Se vorbește deja de vreun deceniu despre noua revoluție industrială pe care o traversăm odată cu digitalizarea în noile ei forme. Totuși, nimeni nu prevedea un eveniment de tip „lebădă neagră“, așa cum a fost pandemia, care să acționeze atât de dramatic, ca un catalizator, spre un nou tip de societate și de raportare la muncă.
În pandemie au existat largi categorii de angajați care s-au văzut în situația de a trage mai tare la locul de muncă, chiar dacă stăteau în propriile case, nu la birou. Alții s-au văzut lăsați fără obiectul de activitate, deoarece nu își pot desfășura munca de la distanță.
Lucrurile se petrec atât de rapid și transformările sunt atât de radicale, încât ai permanent sentimentul de „razna“ care a cuprins planeta. De fapt, întreaga economie mondială trece prin transformări sistemice, fără să avem posibilitatea azi să realizăm care este modelul la care vom ajunge. Asta pentru că el este în facere încă și într-o furibundă prefacere.
Cu cât încerc să înțeleg mai mult resorturile economice, cu atât eu unul îmi dau seama că cifrele și faptele contează mult mai puțin decât „feeling“-ul. Economia asta are obiceiul de a fi foarte sentimentală și anxioasă. Numai că ea, ca tot, nu poate fi dusă la terapeut. Încă. Poate în Metaverse, cine știe. Dacă oamenii au un sentiment prost legat de economie, șansele ca ea să se ducă în cap sunt foarte mari. Dacă oamenii ajung să fie convinși, în ciuda tuturor semnalelor, că treaba merge unsă, și bursele vor crește. Irațional. S-a întâmplat de câteva ori numai anul acesta, de exemplu când apăreau zvonuri că FED-ul american nu va crește rata dobânzii de referință atât de rău pe cât, până la urmă, s-a întâmplat.
Războiul lui Putin împotriva Ucrainei, explozia prețurilor la energie, inflația galopantă sunt elementele unui tablou în continuă mișcare. Sunt evenimente importante, dar care par să țină mai mult de moment decât să fie definitorii pentru ceea ce omenirea și munca urmează să devină. Sau pot fi simptome ale aceluiași fenomen de transformare pe care încă nu avem capacitatea să îl definim. Nota bene: cu excepția cazului în care Putin chiar apasă butonul roșu.
Vedem foarte clar cum arată majoritatea galaxiilor din Universul vizibil, în vreme ce în legătură cu galaxia din care facem noi parte avem doar aproximări și reprezentări pe baza unor informații obținute indirect. Nu vedem pădurea din cauza copacilor, fiind în interiorul ei. La fel se întâmplă și cu noua revoluție industrială și modificările tectonice pe care avem privilegiul să le trăim.
Privilegiul de a trăi vremuri excepționale are, în mod clar, marile lui minusuri. Precedenta revoluție industrială ne-a adus lupta de clasă și revoluția bolșevică. Transformările tectonice nu sunt niciodată îmbrățișate de majoritate cu dragă inimă. Este motivul pentru care mișcările naționaliste și extremiste, până când vor dovedi că nu au soluții, așa cum nu are nimeni, vor crește în intensitate și riscă să arunce totul într-un haos și mai mare decât cel produs de rearanjarea economiei și a pieței muncii. Până la globalizarea totală din Metaverse-ul promis de web 3.0, vom asista la multe rebeliuni în numele lumii vechi. Orice schimbare de model propulsează câștigători care au capacitatea de a se adapta, dar produce enorm de multă mânie din partea celor care-și văd ruinată lumea în care credeau că vor trăi până la adânci bătrâneți. Cred că suntem abia la începutul începuturilor din punctul de vedere al neliniștii sociale și al radicalizării.
Cele mai osificate structuri în acest angrenaj complicat rămân guvernele. Cărora le va fi tot mai dificil să guverneze cu adevărat, într-o lume în care „business as usual“ nu mai există. De la declanșarea pandemiei, guvernele au fost chemate să rezolve probleme de pe o zi pe alta, să stingă incendii. Și bâjbâie pentru că nu au nici știința și nici capacitatea să o facă. Asta a produs și va produce multe teorii ale conspirației și revoltă. De la lockdowns făcute cu mai mult sau deloc cap la campanii de vaccinare eșuate, la bâjbâiala absolută privind rezolvarea crizei energiei (care e de nerezolvat atâta vreme cât resursele continuă să fie controlate politic de state și folosite pe post de armă de șantaj), toate adună bile negre care dau apă la moară anarhiștilor de profesie.
Cu siguranță sunt unele dintre cele mai interesante vremuri în care puteam trăi.