Multe dintre tehnologiile pe care astăzi le folosim și ni se par noi, își au de fapt rădăcinile în idei vechi. Inteligența artificială (AI), de exemplu, este un concept din anii ’50, numai că, dintr-un motiv sau altul, a fost pus la păstrare o îndelungată perioadă (de obicei, din motive de finanțare sau pur și simplu pentru că nu îi venise rândul).
Ultimii ani au fost însă și despre dezvoltarea AI, iar finalul anului 2022 ne-a adus, pentru prima oară, pe scară largă, accesul (gratuit!) la Chat GPT, cu potențialul de a revoluționa întregi domenii de activitate. În combinație cu web 3-ul promis de dezvoltatorii de soluții blockchain și computere cuantice, viitorul apropiat are potențialul de a modifica însăși ideea de muncă și, pe cale de consecință, să transforme fundamental modelul de societate pe care astăzi îl cunoaștem.
Apologeții AI, ai web 3, dar și ai quantum computers, pun accentul pe individ și pe creșterea calității vieții, la nivel declarativ. Noile tehnologii, bine folosite, dublate de o etică nouă privind folosirea acestora, ar avea menirea să ne facă viața mai bună și mai frumoasă, eliminând muncile repetitive și sarcinile sisifice. Chiar dacă pare că, pe termen scurt, multe joburi dispar în ceață, pe termen lung s-ar crea noi meserii în noul context tehnologic, la fel cum web 1.0 și 2.0 au introdus pe piața muncii sute sau chiar mii de noi ocupații.
Nu trebuie să începem să idealizăm încă și nici să ne amăgim că oamenii vor avea prea curând venitul minim universal garantat sau că își vor putea dedica întreaga viață artelor și filosofiei. Suntem foarte la începutul unei transformări radicale într-o lume încă fragilă și, mai ales, fragilizată de întoarcerea la naționalismul feroce, la o competiție febrilă între marile puteri (SUA și China), cu o Rusie care invadează brutal Ucraina în cadrul unui război căruia astăzi încă nu îi vedem finalul.
De ce este Chat GPT o mare chestie?
Până la soluționarea problemelor globale, în decembrie 2022 soluția de inteligență artificială Chat GPT a creat rumoare în rândul comunității academice, în rândul programatorilor, dar și al domeniului marketingului digital. Open AI, o firmă de tehnologie finanțată în principal de Microsoft și de Elon Musk, a decis să lanseze gratuit către publicul larg Chat GPT dintr-un motiv foarte simplu: nu există „antrenori“ mai buni pentru perfecționarea acestui AI decât milioanele de oameni interesați să îi testeze capacitățile, aplicându-le în munca lor de zi cu zi. Așadar, nu există masă gratuită pe lumea asta, ci ne-am înhămat în număr mare pentru a face Chat GPT mai bun, primind și noi la schimb ceva. Căci principala caracteristică a AI este aceea de a se perfecționa singură, de a învăța din interacțiunile cu noi. În mod evident, serviciul va avea un preț, de tipul abonamentelor lunare, atunci când va fi lansată varianta sa comercială. Aceasta după ce fiecare dintre cei care am testat-o ne vom fi adus propria contribuție la un serviciu pentru care, cu siguranță, vom fi dispuși să plătim.
Știm deja estimarea că, în termen de 10 ani, majoritatea muncilor care presupun repetitivitate vor fi preluate de roboți. Totuși, Chat GPT ne-a luat prin surprindere, deoarece una este să vorbești despre o posibilitate teoretică, alta este să o poți accesa cu un click de pe propriul telefon sau laptop azi. Armate de copywriteri și programatori își văd joburile puse în pericol, la fel și manageri social media. Totuși, inteligența artificială este capabilă să producă cele mai bune rezultate pentru „client“ în măsura în care cel care cere este suficient de dotat și mobil intelectual. Zicala cu „Dumnezeu nu-ți bagă în traistă“ se aplică și în era AI. Fără carte, fără cultură generală, fără gândire critică, tot degeaba. Câștigul pe termen scurt și mediu va fi acela că, în locul unei echipe largi, te vei putea folosi de câteva creiere istețe care să pună robotul la treabă. Costuri mai reduse, cu alte cuvinte.
