Interviu  -  Ramona Iacobute  -  

Scriitorul Manuel Vilas s-a născut în 1962 la Barbastro, în regiunea spaniolă Huesca. A debutat ca poet în 1982 și a continuat să scrie roman și proză scurtă, fiind în momentul de față unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli.

Succesul a venit pentru el odată cu romanul În toate a fost fru­musețe (Ordesa în original), care a luat Spania prin surprindere în 2018, ajungând la cifre record de vânzări. În plan internațional, romanul a fost reeditat de opt ori în Italia, unde i s-a dat și titlul preluat și de traducătorul roman Marin Mălaicu-Hondrari, În toate a fost frumusețe. De asemenea, cu același titlu, În toate a fost fru­musețe, a fost tipărit de șase ori și în Portugalia. În 2019, romanul a câștigat în Franța prestigiosul Prix Femina Étranger. A fost finalist al Prix Médicis și al Prix du Meilleur Livre Étranger.

Continuarea, romanul Alegría, se află în pregătire și la noi, la Editura Pandora M. L-am întâlnit pe Manuel Vilas la Iași, la cea de-a zecea ediție a FILIT și am descoperit în el un personaj echilibrat, cu picioarele pe pământ, adânc ancorat în realitatea social-politică, dar și un scriitor cu o naturalețe și o dragoste de viață și de literatură incredibile. Poate să scrie poeme cărora să le dea titluri extrem de realiste, Rusia invadează Ucraina, de exemplu, la fel cum poate naște fraze pline de un lirism vibrant, cum este cea care dă titlul mai multor traduceri ale romanului său în spațiul latin, În toate a fost frumusețe. Și în moarte, și în politică, și în despărțiri se zbate o frumusețe care așteaptă să fie salvată și arătată lumii. Acesta este mesajul lui Manuel Vilas pentru cei care îl citesc.

Domnule Manuel Vilas, pentru ca cititorii dumneavoastră din România să vă cunoască mai bine, aș dori pentru început să vă întreb care au fost primele încercări de a scrie și cum s-au concretizat?

Din adolescență, încă de când aveam 15 ani, am început să scriu poeme de dragoste.

Și le-ați publicat undeva?

Când am adunat suficiente poe­me, le-am grupat într-un volum, al cărui manuscris l-am trimis la un concurs. Întâmplarea face că am câștigat acel concurs și așa am reușit să public prima mea carte.

„În țara mea cel mai complicat cuvânt posibil este Spania“

Dar care a fost prima apariție editorială cu care v-ați remarcat?

Cu un volum de poezii, Înviere, și unul de nuvele, Spania. Am dat acel titlu cărții de nuvele pentru că în țara mea cel mai complicat cuvânt posibil este Spania (râde).

În afară de dragoste, ce vă inspiră când scrieți? Am văzut, de exemplu, și multe trimiteri la viața politică a Spaniei în acest roman tradus și în română, În toate a fost frumusețe (Ordesa) ?

Dragostea e pe primul loc. Și în afară de asta, copiii, politica, capitalismul.

Dar aveți câteva teme care vă urmăresc indiferent ce ați scrie?

Da, originile sociale și politica. În toată Europa este în prezent o criză profundă a sistemului democratic. Oamenii nu se simt reprezentați de politicienii care îi conduc.

Suntem oare din nou în pericol de a ne îndrepta spre autocrație, spre naționalism extremist?

Sper că nu. Eu sunt un democrat sută la sută. Cred în libertate, în fraternitate. Din păcate, sunt mulți politicienii care nu știu să își apere cetățenii. Sunt mai in­teresați să își apere funcțiile. Eu am o teorie politică. Când interesele unui prim-ministru coincid cu interesele țării întregi, totul este perfect. Dar, când interesele acestuia nu sunt aceleași cu cele ale poporului, criza este iminentă.

În cartea tradusă și în română este vorba mult despre moarte, însă pe lângă durere se simte și o tandrețe. Care a fost primul dumneavoastră contact cu moartea și cum gestionați moartea cuiva apropiat?

