Începem a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr în prima zi a lui octombrie și ne facem de cap până pe 9 octombrie (cu Prolog-showcase Teatrul Luceafărul – 30 septembrie).
Ca întotdeauna, ca să rupem predictibilitatea, avem o temă, o să vorbim la scenă deschisă, dar pașnic, pe tema „conflict-confruntare“. Nu e o ediție (doar) despre război, vom aborda constructiv mai multe dintre încercările cărora trebuie să le facem față în viață ca sursă a transformării, ca propuneri de analiză și rezolvare. Arta spectacolului are asemenea resurse.
Am făcut ediții ale FITPTI și în pandemie (chiar două – 2020, 2021), când multe evenimente de acest fel din întreaga lume s-au anulat ori amânat. Am crezut că, odată pandemia estompată, iar virusul SARS-CoV-2 integrat în cotidianul epidemiologic, pentru 2022 va fi mai simplu, dar, de fapt, m-am lăsat înșelată de speranță. În anii pandemici, problema era un inamic invizibil care îi putea îmbolnăvi și indisponibiliza pe actori în orice clipă, încurcându-ne planurile de pe o zi pe alta, impunând restricții de călătorie, declanșând focare, impunând un număr limitat procentual al celor prezenți în sală, numai cu certificat verde de vaccin anti-Covid, cu purtarea măștii. Cu valurile pandemice suflându-ne în ceafă, am reușit două ediții hibride faine tare.
Acum am avut alte bătălii de purtat. Războiul din Ucraina i-a făcut pe mulți dintre cei pe care i-am invitat din străinătate să ezite, să se mai gândească, apoi să decline când vedeau că Iașul e doar la o zvârlitură de băț de țara agresată de Rusia. Ce uită ei e că, în condițiile globalizării sub toate aspectele, frontul nu mai înseamnă un anumit teritoriu. Mondializarea are în prezent alte înțelesuri, întrucât rachetele balistice și alte arme moderne înving rapid distanțele. Ca să fiu sinceră, poate că și eu, dacă m-aș fi aflat în locul lor, aș fi avut același tip de reacție.
Punctele unui program dens și variat
Chiar și așa, cu temeri omenești, artiști și companii din Austria, Canada, Belgia, Egipt, Elveția, Franța, Germania, India, Italia, Marea Britanie, Mexic, Polonia, Republica Moldova, România, Spania, Ucraina, Ungaria, SUA vor asigura punctele unui program dens și variat.
O altă provocare o constituie costurile pentru transport. Care au crescut fabulos în vria carburanților și vor consuma cea mai mare parte a bugetului. La un festival de artele spectacolului, pentru un punct de o oră-două din programul unei zile e nevoie de camion pentru decoruri/ costume/ recuzită și autocar/ microbuz/ avion pentru artiști și tehnicieni. O echipă teatrală înseamnă, să zicem, șapte actori și cel puțin tot atâția tehnicieni, dacă nu chiar mai mulți. Recenta suspendare out of the blue a zborurilor de către o companie low-cost mi-a dat fiori pe șira spinării, adăugându-se la lista imprevizibilelor.
Să mai amintesc că infrastructura de transport e la un nivel de țară subdezvoltată? Că nu avem autostrăzi, că trenurile circulă cu o viteză similară celei de acum un secol? Că nu există zboruri directe între marile orașe ale României, precum Iași-Cluj, Iași-Timișoara?
Continuitatea, strădania de a lucra proiectiv
Dar sunt și lucruri frumoase în culisele unui festival internațional. Care vin, mai ales, din partea partenerilor instituționali de cursă lungă, ambasade și centre culturale. Am creat și întreținut o asemenea rețea de susținere încă de la primele ediții. Și ca sprijin financiar, dar mai ales ca o garanție pentru invitați că evenimentul la care sunt chemați e unul de top.
Primesc, deci, un e-mail de la unul dintre partenerii de cursă lungă ai FITPT, pe care îl curatoriez încă de la prima lui filă. Îmi spune că ascultase interviul meu de la RFI din perioada Festivalului de la Sibiu, despre ce văzusem acolo, despre evoluția artelor în perspectiva erei informatice, că s-a bucurat să mă reaudă și reîntâlnească astfel. Și și-a exprimat dorința de a relua seria colaborărilor cu noi. E vorba despre o ambasadă, direcția ei culturală, dar, cum anul acesta nu am în program nici un invitat din țara respectivă (fusesem în discuții cu vreo trei, dar nu s-au potrivit agendele), am decis să vedem deja ce facem pentru ediția din 2023.
Continuitatea, strădania de a lucra proiectiv (ceea ce în România e foarte greu, spre imposibil!) sunt fundamentele unor constructe culturale temeinice. Și da, desigur, profesionalismul, pasiunea și munca, muncă la greu.
Menirea artei animației
Încă multă lume de la noi consideră că arta teatrului pentru copii, întrucât li se adresează celor mai mici de înălțime, ar fi una lipsită de importanță; în orice caz, de mai mică importanță decât aceea care îi vizează pe adulți. Nimic mai fals și o să adaptez aici o afirmație a lui Eugen Ionescu, spunând că e mai valoros un succes mare într-un teatru pentru cei mici, decât un succes mic într-un teatru pentru cei mari.
Compania Indigo Moon din Marea Britanie e specializată în teatru pentru copii și va veni la FITPTI cu spectacolul SeedHeart, pe care îl va juca în ultima zi a evenimentului. Și acum am ajuns la ce voiam să spun, apropo de menirea artei animației, de nenumăratele ei potențialități de expresivitate. Indigo Moon a fost implicată, printre altele, în câteva episoade din celebrul serial Peaky Blinders, pe care sunt convinsă că l-ați văzut. Dacă nu încă, atunci urmăriți-l, iar pe 9 octombrie haideți să vedeți compania Indigo Moon în Festival.