„Suplimentul de cultură“ vă prezintă un fragment din volumul În misiune pe tărâmul vikingilor de Macarie Drăgoi, în curs de apariție la Editura Polirom.
– Fragment –
Auzisem de ceva vreme de la românii care lucraseră sezonier în Groenlanda că s-ar fi stabilit acolo, întemeindu-și familii, cel puțin doi conaționali. Urmând îndemnul Păstorului Celui Bun, care lasă cele nouăzeci și nouă de oi pentru a pleca după oaia cea pierdută, mi-am propus ca, la primul prilej, să ajung și în această insulă polară pentru a-i cerceta pe frații noștri.
Împrejurările au făcut ca prima mea călătorie misionară în Groenlanda să fie în primăvara anului 2018, în Săptămâna Mare. Am aterizat pe aeroportul din Ilulissat, călătorind de acolo, cu un alt avion, spre capitala insulei, Nuuk. Eram însoțit de diaconul meu Sorin Sîplăcan și de tânărul Daniel Olteanu, „ghidul“ nostru, un român din Târgu Mureș, care lucrase mulți ani în Nuuk ca agent de pază la cluburile din oraș. Un creștin ortodox serios, cuminte și îndatoritor, lăsase mulți prieteni în urmă și îi cunoștea, desigur, pe cei doi colegi români ai săi rămași în Groenlanda.
Am revenit în Groenlanda peste două luni, chiar pe 6 iulie, zi cu o semnificație aparte pentru mine, fiind data la care a avut loc întronizarea mea la cârma Episcopiei Europei de Nord. Fără să realizez inițial, în această zi împlineam zece ani de episcopat pe tărâmurile scandinave. Mi-am adus aminte de epigrama Arhiepiscopului Ioachim al Romanului și Bacăului, pe care mi-o dedicase după alegerea, hirotonia și întronizarea ca episcop al Europei de Nord, atunci când mi-am luat în ajutor primii preoți tineri slujitori:
Bucură-te, Preasfințite,
Căci cu ai tăi preoți zeloși
Găsi-vei pe toți românii
Pierduți printre eschimoși!
În peregrinările mele prin Nuuk, orașul-capitală care poate fi străbătut lesne la picior, am remarcat, încă de la prima vizită, cât de curioși și de binevoitori erau inuiții. Deseori mă opreau din drum, întrebându-l pe însoțitorul meu, Daniel, cine sunt. Hainele negre, largi, crucea pectorală atrăgeau atenția multora. Călăuza mea, care-i cunoștea personal pe mai toți cei care ne abordau, dădea explicațiile necesare și nu puțini erau cei care se bucurau auzind că sunt episcopul „său“. Unii dintre ei credeau că trecuse de la postul de bodyguard de club la cel de bodyguard de „VIP clerical“, spre amuzamentul nostru.
În Joia Mare, 5 aprilie 2018, am slujit Liturghia Marelui Vasile în limba română, cu mici pasaje în limba engleză, poate chiar prima Liturghie ortodoxă pe tărâm groenlandez după un mileniu, avându-i alături pe însoțitorii mei și pe românii din Nuuk, dar și câțiva inuiți curioși de ritualurile noastre. Seara, în Kangerlussuaq, am săvârșit Slujba Deniei celor douăsprezece Evanghelii ale Sfintelor Pătimiri. La citirea Evangheliei românii au îngenuncheat, după obicei. Am remarcat că inuiții erau derutați și nu știau ce să facă, prin urmare le-am făcut semn să stea liniștiți și să nu încerce să copieze gesturile. Din acel grup, un cuplu de tineri care urma să se căsătorească m-a invitat chiar și la nuntă, pentru a oficia serviciul divin. M-a înduioșat invitația lor și a trebuit să le explic că există unele hotare pe care episcopul și preotul ortodox trebuie să le respecte. Într-adevăr, groenlandezii fiind luterani, nu aveam cum să le slujesc Taina Cununiei decât dacă îi aduceam cu totul în Ortodoxia noastră. Or, aceasta cerea poate un timp mai îndelungat decât cele câteva zile pe care le-am petrecut acolo… Abordându-i discret, s-au arătat însă reticenți să-și schimbe confesiunea.
