Scriitorul algerian Boualem Sansal, la 73 de ani, a fost invitatul celei de-a doua seri a ediției aniversare FILIT. Sunt zece ani de când festivalul aduce la Iași nume importante ale literaturii și invitați, de acum putem spune asta, din toate colțurile lumii. Acum, iată, un autor din Algeria, care a fost însoțit în aventura sa ieșeană, petrecută la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“, de gazda serii, jurnalista Magda Grădinaru.
Boualem Sansal are o carieră cel puțin interesantă. După studii filologice, a urmat L’École Nationale Polytechnique d’Alger pentru a deveni inginer, iar ulterior L’École Nationale Supérieure de Télécommunications de Paris, unde și-a luat doctoratul în economie. În 1990 a devenit înalt funcționar public în Ministerul Comerțului și în Ministerul Industriei din Algeria, pentru ca în 2003 să fie înlăturat ca urmare a scrierilor sale și a criticii la adresa puterii și a pericolului islamismului în Algeria.
Exilat în țara sa
Un exilat în propria țară – pentru că da, Boualem Sansal a ales, în ciuda pericolului, să rămână în Algeria, împreună cu soția sa și cu cele două fete –, scriitorul reprezintă mai departe o voce critică, cu opinii controversate, în vreme ce cărțile sale sunt interzise în țara lui, din 2006.
De-a lungul timpului a primit Prix du Premier Roman (1999), Premiul Édouard-Glissant pentru întreaga operă (2007), Premiul Păcii, acordat de Uniunea Librarilor Germani (2011), Premiul Editurii Gallimard pentru Roman Arab (2012 – premiu care i-a fost retras la presiunile Hamas după ce Sansal a vizitat Israelul), și Marele Premiu al Francofoniei, acordat de Academia Franceză (2015).
„Democrație controlată“
După cum a și spus Magda Grădinaru, a fost o discuție abordată frontal, dar una în care literatura s-a pierdut printre temele abordate – cam toate de natură politică.
Unul dintre subiectele pe care le-a discutat invitatul a fost cel al războiului civil din Algeria – pentru ca de aici să ajungă la ce înseamnă identitate și cum s-a forjat identitatea algeriană. „Războiul civil“, spune Sansal, „începe în sânul familiei“, pentru a ajunge apoi mai departe, la universitate, între profesori și studenți. Iar aici Algeria e aparte: trăiește o dublă dictatură. E ceea ce s-a numit „democrație controlată“, unde le pouvoir este deținută de militari și de un grup de civili, în fapt o aripă teocratică fundamentalistă. Islamismul se împarte între forța militară și moschee, cum arată scriitorul.
Moderația nu este una dintre virtuțile căutate de puterea algeriană. De aceea este de mirare că o voce critică precum cea a lui Boualem Sansal este permisă mai departe în acea lume. Și aceasta cu atât mai mult cu cât fundamentalismul islamic este o temă asupra căreia scriitorul a revenit iar și iar, arătând cât de nociv este și cum o civilizație se distruge din acest motiv.
Exodul
Mai că putem face o paralelă între România și Algeria: ambele țări au avut hemoragii umane. În ultimele decenii din România s-a plecat în valuri, în căutarea unei vieți mai bune – sau măcar a unei forme de viață –, la fel cum din cei 40 de milioane de locuitori ai țării africane mai bine de șase milioane au emigrat doar de la obținerea independenței (1962) până în 1990. Este ceea ce Sansal numește „golirea țării“.
Iar aceasta, arată el, a dus la imposibilitatea eliberării poporului – cei ce pleacă sunt intelectualii, sunt cei care riscă să aibă putere. Și, evident, emigrația a fost către Vest, nu către țările arabe, care, consideră scriitorul algerian, nu au cunoscut niciodată democrația, ba chiar mai mult, în toate este instalată o formă de dictatură de la începuturile islamului.
Și, bineînțeles, aici nu puteau lipsi trimiterile la dublul limbaj, la George Orwell și la 1984. Să nu uităm că în 2015 Boualem Sansal publica un roman care trimite direct la distopia orwelliană, dar sub specia islamismului fundamentalist. 2084. La fin du monde este construit într-un univers pe care autorul său îl preia din realitatea imediată și doar duce spre consecințele finale lucrurile, atitudinile, gesturile pe care le observă în preajma sa.
