N-aș fi vrut să rockeresc iarăși despre niște australieni (se va crede că am primit vreun stimulent – e și la modă, și-n mintea multora, să recunoaștem!), dar s-a nimerit să mă capt(ur)eze trupeții King Gizzard & The Lizard Wizard și să mă împingă în paradisul sunetelor ca pe-un condamnat la răsfăț, cu istoria lor pe masă, în 23 de LP-uri oficiale, drept pedeapsă că nu le-am acordat oricât de puțină atenție în leneșa mea reverie auditivă.
Mai înainte să cad prizonier, însă, m-am tot ferit de primejdie invocând două motive, cam puerile și prostești, legate de numele trupei. Primul: nu știu de ce mi se părea că aduce, este inspirat sau trimite la vocabularul lui Robert Fripp, liderul clasicei formațiuni King Crimson. Al doilea: cum naiba să iei în serios ceva intitulat „Regele Pipotă și Vrăjitorul Șopârlă“? (Traducere literală, evident lipsită de context.)
A venit și ziua primului play la un disc; și-am rămas blocat în fața boxelor vreo 45 de minute (cam trei a durat să întorc vinilul pe cealaltă față). S-a nimerit să fie albumul din 2019, Fishing for Fish, deschis de piesa cu același titlu, care începe ca una glam-rock de-a lui T. Rex. Mă așteptam la o rafală de riffuri tipice, revitalizate cu mijloace tehnice actuale și cu experiența jumătății de veac trecute de când genul acela se afla pe val, însă mare mi-a fost mirarea și complet neavenită frustrarea că nu aud ce bănuiam! Piesa următoare, Boogieman Sam, amintește subtil de bluesurile lui John Lee Hooker.
Zăpăcit, greu am înțeles de unde vin și încotro merg tipii din Melbourne, o gașcă de Zappa-ciți, muzicieni pursânge, a căror imaginație componistică e întrecută, poate, de știința punerii pe portativ a seriei de note ce configurează o melodie pe cât de cuceritoare, pe atât de inedită ca formulă melodică și desfășurare dinamică. Încă de la primul LP, 12 Bar Bruise (2012), experimentalismul este condimentul de bază care ține interesul viu și omoară plictiseala ce se instalează la o audiție superficială.
You want? You got?
You are such a big shot
You cunt, you know me better
Than to bend my elbow back …
Sunt versuri din Elbow, prima piesă de acum un deceniu, un fel de punk ironic și neserios, ale cărui fraze instrumentale mi-au încântat urechea. Le recunoșteam, parcă, deși îmi erau complet necunoscute. Aici, cred, este secretul muzicii King Gizzard & The Lizard Wizard, dacă e vreunul: sună ca și cum ai ascultat-o deja la alte trupe! Dar numai australienii au făcut-o, cu asemenea abilitate ritmică și iscusință armonică încât vraja se instalează precum gripa de toamnă într-un trup vaccinat preventiv și, totuși, inutil (eu umblu într-unul).
N-am apucat – și nu-mi stă în fire – să parcurg discografia cu acribia unui comentator cusurgiu, nici nu posed pregătirea muzicianului profesionist ca să detectez cu precizie cât din compulsivul material sonor este original, cât împrumutat și cât parodie. Mixtura de genuri e una dintre caracteristicile KG & LW, care-i apropie de Zappa și Flaming Lips, iar mie mi-i face atât de dragi, încât am scotocit bine contul de economii albe pentru zile cenușii ca să pun pe pick-up câteva discuri. Păcat că nici unul nu e dintre cele recente: Omnium Gatherum; Ice, Death, Planets, Lungs, Mushrooms and Lava; Changes sau Laminated Denim (preferatul meu). Toate sunt editate în 2022, la propria casă de discuri KGLW.
Stu Mackenzie, Ambrose Kenny-Smith, Cook Craig, Joey Walker, Lucas Harwood, Michael Cavanagh, Eric Moore – ei folosesc instrumente adevărate și software ca să creeze o muzică realmente vrăjită. Australienii semnalați în episodul anterior abia anunțau infinitul. KG & LW îl stăpânesc.