Continuăm Jurnalul, ce să facem și noi?
Marți, 6 septembrie
Cel mai mult îmi place atunci când vine politrucul vlah cu un „proiect“ demn de un țăran medieval: trecem iarna. Competență, viziune, profesionalism, bravo.
La noi, la români, e o vorbă frumoasă: Ciucă nu știe carte.
O notă de acum un an, la moartea lui Belmondo:
„— Ia-l înapoi, n-are horoscop.
— Ce e horoscopul?
— E viitorul. Vreau să știu viitorul. Tu nu?
Belmondo, citind un ziar new-yorkez la Paris, în ’60, în primul său succes, un film de Godard. Puțini au știut să își poarte așa bine pălăriile și să citească așa bine, din mers, un ziar în trecerea timpului.
Rămas bun, domnule Belmondo.“
O notă de acum cinci ani: „De fiecare dată când un vecin se dedă bormașinii la șapte dimineața cred că e un semn de la cel de sus și încep să mă gândesc la Dumnezeu, la mama aproapelui și la țara noastră.“
O notă de acum patru ani: „Știu că pare greu de crezut, dar sibienii cu care am vorbit erau de părere că era mai bine pe vremea lui Iohannis, când era Iohannis primar aici, la Sibiu, adică. N-am putut să nu le dau dreptate. Am mai pus și omul degeaba pe atâtea drumuri.“
Luni, 5 septembrie
Degeaba ziceți voi că nu fac politrucii vlahi nimic. Rumegușul din limbile lor de lemn ce e? Păi? Ne batem joc.
O notă de acum trei ani: „Vis de noapte cu Vlahuță
Se făcea că era Nenea în Marele Salon al Marilor Clasici. Bea tutun cu ceilalți Mari și dădea cu ei palavră când se aude un gherăit pe la uși.
— Nenea, Nenea, mă primiți și pe mine?
— Cine e acolo?
— Eu, Nenea.
— Vlahuță, dumneata ești?
— Eu, Nenea.
— Bravo, Vlahuță, ai stil.
— Mă primiți, Nenea?
— Te primim, Vlahuță, te primim, ce să mai facem? Te dăm la Micii Clasici.
— Ce bine, Nenea.
Și, fiind toamnă, m-am trezit.“
O notă de acum un an, de la moartea lui Ivan Patzaichin: „E formidabilă revărsarea de iubire de la moartea lui Ivan Patzaichin, la care, la fel ca la Don Quijote, nu par să existe obiecții. Iată în sfârșit un om pe care toți îl putem iubi. De ce? Cred că răspunsul stă în respect.
Nu dai – nu ai. Iar Ivan Patzaichin a respectat tot: natura și natura umană, cu nuanțele ei complexe, a fost responsabil, demn și cinstit, un om, nu un produs. S-a dus, deci, un om sincer, o specie pe cale de dispariție“.
Ciucă a fost și el să gângăvească pe la vreo școală (mă rog)? Și dacă da, de ce nu l-au oprit acolo, să-l bage în clasa zero?
Sigur, ar fi drăguț să nu mai avem conducători reduși mintal și moral, dar atunci am mai fi noi oare vlahi?
Duminică, 4 septembrie
O notă de acum un an: „Poate fac alde securilă un gest frumos și nu-l mai chinuie pe navetă până la Sibiu și-l lasă așa, împăiat în viu, direct la Antipa, să vină cetățenii să se mire, fiindcă, într-adevăr, arareori s-a mai văzut o asemenea combinație între un păun surd, orb și mut, o păpușă de cârpe și un cuier contrafăcut“.
Sâmbătă, 3 septembrie
Nici nu știi când au trecut doi ani de când a desființat „domnu’“ Rareș de la liberali pensiile speciale.
Tare mă tem că Ciucă al nostru nu e al nostru.
O notă de acum șase ani: „O harfă de-a lui Marin Preda. De câte ori era întrebat de ce cutare sau de ce cutare (chestii îndeobște negative), marele nostru scriitor răspundea cu un singur cuvânt. Acel cuvânt era: întrucât.“
O notă de acum trei ani, de când țara noastră a ratat șansa să meargă până la capăt în comedie cu Dănuț Andrușcă: „Dănuț ar trebui să intre în campanie degajat, dansând babele dintr-o piață agroalimentară pe Cambio dolor de Natalia Oreiro. De ce, Dănuț? De ce nu ne faci atâta bucurie în viață?“