Ultimele două seri ale Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) au fost dedicate unui subiect delicat, dar pe care ajungem mereu să îl discutăm, pentru că revine obsesiv în mințile și în viețile noastre, literatura și războiul.
Sâmbătă, 22 octombrie, în a patra seară FILIT, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași reflectorul a fost pe Ucraina și pe războiul în plină desfășurare din acea zonă. O dată în plus, organizatorii festivalului de la Iași au demonstrat că sunt atenți la tot ce este actual în lumea literară și în societatea actuală. Invitații serii, moderată de scriitorul Radu Vancu, au fost Sofia Andruhovici, scriitoare și traducătoare din vestul Ucrainei, autoare a trei cărți de proză scurtă, trei romane, o carte pentru copii și eseuri, Evghenia Lopata, manager cultural și traducătoare care vine din Cernăuți, și Iuri Viniciuc, unul dintre cei mai populari scriitori din Ucraina.
După ce publicului i s-a făcut o scurtă prezentare a CV-ului fiecăruia dintre invitați, seara a continuat cu întrebările pregătite de Radu Vancu, menite atât să contextualizeze, cât și să sape în viața interlocutorilor săi. Cum nu este ușor să discuți cu trei invitați care au nevoie și de traducere, dialogul s-a împotmolit pe alocuri, strălucirea unor afirmații menite să apropie scriitorii și oamenii de cultură de pe scenă de public a fost umbrită de filtrele traducerilor greoaie. Însă, la fel cum o fac mereu, și acum oamenii valoroși au găsit o cale pentru a ajunge la inimile celor prezenți. Mai ales la inimile celor din Ucraina, pentru că trebuie spus că o parte dintre oamenii din public erau ucraineni fugiți din calea războiului în Moldova noastră. Radu Vancu a stat brav pe scenă, până la finalul serii, asigurând fluență și continuitate dezbaterii.
După un scurt discurs al președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, în calitate de reprezentant al unuia dintre principalii finanțatori ai FILIT, seara s-a scurs în jurul gândurilor și sentimentelor stârnite de război. S-a vorbit de solidaritatea României și a întregii Europe față de poporul ucrainean, despre felul în care războiul le-a schimbat rutina de zi cu zi invitaților prezenți pe scena ieșeană.
„Acest război, odată sfârșit, va uni și mai mult cele două popoare“, a conchis Costel Alexe, lăsându-i cale liberă scriitorului Radu Vancu pentru a-și urma bornele montate pe traseul gândit pentru dezbatere.
Rutina cotidiană și războiul
„Ar fi nedrept să ignorăm literatura în seara asta și să vorbim numai despre război sau invers“, a început Radu Vancu. „Vom avea o discuție în care să ne mutăm dinspre război înspre literatura pe care o scriu cei trei invitați“, a continuat acesta. Tocmai de aceea, prima întrebare lansată a fost cum arăta o zi din viața invitaților înainte de război și cum arată acum?
Sofia Andruhovici a vorbit prima și a ținut să mulțumească celor prezenți și românilor în general pentru tot sprijinul acordat poporului său în acest război nedrept. Apoi a recunoscut că încă nu conștientizează ce se întâmplă, dar că acest conflict a întărit-o și a făcut-o să descopere în interiorul său resurse pentru a continua să scrie, să spere, să lupte. „Acest război m-a făcut să înțeleg care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață și cât de ușor este să ne pierdem viața, cât de ușor este să ne pierdem persoanele cele mai apropiate. Pe de altă parte, ca scriitor, de când a început acest conflict, scriu din ce în ce mai mult, deși nu știu dacă pot spune că această perioadă ar fi inspirațională. Iar asta mă ajută cumva să trec mai ușor peste suferința pricinuită de agresiunea asupra țării mele. Înainte nu scriam chiar atât de mult și mă axam mai ales pe romane și experimente literare. Acum încerc să scriu cât mai simplu, am strecurat un soi de minimalism în textele mele“, a mărturisit ea.
I-a urmat Iuri Viniciuc, care a spus că ucrainenii se așteptau să înceapă războiul, semnale tot erau, dar i-a surprins rapiditatea cu care s-a desfășurat totul. „În primele zile nu puteam să scriu, deși aveam două romane începute. Abia în vară mi-am recăpătat cumva creativitatea. M-am regăsit în ceea ce scriam, îndepărtându-mă de realitate. Ne dorim să se termine cât mai repede totul, pentru că simt că tot corpul nostru nu mai poate să ducă această stare emoțională declanșată de război“, a recunoscut scriitorul ucrainean emoționat.
