După moartea tatălui în 2018, un big bang care avea să-i deschidă orizontul spre trecut, Teo Gheorghiu pedalează 2.000 de kilometri din Elveția în România. Începe să se intereseze despre locul de unde vine și descoperă noi conexiuni, nebănuite, pe linia ereditară și a înțelegerii sensului muzical. Drumul pe bicicletă, spre rădăcini, la Sândominic, în Harghita, a fost cathartic și izbăvitor. Și a generat inspirație pentru o poveste muzicală.
Născut în 1992 din părinți români, pianistul elvețiano-canadian Teo Gheorghiu și-a făcut debutul concertistic în orașul natal, la Tonhalle, în 2004. De atunci, a cântat în întreaga lume, inclusiv la Paris, Tokyo, Sankt Petersburg, Madrid, New York și pe toate scenele importante din Londra. A lucrat cu orchestre de top, inclusiv cu Tonhalle Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Tokyo Symphony Orchestra, Musikkollegium Winterthur și Pittsburgh Symphony Orchestra. De-a lungul carierei sale de până acum s-a bucurat de colaborări cu dirijori renumiți ca Sir Neville Marriner, John Nelson, Vasili Petrenko, Roberto Gonzalez-Monjas, Andrei Feher, Matthias Pintscher, Samy Moussa și Alexander Shelley. Este câștigătorul premiului I la Concursurile internaționale de pian San Marino și Franz Liszt. În 2010 a devenit cel mai tânăr beneficiar al râvnitului Beethovenring din cadrul festivalului Beethovenfest la Bonn și a fost laureat al premiului cu „Cel mai bun artist canadian“ la ediția din 2017 a Concours Musicale International de Montréal. Teo a studiat și a trăit cea mai mare parte a vieții la Londra și acolo și-a petrecut 5 ani perfecționându-și vocea artistică personală sub îndrumarea profesorului și mentorului său, regretatul Hamish Milne. De atunci și-a creat propriul drum în explorarea repertoriilor variate și a noilor modalități prin care încearcă să reflecte viața prin muzică. Are o fetiță de trei ani, Gioia, împreună cu Mel, o profesoară de yoga născută în Elveția. Pe lângă faptul că este un ciclist pasionat, Teo iubește să joace fotbal, să călătorească și să descopere lucruri noi în lumea muzicii populare.
Apărut la casa de discuri Claves pe 9 decembrie 2022, Roots e un album foarte personal, despre sângele românesc, o reflectare a unei povești despre un om și un muzician care își descoperă originile. Despre acest album, despre rădăcini și muzică, am stat de vorbă cu pianistul Teo Gheorghiu, într-un interviu în exclusivitate „Suplimentul de cultură“.
Bun găsit, Teo Gheorghiu! Mulțumesc mult pentru acest interviu! Ce este Rădăcini pentru viața și activitatea ta muzicală?
În ultimul an am trăit și respirat Rădăcini! Ca și în cazul albumului Duende, am putut fi creativ dincolo de muzică: am scris textul de prezentare și am lucrat îndeaproape cu fotografii – apreciez foarte mult această libertate pe care mi-a acordat-o Claves Records. Deși interpretările mele sunt deja destul de diferite după înregistrare, sunt totuși fericit și mândru de album. Viața noastră înseamnă o transformare perpetuă și constantă, iar o înregistrare surprinde doar un moment muzical în timp.
Așa este, în 2020, tot la început de lună decembrie, ai scos Duende, tot la Claves, un album cu lucrări de Granados, Albéniz, Debussy și de Falla, tot atâtea momente inspirate de o traversare pe bicicletă a Franței și Spaniei. Și Rădăcini are legătură cu bicicleta, 2.000 de km pe ruta Germania-Austria-Ungaria-România, dar mai ales cu un moment trist în viața ta, care ți-a deschis orizontul spre trecut. De ce ai vrut să înregistrezi Roots acum, la 30 de ani?
