„Sunetul moare. Fiecare sunet. Și un vals de Strauss moare la sfârșit. Dar ideea asta nu are numai ceva trist în ea. Ne dă energia să luptăm împotriva morții. Noi, oamenii, nu putem lupta împotriva morții; numai muzica! Când cânt, eu nu las să cadă sunetul. A-l ține, a-l ține mai departe, mereu mai departe…“*
S-a născut pe 15 noiembrie 1942 la Buenos Aires, Argentina. O legendă vie a muzicii clasice, pianist și dirijor, pedagog și pacifist, celebrul muzician argentinian a împlinit săptămâna aceasta 80 de ani, o celebrare umbrită de starea de sănătate precară.
Daniel Barenboim a fost nevoit să anuleze concertul aniversar din 15 noiembrie, în care își dorea să cânte Chopin și Beethoven la Berlin. În această toamnă a anulat și mult așteptatul Der Ring des Nibelungen la Berlin Staatsoper. Chiar dacă începutul lui 2022 l-a găsit la pupitrul Filarmonicii din Viena pentru cel mai iubit concert de Anul Nou de pe mapamond, „o afecțiune neurologică gravă“, așa cum a numit-o chiar el, l-a forțat să renunțe la multe alte angajamente.
Cândva unul dintre cei mai ocupați muzicieni ai scenelor de concert contemporane, pianistul și dirijorul Daniel Barenboim își petrece acum timpul închis în casa din Berlin, sub supravegherea permanentă a medicului. Și-a redus considerabil călătoriile, întâlnirile, lecțiile cu tineri pianiști de la Boulez Saal (între ei și Andrei Gologan, un muzician născut în 1992 la Piatra Neamț) ba chiar și dialogurile despre muzică cu diverse personalități din ciclul „Parallels & Paradoxes“, ultimul dintre ele fiind o serie despre sensurile muzicii, limbaj muzical și Beethoven cu celebrul actor Christoph Waltz.
© Luciene Blandford, Getty Images
„Este probabil cel mai mare muzician al timpului nostru“, spune despre el prietenul și colegul său Zubin Mehta, dirijorul cu șase ani mai în vârstă, care nu s-a zgârcit niciodată la superlative când a fost vorba să-l descrie pe Barenboim. Dar astăzi, muzicianul cu un succes inconturnabil cântă tot mai rar la pian, spun prietenii săi apropiați, o veste devastatoare pentru toți fanii.
Daniel Barenboim a fost un copil minune. Singurii săi profesori au fost părinții Aida și Enrique Barenboim, muzicieni evrei de origine rusă. Copilul lor a fost inițiat, natural, de la vârsta de cinci ani, la pian, la început cu mama, pentru a continua studiul aprofundat cu tatăl său. „Mama m-a învățat să citesc notele și mi-a dat primele lecții. Am început apoi să lucrez cu tatăl meu, care a rămas singurul profesor de pian pe care l-am avut. Nu am studiat niciodată cu nimeni altcineva în acele zile de început și de atunci baza fundamentală a învățăturii tatălui meu a rămas cu mine.“
Pe 19 august 1950, la vârsta de 7 ani, Daniel Barenboim va debuta în primul său concert oficial, la Sala Beyer din Buenos Aires-ul natal, cu un program Beethoven-Prokofiev. Este epoca în care o cunoaște pe Martha, o extrem de talentată pianistă în vârstă de 8 ani, cu care a legat o prietenie de o viață: „O cunosc pe Martha Argerich din 1949. Era o casă în Buenos Aires, aparținea unui fost violonist și om de afaceri, în sufrageria căruia se făcea muzică în fiecare vineri. […] Nu există aproape pe nimeni pe care să-l cunosc de atâta timp.“
Daniel Barenboim și Martha Argerich © DG
În Argentina a cunoscut devreme, la o vârstă foarte fragedă, și alți muzicieni importanți, printre care dirijorii Sergiu Celibidache și Igor Markevitch. Barenboim a studiat arta dirijatului cu acesta din urmă de la vârsta de nouă ani, încă de atunci fiind pregătit în paralel ca pianist și dirijor.
Familia s-a mutat în Israel în 1952, dar în scurt timp, datorită carierei sale de wunderkind, toți au trăit mai mult în Europa. Daniel a fost unul dintre cei mai tineri elevi ai celebrei Nadia Boulanger, pianista, profesoara, dirijoarea și compozitoarea care atrăgea la Paris toate marile nume emergente ale artei muzicale din secolul 21. Încă din 1954, legendarul Wilhelm Furtwängler, care l-a invitat pe foarte tânărul pianist să cânte cu Filarmonica din Berlin, spunea: „Barenboim, în vârstă de unsprezece ani, este un fenomen!“. Dar tatăl său a refuzat invitația, era 1954, trecuseră doar nouă ani după cel de-al Doilea Război Mondial și exterminarea evreilor în lagărele de concentrare germane. Dar Furtwängler i-a oferit tânărului Barenboim o scrisoare de recomandare care i-a deschis multe porți.
