Mexicanul Guillermo Del Toro este un cineast extrem de ocupat, care aliniază în portofoliu un număr uriaș de reușite (printre care și un oscarizatul Forma apei) și un număr imens de proiecte (încă) nerealizate, dar aflate permanent în șantier.
Pe 9 decembrie, cu complicitatea Netflix, Del Toro și-a văzut realizat un vis vechi de decenii, cel de a regiza un desen animat. Cineastul mexican revine în fața spectatorilor cu o nouă versiune a unei povești celebre, deja adaptată de zeci de ori, Pinocchio, de data aceasta îmbogățită de tușa fantastică proprie lui Del Toro.
Regizorul mărturisește că a fost dintotdeauna pasionat de universul filmelor de animație, „un mediu artistic ce a produs câteva dintre cele mai durabile monumente ale celei de a șaptea arte“. De aceea, pe lângă filmele lui live, cu actori reali, Del Toro și-a găsit de ani buni de lucru ca consultant la studiourile Dreamworks, unde a colaborat la producții precum Kung-Fu Panda sau Motanul încălțat, înainte de a își produce propria serie de animație, Trollhunter. Acum, Pinocchio, realizat cu marionete animate fotogramă cu fotogramă, îi aduce mexicanului un nou triumf, deocamdată din partea criticilor (care au aclamat noul film), și îl califică pentru Oscarurile de anul viitor.
Cineastul spune că, după bunul lui obicei, a lucrat ani întregi la acest proiect, că de decenii își imaginează fiecare formă, fiecare culoare din film, fiecare moment și că de la început a știut că filmul va fi realizat în stop-motion, la fel ca celebrul Nightmare Before Christmas.
Cu peste trei decenii în urmă, Del Toro era doar un specialist în efecte speciale ce lucra la un studio din Guadalajara și își pregătea primul film, o poveste SF, Omnivore, ce urma să fie realizată în stop-motion. După câteva zile, după ce studioul a fost jefuit și vandalizat, proiectul a murit, iar Del Toro s-a reorientat spre cinemaul live-action. Primul lui lung-metraj, Cronos (1993), avea să îl proiecteze pe o traiectorie filmică ce, în final, avea să îl aducă în postura de a realiza animațiile visate în tinerețe.
Pinocchio, personajul, a fost inventat în 1881 de scriitorul și jurnalistul italian Carlo Collodi, iar povestea lui nu s-a demodat în mai bine de un secol și jumătate, de când a văzut lumina tiparului. De-a lungul anilor, a inspirat cineaștii și a fost adaptată de zeci de ori, fie sub formă de film cu actori, film animat sau serial TV. Prima adaptare, un film cu marionete, datează din 1911, sub semnătura lui Giulio Antamoro. Cea mai celebră versiune este cea Disney, din 1940, al doilea film de animație al studioului și o reală capodoperă, chit că filmul, în buna tradiție a lui Walt, a „disney-ficat“ povestea originală. Mai pot fi enumerate aici un serial italian din 1972 (difuzat cândva și la noi), o versiune a lui Steve Barron din 1996 și, mai recent, o versiune fidelă cărții realizată în 2020 de către Matteo Garrone, autorul lui Gomorra, pentru platforma Amazon Prime Video. Cu filmul său, Guillermo Del Toro reușește să îl întreacă pe Disney: versiunea lui de Pinocchio este mult mai apreciată decât remake-ul Disney de anul acesta, cu Tom Hanks în rolul lui Geppetto, care nu s-a bucurat de succes. Singura supărare a lui Del Toro o reprezintă dificultatea de a-și prezenta filmul în țara natală, unde nimeni nu se înghesuie să distribuie filmul în săli. De fapt, cineastul deplânge public de multă vreme „distrugerea sistematică și brutală a cinemaului mexican și a instituțiilor sale, care au avut nevoie de mulți ani pentru a fi construite“.
Dacă noul Pinocchio va câștiga și Oscarul anul viitor, acesta va fi un nou argument în favoarea acestui mediu cinematografic, pentru care Del Toro cere o mai mare apreciere de ani întregi. „Chiar vreau să mă concentrez mai mult pe animație, e un ritm care mi se potrivește mai bine“, declară regizorul.
Pe moment, Del Toro vede avantajele ultimei lui reușite, care deschide oportunități neașteptate. Din nou, după Pinocchio, el va încerca să revitalizeze un proiect mai vechi, celebru deja, care părea mort și îngropat de ani de zile, o adaptare a cunoscutei nuvele At the Mountains of Madness de H.P. Lovecraft. Film horror cu un buget considerabil în a cărei primă întruchipare Tom Cruise ar fi trebuit să joace rolul principal, At the Mountains of Madness a fost sabotat de eșecul filmului Prometheus al lui Ridley Scott, considerat destul de similar ca idee de către studiourile Universal. Nici după ce a câștigat Oscarul pentru Forma apei, Del Toro nu a reușit să stârnească interesul producătorilor pentru această adaptare.
Dar acum Guillermo Del Toro s-a întrebat dacă nu ar putea adapta nuvela lui Lovecraft în formă animată, cu ajutorul veteranului maestru al efectelor speciale Phil Tippett, cel care a realizat creaturile animate în Star Wars, Robocop sau Starship Troopers. Recent, Tippet, la 71 de ani, a reușit să își vadă împlinit un vis vechi: Mad God, un film cu păpuși animate, experimental și horror. După 30 de ani de eforturi, refuzat de studiouri, Mad God a fost realizat abia după ce Tippett a atras o finanțare din partea publicului pe platforma Kickstarter.
„Eu cred că Mountains of Madness ar fi ideal pentru a fi realizat prin animație stop-motion“, afirmă Guillermo Del Toro. „Secvențele animate își dau un sentiment mult mai intens decât filmele live-action. Este aproape un act hipnotic, iar relația cu povestea devine cumva mult mai intimă“.