Internațional  -  Dragos Cojocaru  -  

De duminica trecută încoace, Georgia Meloni este noua vedetă a politicii italiene și internaționale, după victoria ei în alegerile din Peninsulă. Dar ce ați spune dacă ați afla că în gândirea ei politică literatura fantasy și, mai ales, opera lui J.R.R. Tolkien joacă un rol foarte important?

În autobiografia ei, Io sono Giorgia. Le mie radici, le mie idee (2021), Meloni, în vârstă de 45 de ani, vorbește despre atașamentul („visceral“, comentează „Le Monde“) față de opera lui Tolkien, un ata­șament care îi influențează politica, așa cum explică ea și într-un amplu articol apărut în „New York Times“ (și în care termeni ca „extrema dreaptă“ sau „fascism“ ar trebui citiți deseori drept „conservator“).

Șefa partidului Fratelli d’Italia a descoperit Stăpânul inelelor la vârsta de 11 ani, iar lectura masivei cărți a impresionat-o profund și a transformat-o, pare-se, într-o admiratoare a literaturii fantasy. La 15 ani, militantă deja în sânul miș­cării așa-zis „neofasciste“ MSI, Meloni și camarazii ei se deghizau în hobbiți. La 20 de ani, era activă pe net în chat rooms sub pseudonimul Khy-ri și se recomanda drept „micul dragon al undernetului italian“. Mai recent, în 1998, a organizat pentru prima oară o manifestare politică a tinerilor de dreapta ce are loc la Roma și pe care a numit-o „conferința Atreju“, o traducere în italiană a numelui eroului cărții Povestea fără sfârșit a lui Michael Ende. Ministru în 2008, Georgia Meloni poza lângă o statuie a vrăjitorului Gandalf, iar în 2019 îl lăuda pe Captain Harlock, piratul spațial, erou al unui cunoscute francize anime. Chiar înainte de alegeri, se plângea că politica nu îi lasă timp să vadă noul serial Rings of Power. Mai mult ca sigur, însă, producția Amazon ar fi scandalizat-o, la fel cum probabil l-ar fi scandalizat pe însuși Tolkien.

Pentru Georgia Meloni, opera lui Tolkien nu este doar o simplă plăcere literară, reprezintă, pare-se, fundamentul valorilor ei politice. „Cred că Tolkien exprimă mai bine valorile în care credem noi, conservatorii“, declară Gorgia Meloni în „The New York Times“. „Pentru mine, Stăpânul inelelor nu este o fantezie“. Și nici celelalte personaje fantasy pomenite.

Meloni spune că a învățat de la pitici, elfi și hobbiți „valoarea specificității“ și faptul că „fiecare este indispensabil celorlalți deși rămâne un individ de sine stătător“, ceea ce este o lecție despre protejarea națiunilor suverane și a identităților naționale în Europa. Atreyu, personajul din Povestea fără sfârșit, este „un simbol al unui băiat în bătălia cu nihilismul, cu Nimicul care avansează“. Taberele anuale care îi poartă numele educă tinerii italieni despre pericolele globalizării. „Dacă pri­vești în jur, nu se poate spune că greșim, nu-i așa?“, întreabă Meloni. Iar pe piratul spațial Harlock, Meloni îl descrie drept „un simbol al unei generații care provoacă apatia și indiferența maselor“.

Această asociere dintre Tolkien, fantasy și politică nu e ceva inedit în Italia. „Genul fantasy în Italia a fost întotdeauna cultivat de dreapta“, explică Umberto Cropi, fost membru al mișcării conservatoare MSI, Movimento Sociale Italiano. Cele două lumi „împărtășesc aceeași viziune îndreptată contra materialismului, o viziune metafizică a vieții care se opune formelor în care se manifestă lumea modernă“.

„New York Times“ spune că această asociere a început atunci când membrii tineri ai MSI, după război, simțindu-se excluși din societatea civilă, au îmbrățișat Stăpânul inelelor, carte a cărei versiune italiană era prefațată de Elémire Zolla, filosof important al dreptei din Peninsulă și care afirmase că „Tolkien vorbește despre lucrurile cu care ne confruntăm zi de zi“. Asocierea cu Tolkien, prin festivalurile Camp Hobbit, de exemplu (numit de unii un „Wood­stock fascist“), a ajutat, strategic chiar, într-o oarecare măsură, la îndepărtarea noilor generații ale dreptei și extremei drepte italiene, cel puțin ca imagine, de retorica fascistă și de imaginea lui Mussolini. Deseori spre stupoarea vechii gărzi a mișcării.

Unii spun că asocierea lui Tolkien cu dreapta italiană nu trebuie exagerată și că ea face mai mult parte din „strategia de comunicare a lui Meloni“. „E parte a brandului ei personal, imaginea unei femei care pare mai puțin agresivă decât alte figuri ale extremei drepte și ale cărei referințe culturale sunt mai accesibile și mai acceptabile“, spune Piero Ignazi, de la Universitatea Bologna. Ignazi este de părere că viziunile fantasy ale lui Tolkien în discursul politic „face ceva mai digerabile aspectele mai puțin plăcute ale repertoriului dreptei.“

În scrisorile sale, Tolkien insista, mai ales pe fundalul ascensiunii lui Hitler (pe care îl de­testa) și a războiului mondial, că Stăpânul inelelor nu este o alegorie. Dar cartea sa este o operă profund romano-catolică, iar valorile promovate de scriitorul britanic au fost îmbrățișate fățiș de către conservatorii din întreaga lume, de mul­tă vreme.

Pe Meloni, afirmarea acestor valori au dus-o, în actualul context, în fruntea politicii italiene. Dar, chiar și asupra acestei puteri, politiciana are, cel puțin declarativ, o viziune desprinsă din Tolkien: „Consider puterea foarte pe­ri- culoasă. O consider un dușman și nu un prieten“.

Galerie foto