Cartea pe care o aveți tradusă și în România a fost scrisă după moartea mamei mele și este un soi de recuperare a istoriei familiei, a memoriei acesteia. Însă dacă mă refer la relația mea cu moartea, știu sigur că nu vreau să mor, nimeni nu vrea să moară. În Ordesa (În toate a fost frumusețe) am vrut să salvez istoria familiei mele de uitare și de moarte. Cred că rolul literaturii este să ne salveze de moarte.

„Fiecare cititor are interpretarea sa asupra unui text și este perfectă în felul său“

Credeți că e bine ca un autor să se identifice cu un anumit curent literar sau e de preferat să scrie mult după instinct? Dumneavoastră ce cale ați ales?

Eu prefer instinctul. Nu cred prea mult în împărțirea scriitorilor pe curente literare.

Vi s-a întâmplat, totuși, de-a lungul timpului, să fiți comparat cu alți scriitori deja consacrați?

Da, nu am scăpat. Dacă ar fi să enumăr niște nume, m-aș opri la Mircea Cărtărescu, Emmanuel Carrere, Annie Ernaux, scriitori care practică scrisul autobiografic.

Pentru că ați menționat scrisul autobiografic, cum gestionați relația cu cei apropiați care se identifică în cărțile dumneavoastră?

Dacă ne referim la Ordesa, în afară de copiii mei, toate celelalte personaje sunt deja moarte. Este un roman al fantomelor. Pe de altă parte, în Alegría, continuarea romanului Ordesa, vorbesc mai mult despre copiii mei. Dar pot spune că nu se simt direct vizați, pentru că ei cred că e ficțiune. Literatura amestecă viața cu realitatea. Până la urmă, nu știm tot timpul dacă ce ni se întâmplă este adevărat. Tră­im între realitate și imaginație, între mai multe uși pe care alegem sau nu să le deschidem.

„Tot ce scriu se naște din dragoste, fie că e poezie, fie că e proză“

Suntem la un festival de literatura, la FILIT Iași, de aceea v-aș întreba dacă vă place să vă întâlniți cu publicul, cu cititorii?

Da, mult, pentru că literatura este în viață datorită cititorilor. Literatura este reprezentată de cititorii săi. Dar îi înțeleg și pe cei care se izolează după ce scriu o carte, pentru că scriitorul nu este o vedetă de la Hollywood.

Mai ales că este o diferență de multe ori între intențiile autorului și interpretarea textului, receptarea lui de către public?

Da, fiecare cititor are interpretarea sa asupra unui text și este perfectă în felul său.

Pentru că ați scris mai întâi poezie, cum a fost pentru dumneavoastră trecerea spre proză?

Tot ce scriu se naște din dragoste, fie că e poezie, fie că e proză. Poezia te vizitează când iubești pe cineva. E o nevoie de frumusețe, o pornire spirituală. Frumusețea are și extensia sa politică. Clasa de mijloc are și ea nevoie de frumusețe.

Care vă sunt obiceiurile când scrieți?

Scriu în fiecare zi, pentru că literatura este o muncă. Eu sunt un muncitor. Merg cu calculatorul peste tot și scriu în fiecare zi. Muncesc mult.

Vă place liniștea când scrieți sau agreați și zgomotele de fond?

Urăsc zgomotul. Am o teorie despre asta. Există sunetul și zgomotul. Marea, vântul, muzica sunt sunete.

Dacă tot ați adus în discuție muzica, ce vă place să ascultați când scrieți?

Sunt meloman. Îmi place să ascult muzică clasică și muzică populară spaniolă, am nevoie de muzică în viața mea, ține de latura spiritu­ală. Arta cea mai importantă pentru mine este muzica. Este o artă a evocării, a nostalgiei, dar are și o putere curativă, însănătoșește, vindecă. Când pierzi pe cineva apropiat, muzica te ajută mult, e un templu, un spațiu spiritual unde tu te poți întâlni cu persoana pe care ai pierdut-o. Și nu mă refer acum doar la muzica clasică, orice gen muzical poate face asta pentru cine îl ascultă.

