Hollywoodul, în general, are o problemă cu originalitatea și cu IP-urile (Proprietățile Intelectuale), reducând producția de filme cam la aceleași serii și francize pe care încearcă permanent să le împrospăteze. Acest lucru era foarte adevărat înainte de Covid și este și mai adevărat după ce pandemia a golit cinematografele de filme și spectatori. Justificarea producătorilor de „conținut“ este că publicul nu are încredere decât în brandurile cunoscute, deși de fapt lucrurile sunt mult mai complicate.
La fel, și în genul horror (foarte prizat acum, din motive de serbarea de Halloween) pare să se bazeze pe formula RSPR, adică reboot, sequel, prequel și reimagining, dar orice alt nume pentru un astfel de proces poate fi inventat oricând. În sine însă, totul se reduce la faptul că cele mai de succes francize horror, cele care au fost apreciate de public de-a lungul mai multor decenii, refuză să moară și sunt permanent resuscitate de către producători. Sunt serii celebre precum Halloween, Hellraiser, Evil Dead, The Exorcist, A Nightmare on Elm Street, Friday the 13th și alte câteva. Unul dintre lucrurile pe care le au în comun? Toate au fost create în urmă cu mai bine de trei decenii, pe vremea când producătorii nu se fereau de originalitate ca de tămâie.
Un film nou dintr-o franciză familiară poate fi un motiv pentru fani de a reveni în săli sau de a plăti un abonament de streaming, numai că relația este mult mai complexă decât își doresc producătorii. Astfel de francize au fani hotărâți care vor ca noile filme să își merite, totuși, banii, și amendează financiar imediat orice produs care nu îndeplinește această condiție. Este o lecție pe care Star Wars și Marvel (Disney) sau Rings of Power (Amazon) se pare că n-au reușit s-o înțeleagă în ultimii ani.
În cazul francizelor horror, spune site-ul specializat Den of Geek, publicul cere ca noile filme dintr-o serie „să onoreze franciza și mitologia ei, fără să ne insulte inteligența și, în același timp, să vină cu ceva nou“. De aceea, unul dintre secretele succesului este ca producătorii să angajeze realizatori care sunt fani adevărați și inteligenți ai acestor francize. Și chiar și așa, calitatea rezultatului nu este automat garantată. Un astfel de exemplu poate fi noul Hellraiser, proaspăt lansat, care și-a dorit cu adevărat să resusciteze o franciză de multă vreme redusă la stadiul de serie B, C și chiar D, fără să reușească că adevărat. Cu toate lipsurile acestui film, fanii au apreciat efortul și s-ar putea ca Hellraiser 2022 să aibă parte de o continuare.
Scream și Evil Dead sunt două francize care au rămas în cea mai mare parte sub controlul creatorilor lor, cu diverse grade de succes, și de aceea nu au avut parte de eșecuri răsunătoare de-a lungul existenței lor. Și ele refuză să moară: un Scream 6 este în lucru, în vreme ce în primăvară vom avea parte de Evil Dead Rise.
Cu Exorcistul lucrurile sunt mai complicate. Filmul original al lui William Friedkin, din 1973, cu scenariul scris chiar de William Peter Blatty, autorul romanului, este o capodoperă a cinematografiei. Prin urmare, tot ce a urmat (patru filme și un serial TV) nu a putut trece de această ștachetă. Și pe bună dreptate, fiindcă, în afară de Exorcist III (1990), regizat de Peter Blatty, restul producțiilor au fost niște dezastre în grade diferite. Studioul Blumhouse, specializat (cu succes) în horror, a cumpărat drepturile asupra Exorcistului și vrea să realizeze o nouă trilogie, dar multă lume se întreabă dacă aceasta este cu adevărat o idee bună.
Alte francize horror se află în aceeași situație: The Texas Chainsaw Massacre, Chucky, A Nightmare on Elm Street, Friday the 13th, The Omen, The Amityville Horror.
Halloween, franciza creată prin celebrul și foarte apreciatul film omonim realizat în 1979 de către John Carpenter (care a lansat involuntar subgenul de filme numite slasher), a avut parte de o istorie lungă și tulbure, plină de succese, eșecuri și reinterpretări. În fine, ea părea să fi găsit o nouă direcție cu rebootul foarte apreciat realizat în 2018 de către David Gordon Green. Numai că următoarele două filme n-au fost succesele scontate, nu neapărat comercial, cât ca produse reușite în sine, nici Halloween Kills (2021), nici proaspăt lansatul Halloween Ends. Ultimul, din păcate, care ar fi trebuit să fie concluzia explozivă a întregii serii, se bazează pe o serie de decizii creative atât de neinspirate, încât a reușit să deranjeze complet fanii și să aducă toată saga într-un punct în care toți se întreabă cum ar mai putea continua.
„Halloween Ends este încă o dovadă că publicul vrea horror original“, scrie revista „Total Film“, comentând proaspetele eșecuri ale noului Halloween și ale noului Texas Chainsaw Massacre. „Suntem de acord cu Martin Scorsese că cifrele nu contează cu adevărat, că există multe filme mari care eșuează comercial. Dar, în cazul horrorului, cifrele afară că spectatorii vor horror original.“ Revista britanică se referă aici la faptul că, în acest an, foarte multe producții noi, originale, au avut succes de critică și de public, cu încasări consistente. Este cazul lui Smile, un „slasher psihologic“, Barbarian, The Black Phone, noul film al lui Scott Derrickson (despre un băiețel care vrea să scape de un ucigaș în serie ajutat de fantomele victimelor acestuia) sau Terrifer 2, un slasher sângeros despre un clovn ucigaș. Sunt filme cu bugete mici, dar al cărui succes a dus la profituri însemnate. De exemplu, The Black Phone, a costat 18 milioane de dolari și a avut încasări de peste 100.
„Este clar că există cerere pentru noi filme de groază, cu subiecte originale și personaje originale“, scrie „Total Film“. „De ce să continuăm să batem la uși închise sau să reinventăm roata când spectatorii cer idei noi? Cifrele arată clar ce vor spectatorii. Deci la o parte, Michael Myers, este vremea ca altcineva să ne bântuie coșmarurile!“
O astfel de noutate ar putea fi serialul-antologie Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities, creat pentru Netflix de către celebrul regizor Guillermo del Toro, care apare în serie și pe post de gazdă, la fel ca celebrul Crypt Keeper din Povestiri din criptă. Unul dintre scopurile acestui serial este să prezinte publicului noi voci în horror, autori care adaptează aici povestiri selectate sau scrise chiar de către regizorul Labirintului lui Pan.