

Cititorii mai tineri vor fi surprinși să afle că mersul la stațiune nu era doar pentru cei trecuți de o anumită vârstă și, de asemenea, vor fi poate șocați să afle cât de animată era viața culturală a unei stațiuni balneare precum Karslbad.

Radu Mârza este un istoric cultural, prin definiție. Are verb și nerv, are acribia detaliului, ceea ce-l transformă sub ochii noștri într-un antropolog de top. Surprinde prin suplețea scriiturii, cititorul nu e asaltat de o avalanșă de date istorice, ci este îndelung pregătit; acesta primește informa­ții diverse cu ajutorul cărora completează puzzle-ul. Karlsbadul nu rămâne izolat pe harta Europei, cum nici călătorii-pacienți nu-și pierd statutul (oameni politici, medici, scriitori etc.).

Pentru istorici și cercetători sunt foarte utile notele de subsol, explicațiile suplimentare, articolele de presă din anexă (atent indexate și ele) și multitudinea de ilustrații. Rareori am citit un studiu istoric atât de bogat ilustrat cum este Călători și pacienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900.

După volumul dedicat călătoriilor cu trenul și cel dedicat Karlsbadului, sunt convinsă că va urma un nou studiu, la fel de bine documentat și excelent articulat în jurul unei idei. Rămâne să aflăm și cine sau ce îi va fi stârnit deja interesul istoricului Radu Mârza.

Galerie foto