Pe meleagurile noastre, prea adesea se întâmplă ca o figură publică, de obicei din sortimentul politicului sau al sportului, să se grăbească a spune ceea ce nici mintea nu i-a gândit. Prin urmare, ne bucurăm de poezie involuntară (regele Hagi e rege nu doar în fotbal, ci și aici), de formulări care parcă țin să aducă aminte cum acum mai ani circulau liste cu perle de la bac (poate circulă și acum, nu știu), de incongruențe lingvistice care nu fac altceva decât să sublinieze slaba utilare a unor intelecte.
Da, aceste lucruri se petrec de o viață de democrație românească, dar din păcate se poate vedea cum numărul disonanțelor lingvistice, ca să folosesc o formulă mai blândă, se accentuează, într-o creștere geometrică. Pentru că, să fim sinceri, una era limba de lemn a lui Ion Iliescu, aflat în siajul comunismului în care a crescut și pe care a vrut să-l salveze pentru sine, iar alta e limba de silicon a politicianului recent, care reușește să spună cuvinte fără să spună nimic. Cred că primul personaj de acest fel a fost Petre Roman, cu osmoză. Osmoză în sus, osmoză în jos, dar nimeni nu știa ce înseamnă. Prin urmare, nici nu s-a făcut nimic.
Dar astăzi, la trei decenii de la acele momente, putem vedea cum orice politician s-a înarmat cu vorbele goale ale nefacerii nimicului.
Exemple sunt cu duiumul. Cred că nu poți arunca o piatră într-un grup cu trei politicieni fără să nimerești măcar unul. Dar, creștinește, să dea cu piatra cine nu a greșit.
Un caz aparte este domnul Petre Daea, care reușește, în spirit de inginer agricol, să altoiască limba de lemn cu limba de silicon, iar adesea chiar și cu oaia. Și cu acest amestec de limbi care nu spun nimic în sine, cu o dezinvoltură nemaipomenită, puriul domn Daea ne altoiește pe noi peste urechi de ne doare mintea. De doamna Dăncilă nu se mai poate spune nimic: nici foaia în față nu o ajuta prea mult, căci obișnuința bate putirința. Acolo aș îndrăzni a spune că asistăm la un caz aparte nu de nature vs. nurture, ci de nurture vs. nurture. Căci dacă formarea inițială este așa cum s-a putut, atunci degeaba vii să dai cu o spoială pe deasupra, schimbi coafura și consideri că gata, omul e înnoit. Nu, o casă construită strâmb va fi mai departe așa oricât ai igieniza-o, oricât ai da-o cu var. Ceea ce s-a și văzut în mandatul doamnei Dăncilă.
De aici, de la aceste constatări mărunte, comune, dar nu mai puțin dureroase pentru nivelul politicienilor români, indiferent de partid de altfel, vine și titlul pe care l-am dat acestui text. Cu siguranță că perlele de netrecători de bac ale politicienilor au fost deja exploatate în volume, ca de bancuri am putea spune.
Bine, aici trebuie amintit și faptul că adesea ele ajung așa și din cauza presei românești, perlă în sine și plină de sine (și de banii partidelor, dar asta e altă discuție).
Cu alte cuvinte, nivelul limbii române folosite la nivel public, instituțional, de cei/ cele care au menirea de a transmite mesaje către popor, este într-un declin fantastic. De fapt, întregul discurs public este din ce în ce mai jos.
Un ultim exemplu, de natură recentă: la o adunare a tinerilor liberali, s-a ajuns să se scandeze de acum bine cunoscutele cuvinte cu „Puie” și „MSD”. Sau invers. Un asemenea lucru este condamnabil, cât se poate de limpede: este inadmisibil ca la un eveniment de natură publică organizatorii să facă așa ceva. Arată o lipsă de vocabular politic, de politețe, de diplomație, un plus de grobianism – și continuați cu tot ce vreți. Cu atât mai mult cu cât este vorba de partidul alături de care PNL se află la guvernare, în acest USL 2.0. De altfel, trebuie amintit și acest fapt, președinta TNL și-a cerut scuze public după situația dată.
Dar, să fim sobri, nici cu reacția domnului Marcel Ciolacu nu are cum să-ți fie rușine: a ieșit în public, cum este și normal, să ia atitudine față de acest incident jenant. Însă a declarat destul de scurt: „Îmi lasă un gust mai mult decât amar“.
Și, cum spuneam, unele glume nici nu mai au nevoie să se scrie. Le vedem și le auzim în direct.