Tatăl meu ne-a părăsit brusc în 2018, pentru mine această pierdere a echivalat cu un big bang. Din acel moment am început să mă interesez mai mult de locul de unde vin – din fericire el a scris câteva cărți despre timpul petrecut în România, până la terminarea studiilor și momentul în care și-a părăsit țara natală. Apoi, înainte de a mă urca pe bicicletă și a pedala spre România pentru a mă apropia și mai mult de rădăcinile mele, am început să cânt multe lucrări inspirate din muzica populară românească. Toate aceste experiențe au dus în mod firesc la crearea acestui album, la vârsta de 30 de ani.
Tatăl tău, Dan Adrian Gheorghiu, a fost artist plastic. În bookletul al cărui text l-ai scris la Sândominic, în Harghita, există o reproducere a unui portret foarte interesant pictat de el bunicului tău. Cine sunt înaintașii tăi și cât de importante sunt originile pentru tine?
Înainte ca el să devină arhitect profesionist, tatăl meu picta, desena și sculpta foarte mult. După părerea mea, era foarte talentat. De aceea, în ultimii ani, explorarea rădăcinilor a avut o importanță centrală în viața mea. Am aflat multe despre familia tatălui meu din cărțile lui, de exemplu că bunica mea era originară din Ștefănești, la granița cu Moldova, iar tatăl meu și-a petrecut acolo vacanțele din copilărie în fiecare an. Așa că acum fac din ce în ce mai multe legături cu țara lui natală și mi-ar plăcea să ajung și în acel loc. Când am mers cu bicicleta în România, mi-am cunoscut pentru prima dată și câteva rude din Harghita. Am petrecut patru zile și nopți cu ei și asta rămâne cea mai prețioasă amintire a călătoriei mele. Și este doar începutul!
Cine ești tu, Teo Gheorghiu?
Sunt un om curios. Iubesc viața prin muzică și natură și prin clipele împărtășite cu cei dragi.
Despre muzica rădăcinilor acum: Enescu-Bartók-Mussorggski și ezotericul Gurdjieff. Un „caleidoscop de culori folclorice“, așa numești Rapsodia I în la major de George Enescu, pe care o cânți cu o tandrețe specială în chiar transcripția compozitorului, o lucrare pe care ai auzit-o pentru prima oară la București la festivalul care îi poartă numele. Ce e Enescu pentru tine? Ce alte creații pentru pian mai cunoști?
Prin Rapsodia I a lui Enescu m-am putut apropia de muzica populară românească. Am cântat și Sonata nr. 3 pentru vioară și pian în la minor, „în caracter popular românesc“, op. 25, iar aceasta rămâne cea mai mare provocare pentru mine ca muzician. În această creație violonistul și pianistul trebuie să fie într-o simbioză completă pentru a ajunge la iluzia libertății complete. Încă nu am cântat nici o lucrare concepută pentru pian solo din creația lui din Enescu!
Allegro barbaro, un răspuns dat de Bartók criticilor parizieni și, mai ales, atât de transilvănenele Dansuri populare românești. Ce simți când interpretezi amestecul acesta de delicatețe și sălbăticie primară?
Allegro barbaro este, așa cum spui, o lucrare foarte primară. În orice moment există un impuls profund, uneori introvertit, dar de cele mai multe ori extrovertit. Cele Șase dansuri populare românești sunt mult mai cunoscute, mai ales că au fost transcrise pentru tot felul de formații instrumentale. Îmi place caracterul lor foarte contrastant, tot timpul extrem de expresive, în timp ce ritmurile permit multă elasticitate agogică. Primul Dans românesc, cel cu nr. de op. 8, este foarte dinamic, cu un impuls ritmic mai direct.
Versiunea ta la Tablouri dintr-o expoziție e una sinceră și proaspătă, cântată cu forță și profunzime. Cine ești în promenada lui Modest Musorgski?
Fiecare promenadă transmite o stare de spirit diferită, trăită chiar de compozitor. Musorgski era mult mai greu decât mine, așa că eu cânt așa cum simt că s-ar fi plimbat.
