„Peste 50% dintre români cred că situația din țară este mai rea decât în 1989, potrivit unor sondaje realizate de INSCOP Research“ (hotnews.ro, 17 noiembrie 2022)
Continui aici, pentru buna înțelegere a unei lumi dispărute, relatarea unei zile obișnuite din regretații ani ai comunismului – mai exact, dintr-un decembrie 1988 sau 1989 în care ne-am trezi aruncați din 2022. O zi obișnuită de sâmbătă, o zi de lucru, cum erau toate pe atunci, care să zicem că tocmai s-a terminat. E ora 16 sau 16.30 și ieși din întreprindere sau birou, îndreptându-te iarăși spre tramvaiul/ autobuzul/ troleibuzul supraaglomerat, fiindcă așa erau toate mijloacele de transport în orele de vârf. E decembrie, e destul de frig și afară, și la muncă, și în magazine, și în case, ba chiar și la cinema sau la cofetărie. Dar cu asta te-ai obișnuit.
Te îngrijorează însă că se apropie sărbătorile și nu ai ce pune pe masă. Poate duminica viitoare tragi o fugă cu trenul până la rudele de la țară. Oare când taie porcul? Îl mai taie? O să primești și tu ceva? Intri fără speranță într-o măcelărie, unde galantarul lucește argintiu și gol, iar pe cârligele din spatele vânzătorilor atârnă vreo patru perechi de „adidași“ – picioare de porc afumate. Bune și alea într-o fiertură de cartofi, o ciorbă, o tocană de legume. Mai dau gust. Brânză sigur nu găsești, ai mai încercat. Doar la piață, poate. Zilele astea mergi să iei și rațiile de zahăr și de ulei pentru toată familia, iar un prieten ți-a promis că îți aduce niște margarină Rama de la unguri – o delicatesă! Speri să se țină de cuvânt. Dacă ar aduce și niște cacao, pentru o prăjitură mai de Doamne-ajută, chiar că ai avea un festin de sărbători. Și copiii s-ar bucura de o prăjitură adevărată, că ouă s-ar mai găsi pe undeva.
Te mai învârți pe lângă magazine, căutând cu privirea o coadă pe undeva. Fiindcă unde se adună lume multă la coadă, cu siguranță s-a băgat ceva bun la magazin. Timp ai, fiindcă acasă ce să faci? La televizor nu ai ce vedea, la ora asta nici nu e program și, când o să fie, o să fie documentare despre realizările Partidului și programe de cântece patriotice. Măcar dacă ai avea un videocasetofon, cum ai văzut la unul din blocurile de vizavi când ai mers într-o noapte la o videotecă clandestină și ai văzut Karate Kid, Blade Runner, un film cu Bruce Lee și o comedie la care n-ai râs fiindcă era în germană, iar traducerea suprapusă pe videocasetă era rară și proastă. Dar n-ai așa ceva, n-ai rude în străinătate care să-ți trimită unul, iar aici, când se vinde vreunul, costă 30-40 de mii de lei, cât jumătate de mașină. Mai citești, că altceva ce să faci? Și te cuibărești sub plapumă, ca să te mai încălzești. Chiar, ce fac oamenii din capitalismul putred? Ăia sigur se distrează – mai ales acum, de sărbători.
Afară se întunecă. Ți-e frig. Ai avea nevoie de o haină mai groasă. Poate găsești pe undeva un cojoc din acela din blană de vițel, că mai aduc țăranii pe la piață. Bine că nu-ți îngheață picioarele. Aici ai avut noroc cu vărul soției, care lucrează la fabrica de pantofi, la secția pentru export, unde se fac încălțări ca lumea. Au avut un lot de bocanci îmblăniți pe care ăia, străinii, i-au refuzat, naiba știe de ce, au străinii ăștia niște pretenții… Și i-au luat ei, cei de pe secție, și-așa ai prins și tu o pereche. Zâmbești când îți amintești. Sunt făcuți bine, cusuți, nu lipiți cu clei din ăla prost, țin o viață. Pentru export, deh.
Se întunecă încet. Pe străzile prost luminate, cu câte un bec palid la fiecare trei-patru sute de metri, se văd mai mult umbre decât oameni. Și uite undeva, în față la alimentara, se adună lume buluc.
A oprit și un camion cu marfă, sigur se bagă ceva. Te duci repede într-acolo și întrebi pe unul dintre oamenii cenușii ce se împing spre intrare ce-au adus. „Banane“, îți aruncă el în trecere, împingându-se în mulțimea aranjată într-un rând îngrămădit.
„S-au băgat banane!“ Te așezi și tu la rând și aștepți vreo oră, până să se facă recepția mărfii, și încă vreo oră, până când reușești să ajungi la tejghea și, împins din toate părțile, să ieși din magazin cu șase banane verzi. Până la Crăciun o să se coacă. Să vezi ce-o să se bucure ăia mici!
O pornești spre casă cu un pas mai vioi. Până la urmă uite că a fost o zi bună.