Am ajuns și în acest punct, în care speram să nu ajung niciodată. Să scriu ceva în memoria fostului meu coordonator doctoral, a prietenului și mentorului Michael Shafir. Îmi este foarte greu să articulez ceva coerent sau măcar citibil despre Michael – cuvintele și gândurile parcă s-au vidat cumva de înțeles și s-au transformat într-o pastă amorfă și inutilizabilă.
Ca tânăr doctorand – ambițios și naiv, evident –, Michael mi-a canalizat atent și grijuliu pasiunea pentru studiul regimurilor și al ideologiilor nedemocratice. Mi-a arătat că analiza acestor fenomene și procese politice se lasă descifrată mai cu folos prin investigarea diferitelor tipuri de poziții și interese mai mult sau mai puțin divergente care se întâlnesc în economia lor și care pot plasa această economie pe traiecte nebănuit de fertile și de cuprinzătoare. M-a învățat că limbajul metaforic și gongoric utilizat în bună măsură în România pentru a „analiza“ trecutul recent și reverberațiile acestuia în prezent nu contribuie cu nimic la adăugarea de plusvaloare epistemologică – nici în cazul acestei teme, nici în cazul altor teme din sfera științelor socio-umane, de fapt a tuturor științelor, socio-umane sau exacte deopotrivă. Mi-a demonstrat, prin exemple frecvente, înțelesul profund al maximei aristotelice „Amicus Plato, sed magis amica veritas“. M-a îndreptat în direcția metodologiilor de studiu complexe, a multidisciplinarității și interdisciplinarității atât de necesare în studiile cu specific politologic, cu un bemol în privința ideologiilor politice și a relațiilor internaționale.
Utilizez aici termenii multidisciplinaritate și interdisciplinaritate în sensul studierii sistematice, permanente și interconectate, oricât de dificil și de laborios ar fi acest permanent proces – al politologiei, filosofiei, sociologiei, istoriei, a studiilor culturale, a antropologiei și a literaturii – nu în sensul actual și relativ superficial în care s-au încetățenit acești termeni în noua dinamică universitară, cea a accesării de „proiecte“ cu orice preț; proiectele nu pot înlocui efortul solitar și cronofag al cunoașterii pe bază de lecturi aprofundate, pot doar să îl pună în perspectivă. Raportul, de factură efectiv ontologică pentru sfera științelor socio-umane, este însă cercetare-proiecte, nu proiecte-cercetare sau, mai rău, doar proiecte.
Filosofic apoi, Michael mi-a deschis ușa spre continentul numit Hegel. A fost prima persoană care mi-a transmis, în cadrul unui curs doctoral, în cadrul căruia îmi plăcea probabil prea mult să mă aud vorbind, că Hegel nu este un apologet nefrecventabil al militarismului prusac de la începutul secolului XIX, așa cum fusese descris filosoful în superficiala și totuși atât de influenta lucrare a lui Karl Popper despre societatea deschisă și dușmanii acesteia. Preluasem acest Hegel-fundătură, alături de prețiozitatea frazelor unui anumit tip de literatură mai sus-menționată, literatură menită să ascundă, în cel mai bun caz, precaritate ideilor – din mediul intelectual creat și perpetuat de către o anumită editură dominantă pe piața culturală românească. Cu ajutorul lui Michael am reușit să mă desprind de influența soporifică și nivelatoare din punct de vedere cognitiv a acestui mediu, o influență care nu este altceva decât imaginea în oglindă, pe cu totul alte coordonate social-politice, desigur, a discursului cultural dominant înainte de 1989.
Michael a fost un gentleman. Politicos, atent, ironic, posedând un simț al umorului foarte fin și în același timp percutant, știa să destindă atmosfera atunci când era cazul, dar mai ales să îi imprime seriozitatea adecvată scopurilor contextelor în care se regăsea. Simpatiile lui monarhiste au categoric de a face cu genul acesta de atitudine fină, discretă, dar întotdeauna pe baricade. A fost, în același timp, și un răzvrătit. Detesta ipocrizia, falsitatea, oportunismul și mai ales impostura de orice fel, în special impostura intelectuală. De aici spiritul său critic și atracția față de marxism în forma sa moderată, social-democrată (a nu se confunda marxismul social-democrat în sensul dobândit de această doctrină în a doua jumătate a secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX cu ceea ce se înțelege astăzi prin social-democrație, nimic altceva decât un liberalism politicos, speriat și inofensiv, respectiv un conservatorism patriarhal cu tot felul de tușe nedemocratice din ce în ce mai groase).
