
Despre salbaticia sovietica dupa respingerea armatei naziste catre vest, Tony Judt isi incepe argumentul de la o vorba a lui Stalin adresata unui apropiat al lui Tito, Milovan Djilas: „Tu, care esti scriitor, nu poti intelege suferinta din sufletul omului? Nu poti sa-l intelegi pe soldatul care a trecut prin foc si para ca se distreaza cu o femeie sau sterpeleste un fleac?”. Judt ii da pe jumatate dreptate tiranului, amintind conditiile ingrozitoare in care evolua soldatul rus: practic o inchisoare, fara permisii, fara drepturi, un mars continuu timp de trei ani sub ofensiva nazista. Dupa logica „ochi pentru ochi”, cea mai mare urgie s-a declansat pe teritoriul Germaniei (Judt aminteste de viata dulce a cetateanului german in vreme de razboi si de prosperitatea clasei de mijloc, dar si de sutele de mii de „bebelusi rusi” aparuti dupa valul de violuri comise de soldatii sovietici). Dupa cum se exprima plastic istoricul, „cine supravietuise razboiului lupta acum sa supravietuiasca pacii”.
Sfirsitul razboiului a insemnat si afirmarea unei generatii extraordinare de femei, de la cele din Germania, multe dintre ele mame singure, pina la acele sate iugoslave alcatuite exclusiv din cetateni de sex feminin dupa ce nazistii impuscasera toti barbatii cu virste de peste 15 ani.
Nu s-a scris destul despre acele femei. Au rezistat eroic in cele mai aprige conditii, au suportat ofensiva Armatei Rosii (in primele trei saptamini ale invaziei, in Viena au fost declarate 87.000 de violuri, scrie Judt), si-au crescut copiii si au trait ingrozitoarea trecere catre pace.
Maestru in desprinderea nuantelor sociale ale revoltei
Comunitatile germane au suferit enorm dupa ce au inceput stramutarile. Fiecare tara cu minoritati nemtesti a incercat sa-si purifice teritoriul, campioni fiind cehii. Sute de mii de germani au murit pe parcursul acestor stramutari. Crime oribile au avut loc in prima perioada a ocupatiei. Intilnesti povesti teribile spuse in doua rinduri sau intr-o nota de subsol: „La sfirsitul lui mai 1945, armata britanica a predat autoritatilor iugoslave 10.000 de soldati si civili sloveni care fugisera in Austria. Ei au fost dusi in camioane si impuscati pe loc in padurile de la Kocevje”.
De ce a explodat dupa razboi mitul Rezistentei mai puternic in vest decit in est? Pentru ca in vestul Europei „opozitia reala se manifestase mai putin.”
Iar in est, lucrurile erau atit de complicate incit nu prea-si mai aveau loc eroii: in Polonia, de exemplu, rezistenta era si antinazista, si anticomunista – cum sa-i eroizezi?… Acolo unde mitul era puternic, si pedepsirea „colaborationistilor” era pe masura. Judt este maestru in desprinderea nuantelor sociale ale revoltei: dupa Ocupatie, foarte multe femei le-au acuzat pe altele de colaborationism sexual – multe violente groaznice si inutile au avut loc dupa denunturi de acest fel.
Procesul de la Nurnberg a fost „devalorizat”, spune Judt, de prezenta judecatorilor rusi (care se stie ce „procese” condusesera acasa, in URSS). Cit despre pedepsiti, a existat dintotdeauna dilema „poporului complice”, tendinta fiind de a imprumuta toata vina lui Hitler si altor citiva.
Pe de alta parte, un general american observa cu tristete ca cei mai competenti oameni prin care se putea porni reconstructia Germaniei proveneau din fostul aparat administrativ nazist.
Incorporarea vechii structuri naziste in aparatul comunist din RDG: „comunistii au preluat pur si simplu institutii naziste schimbindu-le doar numele si conducerea”. Asta venea dupa lectia austriaca unde Partidul Comunist isi afirmase ostilitatea fata de fostii membri nazisti – comunismul n-a mai avut nici o sansa in Austria postbelica. Reconstructia Europei si a Germaniei s-a facut cu pretul unei amnezii colective, scrie Judt, iar exemplele sale tulbura un cititor est-european inclusiv pentru similitudinile cu istoria recenta.
Sint surprinzatoare rindurile in care Tony Judt judeca popoare intregi, natiuni, pare uneori ca auzi ciocanul de lemn al judecatorului lovindu-se de pupitru. Franta, de exemplu, este facuta praf pentru ipocrizia Rezistentei, pentru pretentiile uluitoare de dupa razboi (dar este si pusa cumva in centrul lumii – Judt e un cunoscator profund al culturii francofone).