„Chiar dacă ne așezăm la masă să scriem, auzim de mai multe ori pe zi sirenele care anunță un atac armat, suntem siliți să lăsăm tot ce facem și să ne retragem în adăposturile antiaeriene.“
Apoi, Viniciuc i-a făcut semn Evgheniei Lopata să continue, ca o înțelegere tacită pentru completarea poveștilor născute de război. Aceasta a subliniat că este foarte emoționată, pentru că Teatrul Național din Iași îi amintește de Teatrul din Cernăuți. A ținut, de asemenea, să mulțumească poporului român pentru susținere, arătând că se simte ca acasă. „Spre deosebire de colegii mei, eu nu sunt scriitoare, sunt manager cultural, așa că pentru a putea să mă exprim este nevoie să muncesc la birou, nu să scriu, pentru că munca mea stă în promovarea a ceea ce oamenii de cultură din poporul meu creează. Războiul a produs o schimbare radicală și în viața mea, însă zilele care au urmat declanșării acestuia sunt tot zile lucrătoare, pentru că simt, la fel ca toți ucrainenii mei, că trebuie să fac ceva“, a completat și Evghenia răspunsurile celorlalți doi invitați la întrebarea lui Radu Vancu.
„Noi suntem cei norocoși, pentru că am putut să ne continuăm activitatea, chiar dacă este o muncă mult mai intensă. O parte din banii pe care îi câștigăm acum pleacă spre armata ucraineană. Chiar dacă ne așezăm la masă să scriem, auzim de mai multe ori pe zi sirenele care anunță un atac armat, suntem siliți să lăsăm tot ce facem și să ne retragem în adăposturile antiaeriene“, a mai adăugat și Sofia Andruhovici.
Care e sensul literaturii, atunci când totul în jur se prăbușește?
Atent la nuanțe, așa cum îl știm, Radu Vancu a făcut trecerea de la introducerea care contextualiza discuția serii la miezul ei. Cum se vede literatura din mijlocul războiului?, a vrut să afle el de la fiecare în parte, de la Sofia, de la Iuri, de la Evghenia.
Scriitorul, o ființă sensibilă și sensibilizată de tot ce se petrece in jurul său, este pus în Ucraina zilelor noastre față în față cu moartea, cu distrugerea, cu frica, cu nedreptatea. Cum se simte el cu toată această povară emoțională și existențială, spre asta a îndreptat Radu Vancu dialogul cu autorii ucraineni în a doua parte a serii FILIT care le-a fost dedicată.
Sofia Andruhovici i-a răspuns fără ezitare: „Acum este destul de dificil să înțelegem cum s-a schimbat literatura. Scrisul pentru noi este o armă și, în același timp, tratează și rănile deschise provocate de război“. Ea a mai adăugat că în vreme de război, literatura ucraineană se axează mai mult pe relatări, pe articole care prezintă starea de fapt, lăsând puțin ficțiunea deoparte.
Când i-a venit rândul, Evghenia Lopata a spus povestea unui coleg scriitor care a ales să participe și fizic la război, înrolându-se în armata țării și care își scrie impresiile de pe front, pentru a face cunoscut întregii lumi ce simte un scriitor aflat în plină luptă, în miezul atacurilor armate. „Se poate face și așa literatură în vreme de război“, a încheiat Evghenia Lopata.
Iuri Viniciuc crede și el că vor fi scrise multe cărți și multe articole inspirate de război, se vor face filme și documentare. Spre deosebire de cel de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, acum se scrie când evenimentele sunt în plină desfășurare și de la acei scriitori care stau în bătaia armelor vom afla cum se simte de fapt războiul, a mai spus acesta.
Să ne cunoaștem mai bine
Întrebării generale legată de război i-au urmat unele personalizate, menite să îi aducă pe rând, pe fiecare dintre invitați, în lumina reflectoarelor. Radu Vancu i s-a adresat mai întâi lui Iuri Viniciuc, cu o introducere în care a povestit publicului cum, înainte de ’90, Iuri nu a putut să publice, pentru că literatura sa era „prea afurisită“. Ca să găsească o portiță, acesta a trebuit să pretindă că ceea ce scrie sunt traduceri din galică veche, din celtică. A inventat chiar o limbă numită arcanum. Istorici reputați descriu această civilizație inventată de Iuri ca și cum ea ar fi existat cu adevărat.