Ca răzvrătit, Michael îl simpatiza mult pe Constantin Dobrogeanu-Gherea. Pe amicul nostru comun Vasile Ernu îl considera de fapt un Dobrogeanu-Gherea actual. Din punctul meu de vedere, dacă ar fi să încerc o comparație, Vasile este puțin mai „răzvrătit“ decât Gherea (ceea ce nu e deloc un lucru rău, dimpotrivă), deși dă dovadă de cel puțin la fel de mult fair-play, motiv pentru care, așa cum încheiam o recenzie scrisă în 2010 la cartea de publicistică a lui Michael, (Radiografii și alte fobii. Studii contemporane, publicistică și pubelistică, Institutul European, Iași) – consider că eticheta de Dobrogeanu-Gherea contemporan i s-ar aplica mai degrabă lui Michael decât lui Vasile.
Tot în calitate de răzvrătit, Michael a întreținut o prietenie fermă și constantă, în ciuda unor inevitabile mici fricțiuni, cu Claude Karnoouh, alt răzvrătit de marcă al peisajului intelectual românesc, dispărut subit anul trecut. Dacă Michel a fost un răzvrătit nesubversiv, Claude a fost cu siguranță un răzvrătit subversiv, deși rebeliunea ultimului conținea elemente constitutive de heideggerianism și mai puțin de marxism, fapt pentru care această frumoasă prietenie intelectuală nu avea cum să fie una neapărat serenă. Iar asta o face și mai frumoasă, evidențiind cu prisosință calitatea de gentlemeni a ambilor protagoniști. Iată o lecție pe care mediul cultural românesc este departe de a o fi învățat: discuțiile în contradictoriu nu sunt echivalente cu atacurile la persoană; orice tip de prietenie autentică, intelectuală sau nu, știe să distingă între cele două.
Am învățat enorm atât de la Michael, cât și de la Claude, chiar dacă, sau tocmai pentru faptul că nu m-am identificat niciodată integral cu felul de a gândi a nici unuia dintre ei. Îmi lipsesc nespus discuțiile cu ambii, polemicile, (dez)acordurile parțiale la care ajungeam, inclusiv bârfele.
Mi-am permis să evoc și personalitatea lui Claude aici, cu ocazia trecerii în neființă a lui Michael, deoarece este vorba despre tipuri intelectuale complementare, fascinante și din păcate din ce în ce mai rar întâlnite în mediul cultural românesc. Amândurora le-am evocat, încă din timpul vieții – în cadrul unor colective de autori cărora țin să le mulțumesc încă o dată – operele și personalitățile în două volume omagiale care se regăsesc integral pe pagina de academia.edu a subsemnatului: Resurgența ideologiilor nedemocratice în România contemporană. Volum dedicat profesorului Michael Shafir la împlinirea vârstei de 75 de ani (Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019), respectiv Lume și tehnică. Claude Karnoouh la 80 de ani (Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020). Acum, când nu mai putem dialoga cu Michael și cu Claude decât prin intermediul cărților și a articolelor pe care ni le-au lăsat, aceste volume omagiale încep să ni se arate într-o altă lumină, una mai melancolică și în același timp mai puternică.
Bufnița Minervei nu își ia zborul decât după lăsarea serii, afirma Hegel în prefața Principiilor filosofiei dreptului. Acum, că seara s-a transformat în noapte pentru Michael și Claude, putem încerca cel puțin să îi înțelegem mai bine, să ne oprim mai atenți asupra avertismentelor lor în ceea ce privește lumea de ieri și de azi, fără a eluda din cadrul acestui proces contradicțiile specifice amândurora, atât separat, cât și împreună. Ele reprezintă, ne asigură același Hegel în Știința Logicii, „rădăcina vieții“, motorul dialectic al oricărei deveniri umane.
Mulțumesc, Michael și Claude, pentru privilegiul de a fi reprezentat o mică parte a devenirii voastre umane. Mulțumesc și mai mult pentru șansa inestimabilă de a fi reprezentat o mare parte a devenirii mele umane.
Un comentariu
Nice, elegant, eloquent, from someone who knew michael and claude well, o pierderea massiva. Steven S.