De cite soiuri este poezia? Daca exista o reteta absoluta. Daca si daca.
Cei care ma cunosc deja, stiu ca teoria mea de (ca) poeta defineste trei tipuri de poezie: poezia cerebrala (rationala), apoi cea a inimii, cum o numesc eu (poezia simtamintelor, aceasta poate fi inclusiv mistica, a se vedea imnurile Sfintului Ioan al Crucii) si in al treilea rind poezia viscerala, zisa si a maruntaielor (eu cu aceasta votez). Uneori, cele trei se combina si nu sint de sine statatoare. Se mai adauga aici, cu steluta, poezia scrisa prin tehnici inrudite cu transa, delirul, suprarealismul etc. (si cu aceasta votez).
Alteori, exista si geneze incomprehensibile ale textelor poetice: poeme transmise (parca) mediatic de la mii de kilometri, in care poetul este doar un fel de conducta si de tunel, utilizind, s-ar zice, cuvintele altcuiva. Vocea de la capatul celalalt al telefonului buclucas era categorica insa: voia sa stie ce este poezia in absolut, cum se produce (si reproduce, hiha!) ea. Cuvintul „absolut” a fost folosit de nu stiu cite ori. Dupa ce am explicat intrucitva, dar omul ramasese obstinat la capat, am intrebat minioasa si satula: dar cine va credeti dumneavoastra, Dumnezeu? Nici macar nu-si spusese numele, iar eu am uitat sa il intreb, prinsa in viltoarea interogatiilor. Dupa ce l-am intrebat daca se crede Dumnezeu, am salutat in viteza si am inchis. Apoi m-a pufnit risul. Numai atunci m-am gindit ca fusese, cu siguranta, o farsa.
Cit despre teoria asupra poeziei, fireste, ea este mai complicata, dar la telefon ce si cit poti sa spui si sa explici?