În trena cărții Jumătate de secol cu Borges, de Mario Vargas Llosa (traducere din spaniolă de Mariana Sipoș), Editura Humanitas Fiction, 2022.
Scrisoare către Jorge Luis Borges
Dragă domnule Borges,
Vă scriu după o tăcere îndelungată, fiindcă mi s-a făcut dor de umorul și de inteligența și de erudiția dumneavoastră. Cred că ați fost cel mai norocos dintre oameni și, tot mai sigur, și cel mai deștept.
Ați avut înțelepciunea să ocoliți orice altceva ce nu era literatură (chiar și fotbalul l-ați ocolit, se povestește că ați fost singurul argentinian care n-a aflat cine este Maradona). Aveați dreptate. Viața însăși nu înseamnă mare lucru în afara ficțiunilor.
Și ați mai avut și înțelepciunea să nu deveniți nici romancier, nici mare cititor de romane, deși ați fost probabil cel mai cult om din secolul XX. Aveați, firește, dreptate și să socotiți romanul o nechibzuință întinsă pe sute de pagini – de ce să faci așa ceva când poți spune același lucru în câteva minute?
Poeziile și prozele dumneavoastră scurte, eseurile dumneavoastră – de toate mi s-a făcut deodată dor, de stilul dumneavoastră clar și totodată spectaculos. Scriați spectaculos fără să faceți paradă de adjective, desigur o moștenire a rădăcinilor englezești.
Dragă domnule Borges, ați mai avut și norocul de a orbi și mai târziu de a muri, ceea ce este oarecum surprinzător pentru un nemuritor, așa că n-a ați văzut cum s-a destrămat lumea la sfârșitul secolului și mai ales cum a ajuns ea astăzi.
Ați avut și propriile rătăciri politice, ceea ce, departe de a vă face odios, vă arată o fragilitate în a îndura viața nesemnificativă din afara literaturii, ceea ce noi, toți ceilalți, numim viața adevărată.
Și ați mai avut, domnule Borges, și norocul formidabil al acelei ultime iubiri târzii, pentru Maria Kodama, iubire care v-a purtat pretutindeni și îndrăznesc să cred că v-a mântuit, atât cât poate fi mântuit un om, fie el și un geniu care știa să facă literatură din literatură.
Pe pământ suntem la fel: proști și în război. Aveați bineînțeles dreptate în a cere să fie ținuți departe militarii departe de politică, fiindcă să stai în cazarmă și să defilezi la parade nu te califică în nici un fel pentru a conduce o țară, cu atât mai puțin o lume.
Și e chiar mai rău decât acum o jumătate de secol: se visează tot mai puțin, se îndrăznește tot mai puțin și nici măcar tangoul nu mai e la modă. Am fi pierduți, domnule Borges, dacă nu ar fi literatura, și anume literatura dumneavoastră.
Scrisoare către Mario Vargas Llosa
Dragă domnule Llosa, nu v-am invidiat niciodată până acum. Nici măcar pentru cum ați scris despre Casa Verde, despre mătușa Julia, despre rătăcirile fetei nesăbuite, nici măcar când v-am citit superbele eseuri despre chemarea tribului, textele despre Hugo sau vechiul interviu cu Gabriel Garcia Marquez din ’67 sau când v-au dat, destul de târziu, Premiul Nobel pentru Literatură.
Abia acum, citindu-vă textele despre Borges, citind interviurile dumneavoastră cu Borges, am început să vă pizmuiesc.
Interviul dumneavoastră cu Borges, pe atunci mai degrabă necunoscut, în Parisul anului 1963 este extraordinar, dar el devine îndepărtat și mărunt dacă îl citim și pe cel din anul 1981, de la Buenos Aires (chiar dacă atunci, la Paris, chiar l-ați întâlnit pe Borges, nu una dintre măștile sale pentru restul lumii). Ați fost în casa lui Borges!
Ați fost în casa lui Borges, l-ați văzut între cărți și decorații, casa aceea de unde pleacă tigrii și labirinturile și infinitul și care am motive întemeiate să cred că este Paradisul.
Și v-am mai invidiat și pentru că ați citit acea colecție de eseuri de înalt rafinament literar publicate de Borges pentru gospodine în Argentina anilor 1930 (!) într-o revistă cu nume perfect: „El Hogar“.
De când am auzit că ele există, am plecat în căutarea lor și pe drum sunt și acum, căutându-l pe Borges la răscruci. Bineînțeles că într-o zi am să-l întâlnesc, bineînțeles că într-o zi am să vă întâlnesc.