Rubrici  -  Andrei Craciun  -  Scrisoare către Narine Abgarian  -  

Cartea Din cer au căzut trei mere, tradusă din limba rusă de Luana Schidu, a fost publicată la Editura Humanitas fiction, în anul 2021.

Dragă Narine Abgarian,

Am citit acest roman care dă viață Maranului, cu aceeași plăcere cu care am citit, cu mulți ani înainte, romanul care dădea viața satului Macondo. Și aproape că îmi pierdusem speranța să mai întâlnesc un scriitor sau o scriitoare atât de talentat sau talentată încât să facă din cuvinte vrăji care să țină până la sfârșitul timpului.

Mi-au plăcut tandrețea și umorul și inteligența și imaginația dumneavoastră și v-am crezut fiecare frază. Toate sunt adevărate. Toate fiind adevărate, romanul dumneavoastră are tot: intensitate și unitate și autenticitate.

Povestea Anatoliei și a miracolului acesta atât de fragil care este viața oamenilor dă, întocmai cum ați nădăjduit, speranță. Desi­gur, rămânem toți copii și ne luăm speranța din povești. Altfel, ce ar fi istoria?

Vă invidiez, cu singura invidie pe care o cunosc, o invidie blândă căreia i se alătură încântarea de a vedea cum știți să îm­blân­ziți cuvintele.

Există un fragment în cartea dumneavoastră pe care l-am în­vățat pe de rost și pe care mi-l recit, când și când, ca pe o poezie sau ca pe o rugăciune. Iată-l: „Soarele s-a ridicat cu încetinătorul, fără chef, de-ai fi zis că se joacă de-a șoarecele și pisica: s-a rostogolit întâi pe o parte, apoi pe alta, s-a acoperit cu un nor, a ieșit iar. În sfârșit, după ce s-a săturat de joa­că, și-a luat avânt brusc de la capătul îndepărtat al orizontului, s-a înălțat în toată măreția lui și a inundat cerul cu raze de foc“.

Dar nu aceasta este cea mai frumoasă pagină din cartea dumneavoastră, precum prea bine știți. Ea își așteaptă cititorul la sfârșit, așa cum se și cuvine să se întâmple. Acolo, romanul se încheie, așa cum se încheie toate cărțile bune, într-un poem despre timpul care a trecut, despre cei care n-au mai putut să te aștepte.

Și, dacă e adevărat că există o cheie de lectură a acestei cărți, iar eu cred că fiecare cititor își are dreptul, iar dreptul acesta este unul divin și nici nu poate fi altfel, la o cheie a lui, atunci iată, vă ofer cheia mea: Din cer au căzut trei mere este, de la primul la ultimul rând, o carte despre cum se naște, totuși, binele în lumea noastră de trecători, o carte despre cum mereu se naște binele, oricâtă suferință, oricâte războaie și oricâte epoci de foamete își vor tot aduce oamenii unii altora pe pământ.

Iar cine a citit cartea aceasta, cine citește cartea aceasta, cine va citi cartea aceasta nu va mai putea uita niciodată ziua aceea, amiaza aceea, în care Sevoianț Anatolia se așază să moară, în­credințată că a lovit-o o boală fără leac. Este o unitate de măsură în care putem avea încredere: inu­bliabilul, indimenticabilul, neuitatul. Ceea ce nu se poate uita este ceea ce merită să ne amintim.

Iar cine a citit cartea aceasta, cine citește cartea aceasta, cine va citi cartea aceasta nu va mai putea uita niciodată povestea lui Akop, cel care putea vedea îngerii morții și obișnuia să se facă, precum fiul unui tâmplar din Nazaret, tuturor totul.

Și cine, cum ar mai putea uita păunul care locuiește în acest roman? Sunt pagini care rămân, sunt pagini în fața cărora timpul este neputincios.

Și iată ce voiam să vă spun: ați vrut să ne dați încredere că totul poate să renască și viața poate să fie frumoasă și ne-ați dat o capodoperă de o frumusețe orbitoare. Vă sunt recunoscător pentru toa­tă această frumusețe.