Daniel Barenboim și Sergiu Celibidache, Buenos Aires 1954 și afișul debutului la Londra în 1956 cu un citat din W.Furtwängler
În anii 1960, Barenboim a lucrat cu dirijori precum Otto Klemperer și John Barbirolli. Era solicitat ca pianist în întreaga lume și devenise deja un globetrotter prin numeroasele turnee ca dirijor. În 1967 a debutat la Londra cu New Philharmonia Orchestra, iar în 1973 a dirijat prima sa producție de operă, Don Giovanni de Mozart, la Festivalul din Edinburgh. La 32 de ani a devenit director muzical al Orchestrei de la Paris. Era primul său post permanent, dar aveau să urmeze multe altele, la Chicago Symphony Orchestra, de exemplu, și din 1992 ca director general de muzică la Staastkapelle și Staatsoper Unter den Linden din Berlin, o funcție pe care o deține pe viață.
Daniel Barenboim și Jacqueline du Pré © David Hurn, Magnum Photo
O puternică lovitură pentru Daniel Barenboim a fost moartea primei sale soții, violoncelista Jacqueline du Pré, care a murit de scleroză multiplă la vârsta de doar 42 de ani. S-au căsătorit în 1967 și au devenit rapid cuplul de aur al muzicii clasice, pentru că povestea lor a avut tinerețe, farmec și pasiune, iubirea lor fiind comparată cu cea dintre Robert și Clara Schumann: „Am cântat împreună înainte de a ne vorbi – era o sonată de Brahms – și ne-am înțeles perfect muzical, și apoi și în afara muzicii. Ea a fost un muzician unic. În afara unei abordări foarte muzicologice sau științifice, avea un instinct ciudat și o rapiditate uluitoare a minții, era omul care atunci când citea la prima vedere o partitură nu cânta doar notele, ci ajungea imediat la esența acestora“.
Pianistul și dirijorul Daniel Barenboim are astăzi doi fii cu a doua sa soție, pianista Elena Bașkirova. Unul dintre ei, Michael, este astăzi un star al viorii pe scenele internaționale – l-am văzut și în România la Festivalul Enescu și la Filarmonica din Sibiu, în Festivalul Brave New Music din anul 2021.
De Festivalul Enescu se leagă cu siguranță și marele respect al lui Barenboim pentru George Enescu, „un compozitor pe care îl consider o figură majoră a secolului 20“, dar și marea prietenie cu regretatul său prieten Radu Lupu. I-am văzut la București pe cei doi interpretând, pe scena Sălii Palatului, Concertul nr. 10 în mi b major K 365 pentru două piane. Era 2013.
Daniel Barenboim și Radu Lupu, Festivalul Enescu 2013 © Andrei Gîndac
Împreună cu rolul de ambasador al marii muzici, Barenboim este astăzi unul dintre cei mai importanți ambasadori ai păcii, iar rădăcinile acestui angajament umanist se află probabil în primii zece ani ai vieții sale, în Argentina. „În țara mea natală, evreii sunt mândri că sunt argentinieni, precum și germanii, italienii sau musulmanii, care se simțeau și ei la fel de argentinieni. Aici am învățat că trebuie să-i respecți pe ceilalți. De fapt, o chestiune firească“, spune Daniel Barenboim, dirijorul care a fondat West-Eastern Divan Orchestra, compusă din instrumentiști arabi și israelieni.
Întrebat în 2020 de un jurnalist german de la „Die Welt“ cât de actual e Beethoven într-o lume marcată de revoluții și contradicții, Barenboim a răspuns: „Beethoven era un om foarte politic. L-a preocupat cum trăiesc oamenii, de ce au nevoie ca să trăiască. O știm din scrierile lui. Pentru Beethoven nu există separație între muzică și viață. Dacă ar fi trăit în secolul 20, nu ar fi înțeles niciodată cum Stalin sau Hitler, care au ucis milioane de oameni, au putut fi mișcați până la lacrimi de muzică. Hitler de Lohengrin, la Bayreuth, Stalin de concertele pentru pian de Mozart, la Moscova“. Iar apoi, adaugă – iar aici parcă îl auzim pe Celibidache: „Când vorbim despre muzică, vorbim de fapt despre reacțiile noastre personale în relație cu muzica, cum este cazul Simfoniei a 9-a de Beethoven, legătura dintre text și armonie. Într-un loc se spune, de exemplu, chemat stă înaintea Domnului. Fără modulație. La repetiția textului, se ajunge într-o tonalitate total diferită. Și te poți întreba: «este frica de Dumnezeu?». În orice caz, se petrece ceva foarte dramatic. Așa văd eu lucrurile, nu mai mult, nici mai puțin. Tot restul este periculos“.
https://www.youtube.com/watch?v=q5OaSju0qNc
* Daniel Barenboim, A life in Music, Arcade Publishing, New York, 1991
FOTO 1: Daniel Barenboim © Florencia Martin, Alamy