Si peste ce am dat in rasfoirea asta? Peste un interviu pe care i l-am luat in aprilie 1990 lui Mircea Nedelciu, cind el era pe toti caii mari la cirma Uniunii Scriitorilor, plin de vigoare si de idei care inca si azi ma lasa masca. Asa ca il amin putin pe Danilo si-i fac loc lui Mircea, fara suparare, fiindca oricum, acolo unde-or fi ei nu cred ca timpul curge ca la noi, cu „saptamina asta” si „saptamina viitoare”.
Deci: intii a vrut sa stie ce tiraj are „Orizontul”. I-am raspuns cu inima cit un purice ca tocmai a scazut de la 40.000 de exempl./sapt. la numai 20.000, dar ca nu-i vina noastra. A zis eh, merge si mi-a dat brinci sa-l intreb ce crede ca ar trebui facut la USR. Ce-ti trece prin cap, l-am intrebat si nici n-a stiut cu ce sa inceapa. Transcriu in zorii lui 28 august 2008: Intii, Uniunea sa cumpere un domeniu agricol de 250-300 ha. In dreptul meu, ca reporter, vad ca am pus doar?!, iar el, ca din pusca: Nu te mai mira atita! Un specialist ar intelege repede despre ce-i vorba. Nu-ti imagina cohorte de scriitori care sapa, grebleaza, plivesc aiurea. Pricepi? Nu, ramin tot cu gura cascata si cind isi da drumul mai departe: USR trebuie sa-si dezvolte o retea proprie de alimentatie publica in toate marile orase din tara (cluburi, cafenele literare, cafe-teatre, restaurante etc.). Si continua infierbintat: Apoi ne-ar trebui o retea proprie de difuzare a cartii (eventual in colaborare cu PECO, CFR, TAROM). Si inca: o retea proprie de difuzare a presei, care trebuie neconditionat cuplata cu editarea unui cotidian al Uniunii, care ar atinge rapid tiraje foarte mari, cu beneficii uriase. Pe de alta parte, am fi intr-adevar o putere in stat. Ramin paf. Nici nu ma lasa sa-mi vin in fire si face ordine printre revistele literare, apoi mai mitraliaza o fabrica de hirtie si o imprimerie proprie ultramoderna. Si o agentie de publicitate. Deci un trust de presa cu participare de capital strain. Beneficii in valuta!
Sintem in 28 aprilie 1990 si el spune toate trebuie facute insa foarte repede. Daca nu cumva trebuiau deja facute. Ma strecor sfios cu intrebarea dar edituri? Da, Uniunii i-ar trebui, ca sa fie cu adevarat rentabila, cel putin trei, pina la cinci edituri specializate tematic. Iar cind zice ar trebui sa fim prima editura video din tara, amutesc de-a dreptul. Imi aduc aminte despre o discutie mai veche, pe cind scriam cu el si cu MiMi la Femeia in rosu si ne inchipuiam cum o sa fim tradusi, cum Coppola o sa se bata cu Scorsese pe povestea noastra cu Dillinger si tusa Ana. A, da, se lumineaza el: ar trebui infiintata o Agentie romana de impresariat literar. Prind brusc curaj si ma avint: Da’ cu turismul nu s-ar putea face ceva? Ia auziti: Uniunea ar trebui sa-si dezvolte o retea proprie de turism cultural! Biigui, cotropita de uimire, cum cu doar citeva luni in urma, discutia noastra ar fi parut o nebunie curata. Asta-i situatia, zice el ca un stilet bine ascutit, ca un brici. Vorba prozatorului: cu singe rece.
Si adauga: Si nu te mai mira atita, draga!