„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Alex Blue și călătoria prin portal, de Cristina Centea, cu ilustraţii de Teodora Răileanu, care va apărea în curând în colecția Junior la Editura Polirom.
– Fragment –
- Krul are un plan malefic
Planeta Xilon, undeva, în alt sistem solar
În camera mică, de un alb strălucitor, două perne plutitoare, una roz și una galbenă, se mișcau alene. Unul dintre prizonieri se lungise pe pat, de parcă lipsa de activitate l-ar fi obosit îngrozitor. Celălalt tocmai se ridicase și, pentru a mia oară, trăgea de benzile elastice, imposibil de tăiat, care le blocau ieșirea.
— Krul, nu vrei să te potolești odată? Mă doare capul numai când mă uit la tine, se încruntă, supărat, cel care stătea lungit.
Colegul său de celulă îl măsură cu o privire plină de dispreț.
— Dacă n-aș ști că am nevoie de tine pe viitor, Brin, jur că te-aș lua la bătaie chiar în clipa asta, rânji el, cu o privire răutăcioasă.
Amândoi, fiind locuitori ai planetei Arboria, erau înalți, puternici, cu pielea aspră și maronie, asemănătoare scoarței de copac. Aveau fețele turtite, cu niște găuri în loc de nas. Picioarele li se terminau cu un fel de rădăcini în loc de degete, care trebuiau ținute în apă tot timpul, motiv pentru care cizmele lor erau de fapt niște vaze dintr-un material rezistent.
— Ce prostie! Și pentru ce să ai nevoie de mine? se strâmbă Brin. Amândoi suntem închiși aici. Așa o să ne petrecem restul zilelor, în închisoare!
— Cred că uiți niște lucruri, rânji Krul.
— Să uit? Cum adică?
Krul își ridică piciorul, rotindu-și prin aer rădăcinile subțiri. Cu o foarfecă de grădină, începu să le taie vârfurile, scoțând un oftat de plăcere după fiecare mișcare.
— Uiți faptul că stai de vorbă cu Krul, cel mai genial arborian care a existat vreodată! Aproape am cucerit Xilonul! Numai din cauza lui Alex Blue am fost învinși!
— Da, și uite unde am ajuns! La închisoare! De deștept ce-ai fost!
Krul își pocni cu forță tovarășul, făcând pereții să răsune.
— Asta ca să nu te mai crezi deștept! Acum, ascultă-mă cu atenție! Am un plan ca să scăpăm de-aici! În grădină, când eram la lucru, am…
Brusc, Krul își întrerupse discursul, ciulind urechile. Afară se auzeau pași. În câteva secunde, firele albe care blocau intrarea în celulă se ridicară și pe ușă își făcu apariția un Străjer înalt, solid, îmbrăcat într-o pelerină albă. Străjerii erau cei care asigurau ordinea pe Xilon, un fel de polițiști.
— Cine a cerut să vorbească cu un reprezentant al raselor non-xiloniene? întrebă el.
— Eu, răspunse Krul cu îndrăzneală. […]
În încăpere păși un personaj neobișnuit de înalt. Avea pielea albastră și capul mare, rotund, și urechi ascuțite, acoperite de un fel de blană cenușie. La fel erau și cele patru degete de la fiecare mână. De sub hainele sale largi ieșea o coadă lungă, acoperită cu aceleași smocuri de blană. Mișcările sale erau agile, ca ale unui animal de pradă.
— Sunt Amira, reprezentanta non-xilonienilor, se prezentă aceasta, căci se părea că era vorba de o „ea“. […]
Krul inspiră adânc. Întregul său viitor, planul pus la punct cu atâta grijă depindea de reușita acestei conversații.
— E vorba despre felul în care mă tratează toți Străjerii, începu el. Știi, după ce am fost închis, Marele Consiliu a hotărât că trebuie să muncesc pentru a-mi câștiga traiul. Asta e prima neîndreptățire! După ce că sunt prizonier, să mai și muncesc? Doi la mână, m-au trimis să lucrez într-o grădină, unde se cultivă arbori care urmează să fie plantați în parcuri. Îți dai seama ce bătaie de joc? Dacă sunt arborian, înseamnă că nu știu să fac altceva?
De fapt, lui Krul îi convenise de minune locul de muncă în care fusese repartizat, pentru că-l ajutase mult cu planul malefic. Dar avea nevoie de cât mai multe motive pentru a se plânge. […]
— Măi, într-un fel, să știi că ai dreptate, dar așa au stat lucrurile dintotdeauna și…
— Și ce? Asta înseamnă că nu le putem schimba? Adică, uite, președintele Consiliului e Xul, prostul ăla care n-a fost în stare să țină scutul închis când am atacat planeta. Chiar crezi că e cel mai bun conducător și că merită funcția asta? Ce facem dacă ne invadează altcineva? Mă uit la tine, de exemplu. Ai fi un conducător de o mie de ori mai bun decât el. Dar nu poți! De ce? Pentru că unul dintre părinții tăi n-a fost xilonian! Mi se pare așa nedrept!
Amira tăcu preț de câteva clipe și își încleștă pumnii acoperiți cu blană cenușie.
— Nu știu, nu m-am gândit la asta… dar o să vorbesc cu cei din Marele Consiliu. Ai dreptate.
Krul încercă să-și stăvilească zâmbetul victorios care se lupta să-i răsară pe față. Acum era și mai aproape de a-și realiza planul. În locul tuturor lucrurilor pe care ar fi putut să le spună, se sprijini de perete și izbucni în hohote de râs cam prefăcute, de parcă ar fi auzit cea mai amuzantă glumă.
— E absurd, pe bune! Crezi că vor renunța de bună voie la putere? Niciodată!
— Și-atunci nu e nimic de făcut?
— Dimpotrivă, șopti el, cu un aer misterios. Sunt multe lucruri de făcut, dar trebuie să ai încredere în mine și să-mi urmezi planul.
În liniștea celulei, sub privirile pline de admirație ale lui Brin, Krul se apropie de urechea Amirei și începu să-i șoptească planul său malefic.
CARTEA
Alex duce o viață liniștită în sânul familiei, convins că aventurile lui au luat sfârșit. Dar se trezește atras din nou într-o serie de peripeții extraordinare când, în urma planului sinistru al arborianului Krul, viața sa și cele ale prietenilor săi xilonieni sunt în pericol. Refugiat, împreună cu aceștia, pe planeta Ospitalierilor, Alex pornește în căutarea unui portal magic cu ajutorul căruia să se întoarcă în timp și să împiedice eliberarea lui Krul și a noii sale armate. Însă lucrurile se complică, fiindcă e trădat, iar pe urmele lui nu sunt doar maleficii arborieni, ci și misterioșii neronieni Amira și Mordin. Vor reuși oare Alex și prietenii lui să găsească portalul magic?
AUTOAREA
Cristina Centea (n. 1976) este profesoară de limba engleză în Brașov. A început să scrie literatură pentru copii în mare măsură datorită nepoților ei, care au „obligat-o“ mereu să le inventeze povești. Lucrând cu elevii, și-a dat seama că, pentru a citi cu plăcere, ei au nevoie de texte alerte, cu suspans și umor. În 2016 a câștigat locul al III-lea la concursul „România peste 100 de ani“ cu proza scurtă Vânătorul de teroriști. În 2020 a câștigat Concursul de manuscrise de literatură pentru copii al Editurii Polirom cu Alex Blue, băiatul extraterestru, cartea ei de debut.