Iar la final, Gurdjieff! Ce sinteză a unei sinteze și descoperire a acestui gânditor și compozitor armean legat de lumea suprasensibilă a meditației, într-o versiune cu sintetizator datorată lui Fabian Russ! Ai folosit un instrument electronic sau e o remasterizare?
Exact asta este, o sinteză a sintezelor: o sinteză a gândirii occidentale și orientale, precum și o întâlnire între modalitățile analogice și digitale de a face muzică. Mai întâi am înregistrat lucrarea, apoi renumitul meu coleg Fabian Russ a făcut remasterizarea. La fel ca Bartók, Gurdjieff a călătorit mult și a cântat la pian melodiile pe care le-a ascultat de-a lungul acestora, pentru studenții săi. Din fericire, unul dintre ei, Thomas de Hartmann, era capabil să noteze muzică. Cu siguranță Gurdjieff a fost o personalitate ieșită din comun, care a reușit să scrie și o muzică simplă, dar foarte profundă. Știu foarte puțin despre doctrina lui, dar mă simt conectat spiritual atunci când îi cânt muzica.
În afară de partitura lui Gurdjieff, acest Enter the realm care sună extraordinar în versiune remasterizată, înregistrările au avut loc în Elveția, la Théâtre La Chaux-de-Fonds, în minunata lor sală de muzică. Povestește-mi, cum au decurs aceste ședințe?
Duende și Roots, ambele mele albume, au prins viață în pandemie, o perioadă în care multe concerte au fost anulate, iar cele care au avut totuși loc au fost fără public, în medii în mare parte sterile. Prin urmare, am văzut-o ca pe o ocazie uriașă de a mă dedica încă o dată înregistrării, după ani în care am cântat doar live. De la prima vizită a sălii din La Chaux-de-Fonds m-am îndrăgostit imediat. Nu numai că acustica este aici fenomenală, ci și Steinway-ul de pe scenă e o adevărată bijuterie.
Cum te simți atunci când înregistrezi versus sală de concert și senzația muzicii live?
Desigur, un concert este un moment de pură comuniune, care nu poate fi imitat. Când înregistrez, încerc doar să creez o senzație de live pe cât mai mult posibil, făcând duble lungi, în care mă concentrez mai ales pe expresie. Acest lucru menține, de asemenea, sesiunea mai scurtă, ceea ce face mai ușor să păstrez aceeași intensitate. Ambele albume au fost înregistrate în doar două zile, asta datorită remarcabilului Tonmeister și acordorului technician, Jean-Martial Golaz și Corinne Wieland.
Și acum, cinci întrebări mai puțin serioase. Cum ar fi fost viața pianistului de concert Teo Gheorghiu dacă nu s-ar fi inventat bicicleta?
Cu siguranță, aș fi văzut mai puțin din lume și aș fi traversat mai puține trecători.
De unde ai luat sumanul de pe coperta discului?
Aproape de locurile mele natale, un loc unde există o veche mănăstire construită lângă un râu. În acest loc natura este frumoasă pe tot parcursul anului și simt o energie foarte puternică venind din pământ.
Te-a întrebat cineva vreodată dacă ești rudă cu diva Angela Gheorghiu?
Da. Chiar zilele trecute am fost întrebat dacă sunt rudă cu Valentin Gheorghiu! Se pare că sunt destul de mulți muzicieni care poartă numele de Gheorghiu…
Care e melodia ta preferată de la Taraful Haiducilor? De ce?
Grea întrebare. Dacă trebuie să aleg una, probabil Balada conducătorului, prima melodie pe care am auzit-o vreodată cu ei. Îmi amintesc că am fost uimit de stilul cântatului neobișnuit la vioară și de atmosfera și atitudinea incredibilă a cântecului.
De ce porți mustață?
Când mi-am cunoscut partenera aveam barbă. Într-o zi, călătoream în Cipru și ea a vrut să vadă cum arată de fapt fața mea. Am fost la un barber shop și m-am bărbierit, dar am păstrat mustața. Acum am iar barbă – am mers cu bicicleta în România fără brici, iar când m-am întors acasă, ea a spus că ar trebui să o păstrez.
