Am trăit copilării în timpuri diferite. Ajunși la maturitate, ne uităm fără răbdare la puștimea de azi și ne dăm cu părerea în sens negativ, convinși fiind că ei nu au parte de o copilărie la fel de frumoasă ca aia după care plângem noi. Nimic mai neadevărat, fiindcă părinții noștri au avut aceeași părere despre a noastră, care de fapt a fost cea mai faină, nu?
Se stârnise prin anii ’90 o mare vervă vestimentară. Adolescenții din Dorohoi își vopseau gecile cu nume de trupe rock, spre disperarea adulților care deveniseră convinși că orașul ajunsese pe mâna sataniștilor. Chiar și fratele meu căpătase o sticluță cu vopsea și își mânjise geaca de blugi cu logoul trupei Sepultura. Eu, preadolescent mimetic, posesor de geacă, am vrut neapărat să fiu în pas cu moda. Un coleg mi-a spus că dacă scriu Napandet voi rupe norii. Cine a avut de râs a râs, cine habar nu avea de trupa Napalm Death a crezut că sunt emancipat. Amintiri frumoase.
Acum ceva vreme m-am lovit de o problemă de om matur. În aeroportul din Bergamo am luat, din greșeală, valiza unei doamne de pe banda rulantă care plimbă bagajele de cală. Jur că era identică cu a mea și cu multe altele, adică simplă, neagră. A fost nevoie ca femeia să desfacă bagajul, pentru a mă convinge că e al ei, apoi eu să desfac bagajul unui domn de prin Croația, pentru a-l convinge că e al meu. Un responsabil al aeroportului a zâmbit și ne-a recomandat ca pe viitor să punem pe bagaje semne distinctive.
Gata, mi-am zis, m-am hotărât, îmi personalizez valiza astfel încât să o recunosc încă din ușa avionului. Un crâmpei din memoria preadolescentină mi-a traversat șira spinării: o voi vopsi. Voi hrăni imaginația copilului din mine, făcându-i chiar și o reparație morală, fiindcă acum știu și denumirea corectă a trupei, ba chiar cunosc detalii discografice. Am cumpărat vopseluri acrilice pe roșu și pe alb și, cu migală, am pictat pe ambele fețe ale trolerului logoul formației metal Napalm Death, cu tot cu denumirea albumului meu preferat – Fear Emptiness Dispair.
Ieri m-am întors dintr-o nouă vizită în Italia. De mult nu am văzut ca un bagaj de cală să primească atâta atenție din partea personalului de securitate aeroportuară. L-au scanat cu raze X, l-au ascultat cu stetoscopul, apoi au adus un câine labrador ca să-l adulmece. După vreo oră mi l-au dat înapoi, bodogănind pe limba lor cu rădăcini latine. Nimeni dintre ei nu auzise de marea trupă Napalm Death, probabil fiindcă tinerii italieni din ziua de azi ascultă numai tâmpenii.