Cât de dăunătoare este AI pentru educație?
Rumoarea din rândul lumii academice a constat în faptul că, bine folosit, Chat GPT poate produce lucrări științifice care să treacă testul softurilor antiplagiat. Asta pentru că, prin natura sa, AI-ul despre care vorbim se folosește de tot ce a înmagazinat de pe Google (la nivelul anului 2021, nu și în timp real de atunci încoace) și este capabil să scrie, inclusiv în limba română, foarte bine, fără să reproducă mai nimic cuvânt cu cuvânt. Ba, din proprie experiență, în timp ce l-am testat am observat că are și unele defecte profund umane, cum ar fi prețiozitatea, mereu pus pe impresionat auditoriul cu frazarea impecabilă și vocabularul foarte vast. Deja profesori de la universități de renume au anunțat că ei, personal, până când vor exista și coduri de etică propriu-zise, vor pedepsi grav studenții pe care îi vor bănui și dovedi că s-au folosit de Chat GPT în elaborarea lucrărilor academice. Profesori de gimnaziu și liceu spun că vor fi nevoiți să renunțe cu totul la a mai cere elevilor să întocmească referate pe diferite subiecte, pentru că le va fi imposibil să mai spună dacă sunt copiate sau nu. Până la urmă, aceasta este „minunata lume nouă“ în care pășim, iar spiridușul nu mai poate fi reintrodus în lampă. Și universitățile, și învățământul preuniversitar vor trebui să se adapteze.
O utilitate deloc neglijabilă a acestui soft AI este regăsită în zona de marketing digital. Chat GPT este capabil nu doar să scrie texte pentru social media sau bloguri la un nivel acceptabil spre foarte bun, ci și să genereze întregi strategii și planuri de promovare. Agențiile care l-au testat spun că zeci de ore de lucru săptămânale ale echipei sunt economisite, desigur, cu condiția să știi ce să ceri „robotului“.
Dar poate zona care va fi afectată direct și încă imediat este cea a programatorilor. Îmi amintesc faptul că, în urmă cu destui ani, matematicianul și informaticianul român Varujan Pambuccian spunea că meseria de programator va ajunge la fel de relevantă pe piața muncii precum cea de telegrafist. Avea în vedere tocmai faptul că inteligența artificială va scrie mai repede și mai bine (fără erori) cod decât oamenii. Și decembrie 2022 a venit și i-a dat dreptate: Chat GPT scrie cod repede și extrem de bine. Deja tu, ca neofit, fără să știi să scrii o linie de cod, îi poți solicita lucruri foarte precise – cum ar fi să-i ceri să îți scrie codul unei aplicații pe care să o integrezi în site-ul tău care să detecteze trăsăturile feței unei persoane și câte și mai câte.
Interacțiunea cu milioane, dacă nu, cât de curând, cu zeci de milioane de persoane a Chat GPT îl va face să devină cel mai antrenat soft de inteligență artificială. Învață de la fiecare dintre noi și tocmai asta îl face mai bun, este principala caracteristică a oricărui AI – odată ce îi dai drumul în lume, capătă propria sa viață.
Prea mult entuziasm?
Este perfect de înțeles entuziasmul stârnit. El vine, în primul rând, din fascinație, dar și din faptul că este unul din tot mai desele momente ale vieții noastre, ale celor care suntem contemporani cu toate aceste transformări radicale pe care tehnologia le produce în societate, când science-fictionul devine realitate, o unealtă la îndemâna noastră, la un click distanță. Așa ceva nu are, pur și simplu, cum să te lase rece. La fel cum nimeni nu poate ști, în această fază de copilărie a noilor tehnologii, care va fi în final impactul lor, cât și cum vor fi adoptate și îmbrățișate. Știm sigur că ne schimbă. Nu știm, deocamdată, și cum.