„La asta servesc premiile, îi ajută pe oameni să citească mai multe cărți“

Pentru cartea aceasta tradusă și în română, În toate a fost frumusețe (Ordesa) ați primit un premiu literar important, Prix Femina étranger. Cât de importante sunt pentru dumneavoastră premiile?

Sunt importante, pentru că ele ajută cartea să ajungă la cât mai mulți cititori. Cred că la asta servesc premiile, îi ajută pe oameni să citească mai multe cărți.

Pentru că această carte premiată și tradusă și în țara noastră are alt titlu decât cel original și pentru că se spune că traducătorul este ca un al doilea autor, v-aș întreba ce relație aveți dumneavoastră cu traducătorii cărților pe care le scrieți? Interacționați cu ei?

Da, am o relație excelentă cu traducătorii. Pentru mine sunt de o mare generozitate. Fiecare traducător, însă, are felul său de a lucra. Sunt traducători care mă consultă pentru multe lucruri, iar alții nu. Cu traducătorul în română al cărții, de exemplu, Marin Mălaicu-Hondrari, am făcut un schimb de mesaje scrise, m-a întrebat câte ceva. Titlul în română este preluat din traducerea în italiană, dar eu cred în libertatea traducătorului. El își cunoaște limba în care face traducerea și de aceea decide cum să aleagă anumite propoziții sau fraze.

Credeți că titlul în română a fost ales după cel din limba italiană pentru că are un mai mare impact decât un nume de regiune dintr-o anumită țară?

Da. Sunt, însă, țări în care cartea a fost tradusă și care au păstrat ti­tlul inițial, în Franța, în lumea anglo-saxonă. E, până la urmă, o decizie editorială. Primul editor care a schimbat titlul original a fost cel italian, apoi cel din Portugalia și cel din România. Însă În toate a fost frumusețe este o propoziție din carte.

„Cititorii așteaptă de la scriitori să fie onești, au aceleași așteptări ca de la mama lor, de la soț sau soție, de la prieteni“

Revenind la politică, pentru că, așa cum menționam și mai devreme, sunt multe referiri la aceasta și în carte, vă place să vă implicați în polemicile pe teme politice?

În zilele noastre nimeni nu mai face teorie politică, nu mai reflec­tă asupra sistemelor politice, toa­te lumea preferă adeziunea politică. Ești de dreapta sau ești de stânga. Nimeni nu mai vrea intelectuali care se gândesc la politică. Eu cred că scriitorii trebuie să fie independenți.

Dar până unde trebuie să meargă implicarea scriitorilor, a oamenilor de cultură în politică?

Modelul este Albert Camus, un om care avea o relație apropiată cu adevărul. Modelul meu este cineva independent care face afir­mații rezonabile referitor la politică, la ceea ce trăim. Spre deosebire de Sartre, Camus avea o gândire ideologică echilibrată. Sartre era maoist. Trăia în Franța, la Paris și era maoist. Mi se pare insuportabilă ideea, este de o ipocrizie greu de digerat. Ca scriitor trebuie în primul rând să fii onest. Cititorii așteaptă de la scriitori să fie onești, au aceleași așteptări ca de la mama lor, de la soț sau soție, de la prieteni.

„Ființa umană are această putere de a transforma durerea în bucurie“

Este multă durere în cartea dumneavoastră tradusă și în română. Cum ați trecut peste ea pentru a scrie? Credeți că durerea e o sursă de inspirație mai ofertantă decât bucuria?

Durerea face parte din viață. Ființa umană are această putere de a transforma durerea în bucurie. Vorbesc despre asta în cartea care îi urmează romanului Ordesa, în Alegría. Kafka spunea că bucuria este o obligație. Asta cred și eu. Bucuria diferă de fericire. Fericirea are caracter social pentru că se bazează pe excitare, iar bucuria este un sentiment extrem de intim care are rădăcini primitive și atavice. Bucuria este un mister.

