La mijlocul acestei saptamini, pe ecranele patriei s-au derulat citeva comunicate, unele de uz intern, altele, ale Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), in care am putut descoperi un adevarat razboi de gherila al culorilor. Nu cred ca are rost sa povestesc prea mult ce s-a intimplat: clubului de fotbal FC Timisoara i s-a impus renuntarea la toate marcile legate de vechiul brand, Politehnica Timisoara, dupa un dubios proces cu un italian si mai dubios, asezat intr-o rina pe meleagurile noastre; la citeva luni dupa transformarea ca-n povesti, FIFA a anuntat clubul ca va fi penalizat pentru ca nu a respectat, printre altele, schimbarea culorii reprezentative.
Nu mi-am propus sa discut aici nici legitimitatea demersului, nici sa caut vinovati. Dar m-au amuzat teribil toate discutiile savante, din miez de zi pina-n miez de noapte, despre cromatica. Toti cei invitati prin diverse platouri au gasit de cuviinta sa se contrazica in ceea ce priveste movul si violetul, cele doua culori pe care se certau de mama focului. Oricum am da-o, discutia este absolut ridicola: cei care contestau legitimitatea folosirii movului („care este o nuanta de violet”, spuse cineva, citind DEX-ul) contestau capacitatea de perceptie a ochiului uman. Batalia se da, parca, intre o tiparnita semi-digitalizata si un linotip, iar domnii in cauza pareau a arunca cu cerneluri inspre oponentii lor. Fara sa fie intrebati, alti domni, numitii Cyan, Magenta, Yellow si Black, erau aruncati pe ecran din cind in cind, fara ca macar cineva sa gaseasca util sa explice ca alea sint culorile „de tipar” care, combinate in diverse proportii, dau tonuri de culoare diferite. Cei din „tabara FIFA” mai aveau putin si sustineau ca movul e totuna cu violetul, ce mai conteaza ca cyanul si magenta (adica un soi de „albastru” si de „rosu”) nu se regasesc, nici pe departe, in aceleasi proportii in cele doua culori. Nu mult mi-a lipsit sa cred ca Mister Zambon, cel de la care i se trage echipei timisorene beleaua acestor zile, s-a angajat, de curind, la firma Adobe si ca este un expert in ceea ce zgrunturos se cheama „managementul culorilor”.
Zetarii de ocazie se cearta, probabil, si la ora asta, incercind, vorba unui fost presedinte-antrenor, sa eludeze meandrele concretului. Si unii dintre ei sa sustina, sus si tare, ca nu ai voie sa folosesti culoarea mov, pentru ca tot violet se cheama. Sint curios ce s-ar fi intimplat daca mai exista pe piata celebra revista „Infractoarea Mov”, de prin 1990: oare ar fi reusit s-o transforme, intr-o situatie conflictuala similara, in „Infractoarea Violet”?