Ai încercat să le explici canadienilor și britanicilor care e adevărul despre Dracula?
Ha, ha, nu am încercat, că nici eu nu știu adevărul – vrei să mi-l spui tu?
© Patrice Schreyer
Revenind la întrebări serioase, ai o fetiță, un lăstar al rădăcinilor tale. Ai dus-o vreodată la Sândominic?
Gioia are trei ani. Încă nu a fost, dar sper să mergem împreună în curând – o să fie minunat!
Care e relația ta cu România în momentul de față? O să concertezi la București chiar luna asta.
O să cânt Rhapsody in Blue de Gershhwin pe 23 decembrie – vii și tu? Mă bucur foarte tare să cânt cu Orchestra Națională Radio. Este primul dintr-o serie de proiecte legate de România și este, într-adevăr, un vis devenit realitate să poți descoperi o cultură și noi conexiuni în timp ce faci muzică.
Ai dedicat acest disc memoriei profesorului tău Hamish Milne care ne-a părăsit în 2020, un mare pianist care a studiat cu Agosti, elevul lui Busoni, și care a fost un mare apologet al muzicii lui Nikolai Medtner. Ce a însemnat pentru tine Hamish Milne?
Sunt muzicianul de astăzi datorită lui. Când am început să studiez cu el aveam mari îndoieli cu privire la viitorul meu ca pianist. Sub îndrumarea lui mi-am găsit propria voce și să fac muzică a devenit cel mai natural lucru din lume. Îl consider părintele meu muzical.
Roots a fost lansat la începutul lui decembrie 2022. Acum te afli într-un turneu de promovare? Cum merge, unde îl vei duce?
Data oficială de lansare a fost pe 9 decembrie. În ultimele două luni am fost în turneu cu Roots pentru o serie de show-uri de pre-lansare în Elveția și Marea Britanie, iar weekendul trecut a fost lansarea oficială a albumului. Toate vibrațiile pozitive pe care le-am primit de la public mi-au oferit o cantitate imensă de energie!
Cum ai recomanda melomanilor din România discul tău care se numește Rădăcini?
Prima jumătate a albumului este o expresie a sângelui meu românesc, cu siguranță toată lumea va simți asta. Ceea ce urmează este epic și unic, cea mai importantă lucrare din viața mea: Tablourile dintr-o expoziție de Musorgski. Roots este un album foarte personal, care reflectă povestea mea ca om și muzician.
De ce ar trebui să-l ascultăm, indiferent că locuim la Sîndominic, Harghita, la Iași, București, Londra sau Montreal?
Este o călătorie marcată de istorii și emoții, ca o singură lucrare ce curge dintr-una într-alta. Din fericire, toată lumea va înțelege, pentru că muzica este un limbaj universal.
Teo Gheorghiu, mulțumesc mult! Succes!
https://www.youtube.com/watch?v=-oeqwS2v5P0
Pe 23 decembrie 2022 îl puteți asculta pe Teo Gheorghiu la Sala Radio, într-un concert simfonic cu Orchestra Națională Radio dirijată de Sascha Goetzel, cu Rhapsody in Blue de George Gershwin. E un bun prilej să-i cereți un autograf pe discul pe care îl puteți asculta aici:
https://open.spotify.com/album/2hYQR3WnOVwNNdmahtfl9y
și comanda aici: https://www.fnac.com/a17442842/George-Enescu-Roots-%C5%92uvres-Pour-Piano-CD-album.
Și să-l întrebați despre rădăcini. Vă va răspunde în limba română!
ROOTS
Teo Gheorghiu, pian
CLAVES CD3052
Enescu – Rapsodia română în la major, op. 11, no. 1 (transcripție G.Enescu)
Bartók – Dansuri populare românești, sz. 56, BB 68
Bartók – Dans românesc din Două dansuri românești, op. 8a, sz. 43
Mussorgski – Tablouri dintr-o expoziție
Gurjdieff – Enter the realm (arr.Fabian Russ)
FOTO 1: © Patrice Schreyer