Cât de des vă întoarceți la Ordesa?

Îmi place să rememorez, să retrăiesc, merg din când în când la Ordesa. Este o zonă cu o natură superbă, cu munți, orașul este declarat parc național, așa că nu se poate construi prea mult în zonă. Și e foarte bine că e așa. Trebuie să conservăm cât de cât natura, pentru a se putea bucura și copiii noștri de ea.

Îi duceți și pe copii în acele locuri în care ați copilărit, să se bucure de natură și de amintiri?

Uneori merg și cu copiii, uneori singur. Depinde dacă vor sau nu să meargă cu mine. În prezent sunt mari, au peste douăzeci de ani și își trăiesc propriile vieți.

Cartea aceasta, În toate a fost frumusețe (Ordesa), a avut un succes extraordinar și pe plan internațional și a stârnit multe reacții, multe emoții. Vă aduceți aminte de o reacție emoționantă care a ajuns la dumneavoastră?

Da. La Târgul de Carte de la Madrid a venit o persoană la mine plângând. Plângea atât de tare, încât nu putea să vorbească. Atunci librarul de acolo i-a spus să scrie pe o foaie ce vrea să îmi spună. Și am citit că își dorește cartea pentru sora sa care este certată cu mama, nu își vorbeau. Credea că această carte o va ajuta pe sora sa să se împace cu mama lor. Peste un timp, am descoperit pe Twitter că această persoană de la târgul de carte a scris că sora sa a reluat legătura cu mama. Este o poveste foarte emoționantă pentru mine.

„Trăim vremuri dramatice, pentru că este amenințată însăși democrația“

Sunteți pentru prima dată în România. Cum vă simțiți aici?

Da, abia am ajuns, dar sunt foarte fericit că cititorilor români le place romanul meu și că am fost invitat să particip la un festival la care îi pot întâlni.

În acest moment aveți ceva în lucru? Ce vă inspiră zilele astea?

Lucrez la un nou roman, tot de dragoste, care este aproape gata.

„Nu tolerez discursul socialist ținut din mijlocul unei vieți burgheze, îndestulătoare“

Dar războiul nu se regăsește în acest nou roman, mai ales că e atât de aproape de noi un război în plină desfășurare?

Nu. Am scris un poem despre război, cu un titlu mai mult decât sugestiv, Rusia invadează Ucraina. Este publicat în Spania într-o antologie de poezii. Într-adevăr, trăim vremuri dramatice, pentru că este amenințată însăși demo­crația. Putin este un inamic al de­mocrației. Democrația generează creștere economică, prosperitate, iar naționalismul autocratic este în partea cealaltă, ține oamenii în precaritate economică. Vorbim despre lumea democratică versus lumea dominată de dictatură. În democrație ai un sistem de jus­tiție la care poți apela dacă suferi o nedreptate, pe când în regimurile autocrate nu. Imperfecte cum sunt, democrațiile garantează dreptul la viață, la libertate. Cui i-ar plăcea acum să trăiască în Moscova sau la Beijing, în China? Utopia socialistă este un eșec total. Sunt mulți intelectuali europeni atrași de ideologia socialistă, dar și-o doresc pusă în practică pentru alții, nu pentru ei.

Eu vin din clasa de mijloc și astfel de discursuri pline de ipocrizie îmi fac greață. Știu ce e sărăcia, am trăit în ea. Așa că nu tolerez discursul socialist ținut din mijlocul unei vieți burgheze, îndestulătoare. Borges, de exemplu, are o fotografie cu Augusto Pinochet pe care l-a sprijinit. Deși trebuie să separi opera de om, recunosc că nu pot face asta. Pentru mine, Ca­mus este un scriitor mai bun decât Borges. Apropierea lui Borges de Pinochet este de nesuportat. Cred cu tărie că scriitorii minunați care au poziții politice contestabile încetează să mai fie atât de minu­nați. Nu ajută progresul omenirii, nu ajută frumusețea vieții dacă sprijină dictatori. A face literatură înseamnă, în primul rând, a apăra viața.