„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, de Bogdan Suceavă, care va apărea în curând în colecția „Plural“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
Am amintit mai înainte de rolul central pe care-l acordăm Programului de la Erlangen în înțelegerea viziunii lui Dan Barbilian asupra literaturii. Pentru asta avem nevoie să înțelegem despre ce este vorba, sub aspect psihologic, atât din perspectiva matematicianului, cât și din perspectiva istoriei ideilor din câmpul matematicii. În fapt, mai mulți comentatori al căror punct de vedere este profund filologic (în timp ce perspectiva pe care noi o propunem este ceva mai extinsă, și nu s-ar putea să fie altfel) au ajuns la o concluzie similară celei a lui Marin Mincu, care observă astfel: „În majoritatea lor, textele în proză ale lui Ion Barbu nu sunt decât reflecții asupra actului poetic și, am putea spune, cu o perspectivă tel-quelistă, chiar teoretizări esențiale asupra textualizării poetice“. Foarte exact descris! O înaltă valoare ni se pare a fi plasată în această operă poetică pe „starea de poezie“, înfățișată ca o intensă trăire de „raritate“, ca un moment de cuprindere și înțelegere, ca și cum o valoare supremă s-ar revela condiției umane prin „starea de poezie“. Tot Marin Mincu sublinia și găsea importantă întrebarea formulată de Dan Barbilian într-un text publicat postum: „Se poate vorbi de un umanism modern, de un sistem complet de cunoștințe capabil să formeze omul, bazat însă pe matematică?“. Ni se pare clar că spre o asemenea construcție s-a îndreptat efortul operei poetice cuprinse în Joc secund, precum și a explicațiilor ce au urmat, iar sarcina noastră e să explicăm contextul de idei în care o asemenea construcție a fost posibilă. În fond, întrebarea aceasta e legată direct de miza prezentei analize.
Nu am putea crede că paradigma unei asemenea investigații e demodată sau că poate fi localizată doar la finalul perioadei istorice în care avea loc transformarea modernistă a matematicilor (indicată de Jeremy J. Gray ca fiind perioada istorică 1880-1930). A fost, dincolo de orice îndoială, o perioadă nobilă pentru poezia scrisă în limba română. Chiar dacă paradigma literară de azi ar fi în întregime alta, ne putem propune să încercăm să gândim ca cineva care trăia în acea epocă. Putem încerca să privim actul poetic ca cineva care avea acea pregătire universitară ca Barbilian. În fond, putem încă discuta despre valoarea stării de poezie. Deși chiar și cei mai pasionați apărători ai ideii ar trebui să conceadă faptului că, pe măsură ce veacurile trec, evoluțiile din câmpul poeziei contemporane capătă direcții diferite. Pe măsură ce modelele și curentele literare își depășesc un anumit cadru de idei, evoluțiile formelor de expresie sau de ton se schimbă, ideile și receptarea sunt altceva. Poetul contemporan cu internetul nu e cel contemporan cu oda pindarică, la care face trimitere Barbilian, dar „starea de poezie“ pare a fi rămas acolo: ideea de poem există de mai bine de două mii de ani. Discuția despre „starea de poezie“ nu are cum să aparțină doar trecutului. Ideea unui umanism cuprinzător, descris de Barbilian, are și valențe actuale, nu e ceva ce azi n-am mai putea înțelege. Poezia devine interesantă în măsura în care comunică aspecte esențiale în legătură cu experiența primară, cu percepția arhaică a unui modern, o percepție care în vechime era asociată sacrului (iar Barbilian, prin vocea poetului Ion Barbu, face astfel de legături). Să privim astfel poezia? Să ne asumăm un punct de vedere în care să admitem că lucruri cu adevărat importante s-au petrecut pe pământ pe vremea când șamanii stăteau de vorbă cu zeii și îngerii popoarelor conduceau armatele în luptă?
Nu e o poezie bazată pe dispoziții de moment (deși face unele eforturi pentru a mima așa ceva), nu o poezie la întâmplare, pentru că are „metodă“ și se bazează pe o viziune unitară. Poetul materializează un fel de a trăi, exprimă un fel de a înțelege lumea. Să tratăm această viziune cu respectul care i se cuvine, analizând și contextul de unde a provenit această poetică.
Dar de ce nu a scris Ion Barbu o poezie care să poată fi interpretată ca text al unor cântece acompaniată de muzică la pian sau la chitară? De ce nu a optat pentru un alt format? Ei bine, nu despre un asemenea fel de poezie este vorba. Nu estetica muzicii folk va conta aici. E vorba de cu totul altceva.
AUTORUL
BOGDAN SUCEAVĂ, născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeş. Studii în matematică la Universitatea din Bucureşti (licenţă 1989-1994, master 1994-1995) şi la Michigan State University (doctorat, 1996-2002, sub conducerea profesorului Bang-Yen Chen, cu teza New Riemannian and Kählerian Curvature Invariants and Strongly Minimal Submanifolds). Din august 2002, profesor în Departamentul de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Lucrări de matematică, cele mai multe de geometrie, apărute, între altele, în Houston Journal of Mathematics, Taiwanese Journal of Mathematics, American Mathematical Monthly, Mathematical Intelligencer, Beiträge zur Algebra und Geometrie, Differential Geometry and Its Applications, Czechoslovak Mathematical Journal, Publicationes Mathematicae, Results in Mathematics, Tsukuba Journal of Mathematics, Notices of the American Mathematical Society, Contemporary Mathematics, Historia Mathematica şi în alte reviste. Editor a trei volume apărute în colecția Contemporary Mathematics publicată de American Mathematical Society. Autor al unor volume de eseuri apărute la Polirom, între care: Memorii din biblioteca ideală (2013) și Istoria lacunelor (2018). În 2021, un fragment din volumul Istoria lacunelor e publicat de Mathematical Intelligencer, Springer-Verlag. E unul dintre autorii recunoscuți cu Premiul Polya al Mathematical Association of America pentru o lucrare cu un titlu inspirat din opera lui Dan Barbilian: Un iluminism eclectic. Aplicații ale geometriei afine, scris împreună cu A. Glesser, M. Rathbun și I.M. Serrano.