Organizarea unui festival internațional de teatru, mă refer aici la cel care vizează publicul tânăr, pe care îl curatoriez încă de la prima ediție, arhitecturându-l anual pe fundamentele unui generic, are de fiecare dată culise interesante. Dezvăluirea lor, a întâmplărilor ce pot fi relatate, e atractivă prin pitoresc. Oferă un orizont suplimentar de receptare, mai cuprinzător decât simpla vizionare a unei reprezentații.
Atașând în 2022 FITPTI tema „conflict-confruntare“ – e, din păcate, spiritul timpului istoric – mi s-a părut obligatoriu să inserez în program un spectacol din Ucraina. Cum ușor vă imaginați, viața teatrală în țara vecină agresată de armatele invadatoare ale lui Putin nu e tocmai simplă. Foarte multe așezăminte culturale au fost bombardate intenționat, chiar știind că în interior se adăposteau civili; artiștii sunt fie pe front, fie refugiați prin Europa; resursele țării sunt direcționate către armată și front.
Solidaritate cu colegii ucraineni
Am reușit, prin dramaturga Neda Nezhdana, să identific un spectacol disponibil. O producție ale cărei repetiții s-au făcut între septembrie 2021 și februarie 2022, adică chiar înainte de debutul agresiunii ruse, a avut premiera, apoi nu prea s-a mai jucat. Proiectul Maidan Inferno. Mister stradal e coprodus de Teatrul Dramatic și de Comedie din Dnipro și de Compania Collapse din Lyon și constituie, într-o formă artistică, un statement al ucrainenilor care doresc ca patria lor să se așeze pe linie europeană, democratică.
Nu redau traseul complicat al discuțiilor, găsirea resurselor, important este că artiștii vor fi prezenți în FITPTI și vor avea șansa de a se exprima estetic. Reprezentația va fi urmată de o discuție cu publicul, un gest suplimentar de solidaritate cu colegii ucraineni.
Complicat a fost și cu traducerea textului din ucraineană în română. Am reușit s-o facem cu sprijinul a două refugiate care cunosc ambele limbi. Una dintre ele va asigura supratitrarea în timpul reprezentației, deși ideea de a se afla în văzul publicului i-a dat emoții mari. S-a liniștit aflând că nu o va vedea nimeni. Nici măcar actorii.
Ada Milea e a-do-ra-bi-lă!
Ada Milea m-a dus în club! A concertat alături de Bobo Burlăcianu, iar repertoriul serii a inclus preponderent compoziții proprii din spectacole de teatru imaginate de-a lungul anilor. Dacă nu știați, Ada e absolventă de Actorie, la Facultatea de Teatru din Tg. Mureș, a și jucat în vreo două spectacole, mă rog, cele de absolvire. Apoi și-a creat acest stil unic în România, de spectacol-concert, mai întâi imaginând muzică pentru regizori importanți, apoi gândind ea însăși puneri în scenă. Amprenta sa creatoare e inconfundabilă: reinterpretează în spiritul actualității scrieri nonteatrale ori teatrale, transformă replicile și proza în versuri și le așază în ritmuri muzicale. Ada Milea e a-do-ra-bi-lă! Actorii sunt nerăbdători să lucreze în proiectele ei, cei care știu și să cânte la măcar un instrument muzical, instituțiile teatrale o curtează, iar publicul e topit după ea.
Revenind la invitația pe care mi-a făcut-o, vă imaginați că nu prea frecventez cluburile, nu că nu mi-ar face plăcere, însă motivele țin mai ales de timp liber. Evident, m-am dus! Eu și naivitatea mea care am crezut că e ca la teatru: dacă pe afiș scrie 19.30, atunci la 19.30 bate gongul. La club e cu totul altfel. Când am ajuns, ușile erau încuiate, mai era acolo o doamnă cu două puștoaice. Din fericire, o știam pe patroană, am sunat-o, ne-a deschis cineva, am intrat, Ada și Bobo tocmai încheiaseră repetiția. Ne-am dus backstage și am vorbit o grămadă, am râs, ne-am pozat (inclusiv pe diagonal, poza, nu noi!). Concertul a început muuult mai târziu, pe la 21, dar a meritat așteptarea.
Ideea e că în FITPTI aduc cea mai recentă creație e ei, de la Cluj Napoca, Teatrul Național „Lucian Blaga“, unde artista a colaborat mult și productiv estetic. Acum vom avea O scrisoare pierdută în concert după I.L. Caragiale. În 2022 se fac 170 de ani de la nașterea dramaturgului în a cărui portretizare acidă încă gravităm ca popor, așa că am imaginat mai multe puncte neobișnuite pentru a-l evoca, o mini-secțiune în care îi readucem opera în atenție. Nu festivist, nu omagial, ci într-o abordare mai puțin obișnuită. De aceea am intitulat-o „Caragiale necanonic“. Spectacolul Adei Milea e unul dintre momente. E proaspăt, curajos, bine realizat.
La Iași va fi desant cu parașutiști și drone
Tot la capitolul puneri în scenă, sigur vă amintiți de descinderea poliției la Scârț, loc lejer din Timișoara, sediul AUĂLEU Teatru, prin primăvară, pe motiv că era scandal și gălăgie. Știrea a făcut ocolul presei naționale, tulburarea liniștii publice era, de fapt, o reprezentație a spectacolului O noapte furtunoasă „înscenat“ (cum îi place să zică) de Ovidiu Mihăiță. Am scris chiar aici, în paginile SDC, un articol pe temă, l-am intitulat AUĂLEU, vine poliția! AUĂLEU, vin jandarmii!.
Dacă vă amintiți, în urmă cu niște ediții, la FITPTI, un alt spectacol al neliniștiților artiști bănățeni – HUOOOOO!!!!! – a adus jandarmii și ne-au dus evenimentul în prime time-ul televiziunilor naționale. Unii ne-au suspectat că totul a fost aranjat. Nici vorbă, a fost spontaneitatea forțelor de ordine. La Timișoara, la Noaptea furtunoasă, deși s-au lămurit, cei doi agenți au dat totuși o amendă. Bineînțeles că am inclus spectacolul buclucaș în FITPTI. Râdeam cu prietenii mei de la Timișoara, zicând că la Iași va fi desant cu parașutiști și drone.
Autorul de benzi desenate Mihai Grăjdeanu va face două ateliere în care îi va iniția pe curioși în secretele BD-ului abordând tema Umorul lui Caragiale. Nu există limită de vârstă, singura condiție e deschiderea și imaginația. Coli de hârtie și unelte de desenat oferă organizatorii. Asta așa, ca să mai ștergem praful de pe canonici!
FOTO: © Nicu Cherciu