Iata un exemplu in care, in numai citeva rinduri, rind pe rind sint trecute prin sabia critica natiunile neutre din timpul razboiului: „majoritatea tarilor neutre au fost implicate indeaproape, desi indirect, in efortul de razboi nazist. Germania avea nevoie de Spania lui Franco pentru aprovizionarea cu mangan. Din coloniile portugheze, prin Lisabona, veneau provizii de tungsten. Din necesarul german de minereu de fier, 40% era livrat de Suedia cu vasele proprii, in porturile germane. Si toate acestea erau platite in aur, cel mai adesea furat de la victimele Germaniei si transmis prin filiera elvetiana”.
Lucretiu Patrascanu este creditat cu o vorba celebra, spusa dupa negocierile de la Paris din 1946: „americanii sint intr-o ureche. Le dau rusilor chiar mai mult decit cer si se asteapta sa primeasca”. Judt spune ca aceasta naivitate americaneasca nu era intru totul ingenua: „Statele Unite voiau sincer sa scape de Europa cit mai rapid posibil” si se fereau sa se implice intr-o eventuala monitorizare pe termen nedeterminat a teritoriilor ocupate cindva de germani.
De ce au fost pedepsiti mai ales intelectualii in diversele perioade si regimuri? Pentru ca jucau cel mai bine rolul pedepsitului exemplar, fara prea mult efort din partea agresorului. In URSS, de exemplu, adevaratii dusmani ai comunismului erau oameni care „sfintisera” dreptul la proprietate. Era mult mai usor insa sa o ataci pe Ahmatova, decit sa lichidezi clase sociale: „In practica intelectualii erau cel mai usor de persecutat, asa cum fusesera si pentru nazisti”.
O stare de bine are mereu pe undeva umbrele crimei
Judt analizeaza foarte atent elemente din viata cotidiana postbelica. Despre Germania prospera de dupa reconstructie spune ca acea dorinta a germanului de rind de a fi lasati in pace si linistiti se traduce intr-o credinta somnolenta in propria robustete si seninatate: regizori care se afirmasera pe vremea nazistilor cu filme de mare succes, la fel de senine, reveneau in forta spre sfirsitul anilor ’50 cu noi Germanii idilice.
Poate cea mai buna explicatie pentru soarta intelectualului anticomunist din perioada post-’89 este data printr-o comparatie tulburator de revelatoare cu acea intelectualitate postbelica din Vest: „Intelectualii au intrat intr-o zona de umbra si pentru ca faimoasa lor insistenta asupra eticii anticomuniste (… ) a fost eclipsata de o activitate concreta: crearea unei economii de piata. In doar citiva ani, «societate civila» a devenit in Europa Centrala o notiune arhaica. Un fenomen destul de asemanator se petrecuse in Europa Occidentala dupa al doilea razboi mondial, cind tonul moralizator al Rezistentei a fost inabusit mai intii de problematica practica a reconstructiei, apoi de Razboiul Rece”. Crud si adevarat, reconstructia nu poate avea loc fara ingroparea trecutului sau a dorintei de dreptate pentru faptele trecutului.
Bineinteles, din cele peste 700 de pagini as putea extrage la nesfirsit astfel de pasaje. Faptele si concluziile lucide se succeda naucitor, iar lectura unei istorii de 50 de ani atit de complicati parca niciodata n-a fost mai usoara decit cum a reusit s-o faca Tony Judt.
Poate pentru ca nu uita sa introduca puterea paradoxului in succesiunea istorica. Tot timpul, o stare de bine are pe undeva umbrele crimei si, invers, crimele sint insotite de o teribila dorinta de seninatate. O sa inchei cu un astfel de pasaj care intriga si care isi cere imperios „demonstratia” narativa, un pasaj plasat de Judt chiar in introducerea cartii si care exprima perfect vocea narativa cu sclipiri de bisturiu: „Dupa 1989, a devenit mult mai clar in ce masura stabilitatea Europei postbelice se baza pe realizarile lui Iosif Stalin si Adolf Hitler. Au fost de ajuns doi dictatori, sprijiniti de colaboratorii lor din perioada razboiului, pentru a netezi demografic terenul si a pune bazele unui continent nou si mai putin complicat”.
Tony Judt, Epoca Postbelica. O istorie a Europei de dupa 1945,
Hors Collection, traducere de Georgiana Perlea, Editura Polirom, 2008