„Pe drum încoace a încercat să mă convingă și pe mine că Dracula era ucrainean. Asta cred că face parte din programul lui“, a glumit Radu Vancu. „El își folosește literatura plină de umor într-un mod foarte serios, foarte implicat politic, uneori. L-aș întreba, de aceea, cum este să folosești umorul ca armă în literatură?“, a continuat moderatorul serii. „Este dificil să vorbim despre umor, atâta timp cât suntem încă în război, dar sunt scriitori care scriu și în acest fel“, i-a răspuns Iuri. „Ați fost, totuși, căutat de poliție pentru că l-ați ironizat pe președintele prorus de atunci, Viktor Ianukovici, într-un poem cu titlul Omorâți jigodia“, a insistat Vancu. „Când a venit poliția la mine acasă, mi-au spus polițiștii că le-a plăcut ce am scris și că sunt de partea mea. Însă au primit un ordin să vină și să mă facă să dau o declarație în care să spun că de fapt nu îl vreau mort pe Ianukovici. Apoi m-au dat în judecată de peste 30 de ori și am primit și multe amenințări“, își amintește Viniciuc.
Radu Vancu a făcut apoi referire și la scriitorul ceh Brohumil Hrabal, pe care Viniciuc l-a tradus în ucraineană: „Kundera a scris un eseu în care vorbește despre faptul că Hrabal nu semna manifeste politice, însă umorul său era mai destabilizator pentru regimul comunist decât o sută de manifeste. Așa că nu cred că Iuri este traducătorul lui Hrabal în Ucraina degeaba“, le-a mai făcut cunoscut celor din public moderatorul serii FILIT. „Da, l-am tradus pe Hrabal, pe care l-am simțit foarte aproape“, i-a dat dreptate Iuri.
Pentru Sofia Andruhovici, Radu Vancu a pregătit o întrebare cu trimitere directă la stilul din romanele publicate de aceasta până în prezent. „Am observat că cele trei romane ale dumneavoastră sunt din ce în ce mai interesate de istorie. Primul mai puțin, dar următoarele două sunt impregnate de istorie. De ce această întoarcere către istorie?“ Sofia i-a dat dreptate, dar a făcut și o precizare mai mult decât necesară, mai ales pentru cei din public care nu i-au citit cărțile publicate: „De fapt aceste trei romane au ceva în comun, identitatea. Mă pasionează foarte mult acest subiect, identitatea. Primul roman l-am scris la 23 de ani. Celelalte două sunt mai mature“.
Întrebarea pentru Evghenia Lopata a făcut trimitere la festivalul de literatură pe care îl organizează la Cernăuți, Meridian Czernowitz. „Încă de când ați ales numele pentru festivalul pe care îl coordonați și pentru editură, Meridian Czernowitz, era limpede că vă referiți la Paul Celan“, îi lansează Vancu provocarea. În acest moment al discuției se produce o sincopă între invitată și traducătoare. Evghenia Lopata începe să vorbească în engleză, probabil pentru a veni în ajutorul publicului care pe final nu a mai părut să înțeleagă mare lucru din traducerea din română în ucraineană și din ucraineană în română.
„Da, Meridian e cu trimitere la Celan, iar festivalul a fost gândit pentru a avea o deschidere internațională. Sunt implicate țări ca Israel, Germania, România. A ajuns deja la a 13-a ediție. Nu l-am întrerupt niciodată de la inițiere, nici pe timpul pandemiei și nici pe timpul războiului. Cred că acest festival a fost unul necesar în țara noastră. Pot spune că Cernăuțiul este o fortăreață a literaturii ucrainene“, a declarat ea.
Scrisoare către ucrainenii din viitor
Ultima întrebare a serii, una generală, a venit din public: „Dacă ar fi să scrieți o scrisoare ucrainenilor din viitor, ce le-ar spune despre țara lor din aceste luni de război?“. Prima a dat răspunsul Sofia Andruhovici. „Dacă aș putea reda tot ce simt și gândesc într-o scrisoare, nu aș fi scris atâtea romane“, crede aceasta.
Iuri Viniciuc, pe de altă parte e de părere că „Istoria se repetă, deci aș scrie ce s-a scris după fiecare război, despre furturi, despre suferințe, despre vieți distruse“. Iar Evghenia Lopata a oferit și concluzia serii, prin răspunsul său: „Sunt de acord cu Iuri, istoria se repetă din generație în generație. Dar niciodată nu m-am gândit că generația mea va trăi războiul așa cum a fost în trecut. Pentru mine, născută după 1990, războiul era un termen dintr-o carte de istorie. Așa că le-aș transmite ucrainenilor din viitor să nu uite niciodată ce preț am plătit pentru libertate și independență“.
În aplauzele publicului, Radu Vancu a tras cortina peste dezbatere, insistând pe faptul că invitații săi sunt dovada că Celan avea dreptate când spunea: „Omul poate fi ucis, dar nu poate fi distrus. Literatura e dovada faptului că omul nu poate fi distrus“.