„Oamenii jurnalului sau ai autobiografiilor si confesiunilor, Sfintul Augustin, Rousseau, Amiel, si-au petrecut viata cautindu-se pe ei insisi – cautindu-l pe Dumnezeu in ei insisi –, iar jurnalele, autobiografiile sau confesiunile lor nu au constituit decit experienta acelei cautari minutioase. Si acea experienta nu poate sfirsi decit odata cu viata lor. Cu viata lor? Nici macar cu ea! Pentru ca viata lor intima, profunda, romanesca se prelungeste in cea a cititorilor lor. Asa cum a si inceput mai inainte. a…th Propriu omului care tine jurnal, celui ce se confeseaza, este sa se repete. Fiecare zi a lui este aceeasi zi”.
Intotdeauna jurnalele si corespondenta autorilor celebri au reprezentat o atractie pentru cititori. Ne sint cunoscute Jurnalul lui Kafka, cel al lui Tolstoi sau al lui Gide, mari „intimisti” ai literaturii universale. Datorita acestor scriitori celebri, jurnalul intim nu mai este considerat un „gen minor”, caci el a dobindit, de-a lungul timpului, un statut estetic. Pentru Eugen Ionesco, jurnalul este chiar mai important decit o opera de arta, mult mai „expresiv”, fapt pentru care, de multe ori, alegem „istoria ideii” in locul „ideii”. Exista insa si detractori ai jurnalului intim, care il considera un „gen fara reguli”, un simplu „document”, departe de orice valoare literara.
Unamuno condamna rationalismul
Marturie a crizei religioase traversate de Unamuno, Diario intimo este un text cit se poate de actual. Avem de-a face de fapt cu un Jurnal al cautarii lui Dumnezeu, un Jurnal din care nu lipseste nici acea „poetica a spontaneitatii” despre care vorbea Roland Barthes. Viata lui Unamuno a fost o continua lupta, o continua sfisiere, caci numai prin suferinta, prin agonie, poti accede in imparatia lui Dumnezeu. Ratiunea provoaca cosmaruri in cazul lui Unamuno, dar critica sa acerba este indreptata mai ales impotriva rationalismului. Unamuno condamna rationalismul fiindca acesta cauta adevarul in ratiune, si nu in credinta: „Trebuie sa cautam adevarul si nu ratiunea lucrurilor, iar adevarul se cauta cu smerenia”. Autorul Cetii pune adevarul mai presus de ratiune, intelegind prin adevar „relatia lucrurilor cu slava lui Dumnezeu”.
Un „crestin agonic” vorbeste despre un „crestinism agonic”, ajuns pe o pozitie contradictorie, mai ales dupa aparitia „evangheliei” lui Dostoievski (Fratii Karamazov).
Dupa pierderea credintei, urmeaza o profunda criza religioasa, o perioada de incertitudine, iar apoi incepe cautarea disperata a Dumnezeului pierdut (Dumnezeul „viu”, nu cel „rationalist”): „Cu ratiunea cautam un Dumnezeu rational, care, fiind idee pura, se tot destrama, si ajungeam astfel la Dumnezeul-Neant la care duce panteismul si la un pur fenomenism, radacina a oricarui sentiment al vidului. Nu-l simteam pe Dumnezeul viu, care salasluieste in noi si care ni se reveleaza prin acte de milostenie, iar nu prin ideatii desarte ale trufiei. Pina cind a batut la inima mea si m-a cufundat in nelinisti de moarte”. Jurnalul descrie lupta pentru crestinism, moartea si invierea crestinismului in viata intima a acestui personaj contradictoriu care a fost Miguel de Unamuno.
Mai mult decit o simpla scriere autobiografica
Jurnal intim cuprinde reflectiile scriitorului pe tema mortii, a suferintei si a credintei. Este un text unic, de o importanta deosebita in ceea ce priveste rolul sau in intelegerea operei lui Miguel de Unamuno. Diario intimo a fost scris intre 9 aprilie si 28 mai 1897, cind Unamuno se afla la Alcala de Henares. Este produsul asa-numitei „crisis unamuniana”: „Cit am plins la izbucnirea crizei au fost lacrimi de neliniste, nu de cainta”. Jurnalul nu poate fi considerat doar un document existential, pentru ca tonul eseistic domina pur si simplu acest text. De aceea putem spune ca Jurnalul intim al lui Unamuno este mai mult decit o simpla scriere autobiografica. „Las un nume – scrie la un moment dat Unamuno –, ce e oare mai mult decit un nume? Ce voi fi eu mai mult decit personajele fictive pe care le-am creat in inventiile mele? Ce e astazi, pe pamint, Cervantes altceva decit Don Quijote?”
Miguel de Unamuno, Jurnal intim, colectia „Biblioteca Polirom”,
Editura Polirom, 2007, 23.95 lei