Cum spuneam săptămâna trecută, la sfârșitul lunii octombrie am fost la faimosul târg de carte de la Belgrad/ Beograd, unde anul acesta România a fost invitată de onoare. Și, dincolo de târgul propriu-zis, am profitat de ocazie ca să fac și câteva plimbări scurte prin orașul acela care mi-a plăcut și m-a intrigat.
Belgradul e, ca orice capitală est-europeană, un oraș aglomerat. Poate nu chiar atât de aglomerat ca Bucureștiul – are o populație cam cu o treime mai mică la o suprafață cam cu o treime mai mare –, dar, pe de altă parte, nu are metrou, așa că tot traficul se desfășoară la suprafață. Așadar e un oraș aglomerat, pe care îl străbați cu mașina sau autobuzul cam cu aceeași lentoare ca și în București. Totuși n-am simțit agitația și nervozitatea din capitala noastră: nu se claxonează mult și furios la semafoare, nu se virează brusc și nătâng, iar șoferii nu se reped să taie calea pietonilor pe zebră. Belgradul e un oraș viu, dar nu frenetic, o capitală cu farmec și melancolie, unde se construiește în același ritm dezlănțuit ca la noi, dar care pare totuși mai primitoare și mai îngăduitoare cu oamenii.
Și mai sărăcăcioasă – cel puțin în comparație cu capitala noastră. N-o să vezi în Belgrad parcări înțesate de mașini scumpe sau noi. Mașinile sunt în general vechi și foarte vechi, oamenii sunt îmbrăcați mai ponosit, iar prețurile sunt mai mici – bănuiesc că pe măsura veniturilor. Pentru un român cu salariul peste medie Belgradul e un oraș extrem de accesibil, fie că e vorba de o ieșire de weekend sau de o vacanță urbană. Restaurantele sunt plăcute și ieftine chiar comparativ cu cele din Timișoara (nici vorbă de prețurile din București sau Cluj), mâncarea e bună și porțiile, mari. La un restaurant de nivel mediu, cu servire la masă, un prânz cvasi-complet, cu ciorbă de vită, o porție de cevapčići (niște mici mai mari) și o cafea la ibric excelentă, servită tradițional, cu un pahar mare de apă și o bucată de rahat, m-a costat echivalentul a vreo 90 de lei, cu tot cu bacșiș. Și merită spus că, deși eram amețit de foame, n-am fost în stare să golesc nici jumătate din farfuria cu cevapčići.
Dacă te plimbi prin Belgrad, nu se poate să nu remarci ceva caracteristic în tot spațiul ex-iugoslav: orașul e înțesat de pekare, o combinație de brutărie cu patiserie, mici afaceri de cartier sau de familie în stil tradițional. (De fapt, când mă gândesc la asta, îmi dau seama că și în satul unde locuiesc acum, lângă Timișoara, singura brutărie tradițională, cu cuptor, care coace pâine, plăcinte și covrigi, e proprietatea a doi kosovari.) Și e plăcut să simți dimineața mirosul cald, de pâine proaspăt coaptă, amestecându-se cu cel de fum brumat pe o stradă acoperită de frunze galbene de toamnă. Mi s-a părut că văd și destul de multe case de schimb valutar, deși asta e ceva normal pentru o capitală atât de vizitată: în cinci minute de mers pe jos am numărat vreo șapte. Pe de altă parte, de la vizita mea precedentă în oraș mi s-a părut că s-au înmulțit excesiv casele de pariuri sportive și localurile cu jocuri de noroc, ceea ce nu sugerează prea multă prosperitate. Ca la noi, aș adăuga.
Interesant mi s-a părut că, deși veniturile sârbilor sunt mai mici decât cele ale românilor, în Serbia cărțile sunt mai scumpe decât la noi. Nu proporțional, ci real: un volum de proză de aproximativ 200 de pagini costă în jur de o mie de dinari, adică vreo 40 de lei, iar romanele mai consistente, de 400-500 de pagini, ajung la echivalentul a 90-100 de lei. Doar cărțile de poezie parcă ar fi ceva mai ieftine decât la noi. Nu știu dacă asta înseamnă că în Serbia cartea e mai prețuită (fiindcă de citit se citește mai mult, asta e cert) sau costurile de tipar sunt mai mari, dar e un fapt care, indiferent de semnificația lui locală, contrazice ideea că în România cărțile ar fi prea scumpe.
Și ar mai fi câteva lucruri de spus despre felul în care se plasează azi Serbia în Europa și în lume – sau mai degrabă cum am perceput eu poziționarea ei așa, la o privire superficială, într-o trecere grăbită –, dar asta rămâne o problemă ce poate fi discutată altă dată. Altfel, orașul e frumos în toamnă și mi-ar fi plăcut să-l mai colind. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.