In mod ciudat, nimeni nu pare sa-si fi amintit de probabil singurul concert public ce ar fi putut servi de comparatie. El s-a intitulat Mozart. Requiemul de la Sarajevo si a avut loc in cladirea in ruine a Bibliotecii Nationale a orasului bosniac. La desfasurarea lui si-au dat mina, in 1994, dirijorul Zubin Mehta, soprana Cecilia Gasdia, mezzosoprana Ildiko Komlosi, tenorul Jose Carreras si baritonul Ruggero Raimondi, impreuna cu Orchestra Simfonica de la Sarajevo.
Nimic din pompa si circumstantele propagandistice de la Tskhinvali, unde Valeri Gergiev, de nationalitate oseta, dar nascut la Moscova, a tinut sa precizeze ca se afla acolo „pentru ca lumea sa afle adevarul…, sa-si aminteasca de cei care au pierit in tragica moarte cauzata de agresiunea georgiana”. O situatie pe care Gergiev o descria, exagerind in mod vadit, ca fiind comparabila cu atacurile teroriste de la 11 septembrie, din Statele Unite.
La Sarajevo, organizatorii concertului requiem nu au tinut discursuri si nici nu au fluturat steaguri ale puterii protectoare, declarind orasul „un Stalingrad” al Balcanilor. Au lipsit de la Sarajevo, si el oras multietnic, din cite imi amintesc, si preotii de cele mai diverse confesiuni adusi la Tskhinvali, semn al aceleiasi mascarade propagandistice, sa-i binecuvinteze pe cei prezenti.
Acordurile Requiem-ului mozartian s-au impletit insa cu imaginile infinit mai sugestive ale bombardamentelor sirbe si ale bibliotecii nationale in flacari. Nimic din toate acestea in punerea in pagina a concertului lui Gergiev, in al carui program s-au imbinat Simfonia a 7-a de Sostakovici, aluzie la atacatorii nazisti si rezistenta rusa, cu Patetica lui Ceaikovski.
Apropiat al premierului Vladimir Putin si sustinator al politicii sale in Caucaz, asa cum a afirmat-o in mai multe interviuri, Valeri Gergiev, scria un comentator londonez, „are dreptul, in aceeasi masura ca orice alt artist, sa-si aiba opiniile personale si sa le exprime atunci cind o crede de cuviinta”. Aceeasi opinie o impartasea si Orchestra Simfonica londoneza al carui dirijor este Gergiev, formatiunea pe care o dirijase cu 48 de ore mai devreme si care a ales o iesire diplomatica: „Intelegem ca Valery Gergiev resimte in mod pasionat situatia din Osetia de Sud si din Georgia si sintem constienti ca in trecut el a creat muzica in calitate de ambasador al pacii; ii trimitem urarile noastre de bine…”.
A fost insa saptamina trecuta Gergiev un ambasador al pacii in regiune? Nimeni nu il numeste astfel, dupa cum concertul sau nu a avut nimic din caracterul evocator si reculegerea Requiem-ului lui Mozart cintat la Sarajevo. Este de asteptat ca si concertul de la Tskhinvali sa apara pe DVD, asemenea celui de la Sarajevo. Poate, nu pun mina in foc, colectionarul din mine nu va rezista sa nu-l cumpere. Dar locul ii va fi asigurat alaturi de alte concerte de propaganda – cel al lui Furtwangler din 19 aprilie 1942, de exemplu – care numai pace nu au adus…