Vă plac jocurile de cuvinte?
Eu le ador. Calambururi, sintagme capcană, cuvinte care conțin alte cuvinte (de obicei evidențiate prin paranteze), cuvinte care înseamnă altceva dacă le adaugi un prefix sau un sufix…
Într-o vreme nu ratam nici o revistă „Rebus“; de când cu inflația integramelor de nivel preșcolar am pierdut contactul. N-am compus nici un careu. Practic sportul polisemantic la fel ca orice prozator optzecist, fie și întârziat. Uneori îmi ies niște definiții frumușele, alteori primesc reproșuri justificate că prea mă joc. Fiind o întrecere fără premianți, întinsă pe durata sănătății mintale a fiecărui participant, nu se pune problema terminării ei. Cel mult a plictiselii, așa că închei aici digresiunea/ diversiunea, comisă pentru a mărturisi cum am ajuns să ascult trupa…
…The Shaolin Afronauts. Acesta e numele care m-a atras de la prima ochire pe o listă lungă de noutăți. Despre shaolin, ca stil de arte marțiale ori călugăr chinez prezent în filme americane de serie B, nu e cazul să vorbesc; în zilele noastre cred că îl știe chiar și-un luptător de tavernă, cu victorii nenumărate asupra stacanei de băutură favorită, îndeobște bere. Afronaut e, însă, unul dintre acele cuvinte care îmi transmit un sentiment inefabil de satisfacție mai mult decât cerebrală. Mi se pare compus, evident, din african + astronaut, deși al doilea termen poate fi un altul ce presupune navigație terestră, maritimă, aeriană, internetică sau ficțională (după teoria holistică).
Înainte să ascult vreo piesă a trupei, am rămas un timp visător, privind pe fereastră către sudul geografic, încotro se află Africa. Imaginația e funcțională, așa că am zbur(d)at cu ochii larg închiși pe deasupra continentului care trezește poftă de aventură oricui a citit o carte de călătorie pe acolo sau măcar un roman de Jules Verne.
E ciudat cât de mult s-a schimbat civilizația noastră în 50 de ani. Mă văd copil de școală generală devorând incredibilele aventuri scrise de uimitorul francez, pe care le puteam imita, dacă aveam bani; și mă uit la mine acum, incredul: aș găsi bani, aș putea călători să văd ce visam cândva… Dar știu foarte bine că n-aș putea să văd totul, nici nu mi s-ar dezvălui tărâmuri necunoscute, nici nu mi-ar folosi cele zărite în trecere, fără aprofundare sau scufundare în esența locului.
Fraza asta vrea să mascheze lipsa de entuziasm pentru călătorii sau comoditatea leneșului bătrân. Ar putea traduce și vreo apucătură xenofobă, de care n-am cunoștință că zace prin subterana minții mele, oricât m-am străduit să pun în practică dictonul vechilor greci „Γνώθι σεαυτόν“. În fine, divagații…
Detaliile despre trupa Shaolin Afronauts și componenții ei (le găsiți online) trebuiau să-mi domolească pasiunea pentru reverii, care îmi definește ființa. N-a fost așa, ci dimpotrivă. Cu fiecare piesă ascultată m-am simțit împins tot mai înlăuntrul meu, într-o tentativă de eviscerare a sinelui, consumând avid iluzia că voi reuși să despic scoica virtuală ce ascunde adevărul despre mine. (Nu că mi-ar folosi treaba asta, da’ orișicât…) Poate că e ridicol sau banal ce mi s-a întâmplat, poate exagerez ca să vă incit, poate ficționez în (deja) tradiție textualistă… Poate.
Sigur e că ansamblul australian, rezident în Adelaide, face o muzică plăcută și incitantă, reflexivă și antrenantă, particulară și universală, în amănunt și-n totalitate. Jazz-rock de avangardă, influențe afro-cubaneze, world-music, experimental – nici o etichetă nu lămurește misterul și nu epuizează bogăția de sensuri. Producția exagerează cantitativ? Gruparea a trimis recent în spațiu The Fundamental Nature of Being (Freestyle Records, 2022): nu mai puțin de cinci LP, în jur de 40 minute fiecare. E mult?
Ființa e jucăușă prin natura ei. Ființa numită om își contrariază natura. Oare de ce?