Mă gândeam atunci la strămoșii lor, creștinați de misionarii creștini. Începând să le traducă rugăciunea domnească, n-au găsit termenul pentru „pâine“ în vocabularul inuit, pentru că nu aveau cereale, însă nici Liturghie. Fiindcă acolo se consuma foarte multă carne de focă (și încă se mai consumă), au pus în rugăciune, în loc de „pâine“, cuvântul „focă“, spunând: „Foca noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“.
Cei doi tineri români, Claudiu și Ștefan, rămași în Nuuk, căsătoriți cu inuite, au fost angajați inițial tot ca bodyguarzi la cluburile din oraș. Din relatările lor am înțeles că nu fusese tocmai un lucru ușor. Partea întunecată a unei populații indigene modernizate oarecum forțat este că mulți abuzează de alcool și de droguri, Groenlanda fiind la un moment dat și teritoriul cu cea mai mare rată de sinucideri din lume, ceea ce făcea complicată sarcina de a ține lucrurile sub control. Munca era sezonieră, iar românii rămași părăsiseră această ocupație pentru a lucra în construcții. Amândoi sunt originari din Târgu Mureș. I-am spovedit, împărtășit, am povestit cu ei, le-am binecuvântat copiii și i-am îmbrățișat cu drag.
Am transmis atunci, cu acel prilej și cu gândul la comemorarea centenarului Marii Uniri, următorul cuvânt:
Să-i cercetăm cu dragoste pe frații noștri, chiar dacă pentru aceasta am fi nevoiți să mergem până la capătul lumii! Aceasta este chemarea și datoria noastră de păstori, de frați din același neam! Este o chemare urgentă în aceste vremuri grele pentru neamul nostru, când ne aflăm împrăștiați în atâtea colțuri ale lumii… La 100 de ani de la Marea Unire, din nefericire, ne aflăm risipiți și despărțiți fizic unii de alții. Așadar, să ne cercetăm frații, oriunde s-ar afla, să fim solidari, să întețim dragostea dintre noi, să ne aducem aminte că atâția strămoși s-au jertfit ca noi să trăim în demnitate și libertate. Să cinstim jertfa lor, a celor care au urmat exemplul Mântuitorului, Cel care a spus ucenicilor Săi: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi“ (Ioan 15, 13).
Cu adevărat, doar dragostea ne poate aduna din prea multele noastre împrăștieri lăuntrice și din afară.
MACARIE DRĂGOI (la botez, Marius-Dan), născut la 9 mai 1977 în Căianu Mic, jud. Bistrița-Năsăud. A crescut în satul Spermezeu, unde a urmat clasele primare. Clasa a VIII-a a urmat-o la Cluj. Absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava (1991-1996) și al Facultății de Teologie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca (1996-2000); studii aprofundate, secția Teologie-Istorie, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (2000-2001) și studii de specializare la universitățile Leeds și Durham (2004-2005). Doctor în Teologie și în Istorie. A fost secretar al Mitropolitului Bartolomeu Anania (1998-2003), redactor la Radio Renașterea din Cluj-Napoca (1999-2002) și Radio Reîntregirea din Alba Iulia (2003-2005). În perioada studiilor în Anglia a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds. La 5 martie 2008 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al BOR. În prezent îi păstorește pe românii ortodocși din Europa de Nord, pentru care a înființat noi parohii cu mai multe biserici proprii și centre cultural-catehetice. A întemeiat Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare“ (CTSM), Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești“ și alte centre social-filantropice. A fondat revista eparhială bilingvă „Candela Nordului“, cu suplimentele „Candela de duminică“ și „Candela copiilor“, și editura Felicitas, a instituit ordinul pentru mireni și clerici „Crucea Nordului“ și alte ordine episcopale. În 2010, împreună cu teologii ortodocși suedezi din Stockholm, a întemeiat Centrul de Studii Ortodoxe din capitala Suediei, cu o editură proprie, Anastasis. A publicat volume și studii pe teme teologice, istorice și etnologice, precum și numeroase articole, recenzii și interviuri în periodice bisericești și de cultură. De același autor, la Editura Polirom a apărut 10 ani cu mitropolitul meu, Bartolomeu Anania (1998-2008). Amintiri la capătul dorului (2021).