La fel cum limbajul de lemn și dublul gânditul sunt semne ale dictaturii orwelliene, declară el pe scenă, felul în care limbajul se denaturează azi la nivel oficial și devine lemnos ne indică direcția în care ne îndreptăm. Mai bine zis, în care se îndreaptă Algeria. „Acolo începe libertatea, cu puterea de a vorbi“, subliniază scriitorul.
Frontiere necesare
Declarațiile controversate nu au lipsit nici ele din ceea ce a fost aproape un monolog – pentru că moderarea gazdei serii a fost folosită cu moderație. Ce e drept, nici lui Boualem Sansal nu pare să îi fi priit această sfială, dovadă privirile pe care le mai arunca spre Magda Grădinaru, care l-a lăsat să își urmeze șirul gândurilor chiar cu riscul să rămână fără cuvinte sau să se repete.
Una dintre declarațiile pomenite a fost că „Algeria nu a fost niciodată liberă. A fost colonizată de 3.000 de ani“. Aici explicațiile nu au fost foarte clare – vorbim despre un teritoriu sau despre o populație? Și probabil de aici și dubiile de mai departe: ce este Algeria? ce înseamnă să fii algerian?
Și așa aflăm că Franța, care a dat și numele țării, a oferit până la urmă și identitate populației, care altfel s-ar fi disipat într-un fel de lume musulmană, parțial arabă, parțial berberă, parțial altele, în care frontiera nu există și, prin urmare, nici identitatea nu există.
Multilingvism și identitate
De altfel, legat de aceasta, și Sansal declară că, în calitatea sa de vorbitor de trei limbi natale – franceză, arabă și berberă –, uneori se simte mai francez decât arab, alteori mai berber decât francez. Practic, vorbește de o identitate fluidă, care încă își caută matca – ceea ce, să fim sinceri, putem spune despre noi toți. Dar, prin prisma lui Boualem Sansal, fluiditatea pare mai mare în nordul Africii. Dacă pentru zona noastră secolul al XIX-lea a fost cel „al națiunilor“, acolo lucrurile par să se așeze în continuare.
Mai mult, afirmă Sansal, „un popor nu poate să se întrupeze decât dacă are frontiere“. Acest domiciliu, acasă, consideră el, face să nu fii un paria, un marginal. „C’est pas la langue, c’est pas la culture, c’est le domicile.“ O afirmație cel puțin îndrăzneață, trebuie să recunosc. Cât despre democrație, întrebat de Magda Grădinaru, care spune că vedem că ea nu poate fi adusă din exterior, Sansal afirmă că ea este imposibilă din interior – referindu-se contextual la islam. „Ești musulman și atât.“
Multe, prea multe de spus
A fost o seară lungă, cu multe lucruri de spus, de la decalajul Occidentului în a înțelege ce înseamnă dictatura (ba chiar adesea refuzul adus de o stare de bine care te împiedică să înțelegi răul) la prăbușirea lumii musulmane, la dreptul internațional și ce te face să rămâi în țara ta, mai ales când e greu. Să nu uităm, Boualem Sansal este cel care crede că sfârșitul deja a avut loc, doar că noi încă nu ne-am dat seama de asta.
Iar poziționarea sa critică a avut, are și, cu siguranță, va avea efecte: o doamnă din sală, răvășită de discursul scriitorului algerian, mai ales după ce acesta a povestit cum a fost în Israel cu condiția să se întâlnească cu arabii de acolo, a conchis, în ceea ce voia să fie o formă de franceză, că Sansal „promovează ura“ între popoare. Desigur, fiecare cu ce înțelege.
Ca notă finală: pentru cele câteva sute de persoane strânse în sala teatrului, cei doi bărbați înfipți în primul rând, care au întrerupt în repetate ocazii vorbele scriitorului pe care se adunaseră oamenii să îl urmărească, au fost un exemplu de „așa nu“. Gest urât, amici de FILIT! Discuțiile particulare nu se fac în public. Și mai urât este că au fost printre primii care au părăsit sala.
Dar a fost o seară, cum spuneam, lungă, cu foarte multe informații, cu foarte multe de aflat despre gând, gândire, lume și Algeria.
Iar mulțumirile trebuie să se îndrepte și către traducătoare, Simona Modreanu și Dana Morhan, care au asigurat mai dreapta înțelegere, ca și către prezentatorul Cătălin Sava, care, iată, insistă să apară în Sdc chiar și când nu scrie aici.