Expresia „a da în mintea copiilor“ pare a fi ilustrată în realitate, odată cu intensificarea a ceea ce publicația „Cherryflava“ nu ezită să denumească a fi „revoluția kidult“. Este o tendință ce pare să se fi accentuat în ultima perioadă, mai ales pe fondul ultimilor doi ani marcați de pandemie și izolare.
Termenul „kidult“ este explicit, o combinație de „kid“, „puști“ în limba engleză, și „adult“. El îi reprezintă, așa cum scrie „Cherryflava“, pe adulții din întreaga lume care optează să trăiască nu o a doua tinerețe, ci o a doua copilărie, sau, cum scrie dicționarul Cambridge, „un adult căruia îi place să cumpere lucruri destinate copiilor“.
„Dacă viața în anii ’30 a fost marcată de Marea Depresiune, iar anii 2010 au fost marcați de Marea Recesiune, s-ar putea spune că actuala decadă este marcată de «Marea Regresie». Este o reîntoarcere în copilărie care se manifestă în lucrurile pe care le consumăm, în cum ne petrecem timpul și chiar în felul în care sunt guvernate societățile în care trăim“, este de părere publicația „Aeon“, în eseul The great regression. O „revoluție“ care nu prea ține cont nici de generații, nici de granițe.
Așa cum era de așteptat, această tendință este foarte atent urmărită de strategii care încearcă să înțeleagă și să se adapteze la acești consumatori cu dorințe de copii și portofele de adulți.
În primul rând, cei care au profitat pe deplin de kidulți sunt producătorii de jucării, cum ar fi LEGO, care a lansat nenumărate versiuni „pentru adulți“ ale produselor sale. Pe rețeaua TikTok, videourile cu hashtag-ul #AdultMoney, care prezintă adulți care își cumpără jucării, au înregistrat până acum peste patru miliarde de vizionări. Un studiu realizat în 2021 de către Toy Association a descoperit că 58% dintre adulți și-au cumpărat jucării: boardgame-uri, kituri de construit, jucării de colecție sau jocuri video. Google a descoperit la rândul său că au crescut cu 87% căutările pentru căsuțe gonflabile și, de asemenea, foarte trendy în acest moment sunt „taberele de vacanță pentru adulți“, modelate după cele pentru copii, dar destinate părinților acestora.
Pe de altă parte, și producătorii de conținut artistic și cultural doresc să profite de această tendință. Disney, de exemplu, a investit sume uriașe în producerea de conținut destinat publicului kidult. Dar și mărci de lux precum Gucci, a cărui colaborare cu Adidas l-a aruncat pe locul 1 al brandurilor de lux.
De fapt, spune publicația „The Hustle“, nu e nimic nou aici. Termenul „kidult“ ar data, se pare, încă din anii ’50, când specialiștii din TV numeau astfel pe adulții care consumau și emisiuni pentru copii, gen The Adventures of Sir Lancelot. Mai nou, în 2015, a apărut moda cărților de colorat pentru adulți, care au dat lovitura – s-au vândut în 12 milioane de exemplare, comparativ cu 1 milion doar cu un an înainte. Preocuparea stârnită de aceste tendințe, văzute ca o infantilizare a celor care ar trebui să fie adulți responsabili, datează și ea de decenii: Anglia este o națiune de kidulți, scria „Female First“ în 2012, SUA suferă de o Peter-Pandemie („The Baltimore Sun“, 2004), Moartea adultului în cultura americană („The New York Times“, 2014). Tendința a fost accentuată în pandemie când, scrie ediția sud-africană a revistei „Business Insider“, „mulți consumatori și-au găsit consolarea în amintirile din copilărie În timpul izolării au avut mai multă vreme la dispoziție ca de obicei și par să fi simțit nevoia de distracție printr-un nou hobby“. Tendința kidult ar putea fi, astfel, din punct de vedere psihologic, „un mecanism prin care oamenii își gestionează anxietatea produsă de prezent și de posibilul viitor“. „Este tentant să vezi această Mare Regresie ca o reacție la o confluență unică de crize ce au afectat națiunile vestice în secolul XXI, drept produs secundar al acestei decade descurajante prin care am trăit. Dar rădăcinile acestei a doua copilării globale se întind în trecut încă dinainte de falimentul Lehman Brithers din 2008“, scrie „Aeon“, care vede un precursor al actualei tendințe schimbările prin care au trecut tinerii japonezi la începutul anilor ’90, într-o perioadă de criză economică.
De aceea, „Revoluția kidult“ este înțeleasă diferit, în funcție, pare-se, de perspectiva politică din care o privești. Pentru „Aeon“, ea poate reprezenta o oportunitate de înnoire sau, dimpotrivă, sau o primejdie de moarte pentru civilizația noastră, așa cum se tem critici conservatori precum Ben Sasse (în The Vanishing American Adult, 2017) sau Kurt Andersen în cartea bestseller Fantasyland: How America Went Haywire: A 500-Year History (2017). Pentru că, astăzi, nimeni nu mai spune copiilor de vârste înaintate „Maturizează-te!“. Dimpotrivă, comportamentul lor este încurajat, de exemplu, de către rețelele de socializare, unde nu mai este o rușine ca tu, adult, să te bucuri de jucării de copii.
În acest condiții, se îngrijorează cu adevărat doar cei care își mai aduc aminte ceea ce scria francezul Alexis de Tocqueville în secolul al XIX-lea, când încerca să își imagineze formele noi pe care le-ar putea îmbrăca despotismul: „Văd o mulțime de oameni asemănători și egali care se agită fără rost pentru a-și procura plăceri mici și vulgare, cu care își umplu sufletele. (…) Și, deasupra lor, se ridică o imensă putere tutelară (…) care ar putea părea paternă, dacă ar avea ca scop să îi pregătească pe oameni pentru vârsta maturității. Ea, din contra, nu vrea decât ca oameni să trăiască într-o copilărie perpetuă“.