Retrospectiva  -  Florin Ghetau  -  Restanțierii din politică  -  

Politicienii noștri n-au fost prea inspirați în 2022. E adevărat că războiul din Ucraina a schimbat planurile partidelor, însă anul care tocmai s-a încheiat a fost unul lipsit de consistență din punct de vedere politic. Nu am asistat la nici o mutare spectaculoasă, n-a fost nici un anunț crucial care să zdruncine scena politică. N-a fost nici un congres de ținut minte și nici vreun discurs strălucitor.

Președintele Klaus Iohannis a avut poate cea mai grea misiune. Șeful statului a fost actorul cel mai implicat în criza militară (care din păcate e departe de final), fiind totodată omul care a indicat direcția României în privința războiului ruso-ucrainean.

România s-a plasat ferm de partea Ucrainei, țara noastră reușind să fie un pion esențial în Europa pentru NATO. N-a fost deloc simplu, dar alternativa însemna o bălteală fără sens, din care România sigur nu avea cum să profite. Cât a câștigat și cât a pierdut Iohannis în plan intern prin această poziționare clară? A recuperat în primele luni din capitalul pe care l-a pierdut cu atâta ușurință în acest al doilea mandat. Dar, pe măsură ce oamenii s-au obișnuit cu războiul de la granițe, și preocupările lor s-au schimbat. Creșterea prețurilor a devenit o prioritate, atenția oamenilor fiind îndreptată mai degrabă către chestiunile care țin de buzunarul propriu.

Din punct de vedere economic, 2022 n-a fost tocmai rău pentru România. Am avut creștere economică peste așteptări, locurile de muncă nu s-au împuținat, ba dimpotrivă. E drept că nu am progresat în privința kilometrilor de autostradă, dar sunt ceva speranțe, în special pentru Moldova.

Nu s-a oprit nici curentul elec­tric în casele românilor, așa cum boceau unii prin toamnă, iar gazul a fost la discreție. Până și benzina a coborât sub șase lei, dar a avut guvernul grijă s-o readucă rapid peste acest prag prin scoaterea monedei de 50 de bani din fiecare litru de combustibil.

Revenind la Iohannis, preșe­dintele are meritul că n-a făcut vreo gafă majoră. Dar nici vreun mare bine n-a făcut țărișoarei noastre. A fost absent cu lunile, în stilu-i caracteristic. A fost mai rar la schi și a stat ascuns în vizuina de la Cotroceni. N-a avut reacții când era cazul să iasă public și a lăsat lucrurile să se desfășoare în legea lor, chiar dacă situația impunea intervenția sa. Am avut un președinte-spectator în 2022, pre­ocupat doar de criza militară. Și de relațiile externe. Prea puțin pentru un șeful unei țări cu pre­tenții. Până și povestea cu Schengenul a ieșit prost, chiar dacă sucirea Austriei a duhnit urât, pe fondul disputelor electorale de la Viena. Aici nu Iohannis are felia cea mare din vină.

Președintele Klaus Iohannis abia dacă primește notă de trecere în 2022. Cu cât trece timpul, cu atât președintele devine mai irelevant. După mandatul al doilea urmează hăul, e greu să mai revii în prim-planul politicii.

La Palatul Victoria avem un premier insipid și fără substanță. Poate cel mai lipsit de carismă prim-ministru pe care l-a avut Ro­mânia. Discurs împleticit, realizări pe măsură. Curios, Nicolae Ciucă nu stă rău la capitolul încredere. Posibil și din cauză că nu iese foarte des. Nu se expune, nici nu e din cale afară de prietenos cu vorbele. Probabil își cunoaște și el limitele. Ca premier nu poți spu­ne că se face de râs. Dar nici nu e genul de om în spatele căruia să te așezi și să urci muntele.

Întrebarea e cine pe cine tra­ge? PNL pe Ciucă sau Ciucă tractează partidul? Greu de dat un răs­puns. PNL seamănă cu o mâr­țoagă fără puteri, în timp ce Nicolae Ciucă e genul de locomotivă care merge doar dacă mai sunt cărbuni la Palatul Victoria. Când stocul de cărbuni se va termina, PNL se va întreba probabil dacă mai merită să-l țină în fruntea partidului.

Nici pentru social-democrați anul 2022 n-a fost unul din cale afară de minunat. Partidul avea la un moment spre 40 la sută în sondaje, dar ultimele măsurători ara­tă o scădere importantă. Adică spre 30 de procente. Dacă ultimele sondaje arată realitatea, atunci sunt motive serioase de îngrijorare la PSD, pentru că partidul începe să deconteze prezen­ța la guvernare. Nici n-are cum fi altfel, pentru că nu poți pune în cârca liberalilor toate nereali­ză­rile, iar tu să apari ca o floricică proaspătă la ferestrele Palatului Victoria. Din acest motiv există unele voci în PSD care spun că n-ar fi nimerit ca Marcel Ciolacu să preia postul de premier. Adică PNL să-și rupă definitiv gâtul, iar PSD să încerce conservarea procentelor. Va fi însă greu de ambalat un eventual refuz al PSD de a prelua poziția de premier, pentru că partidul ar fi imediat taxat ca laș și fuge de răspundere. De asemenea, în jocul de putere din interiorul PSD o asemenea decizie nu ar da bine, iar Ciolacu ar putea fi acuzat că împinge partidul pe tușă în loc să fie cel care împarte bunătățile.

Posibil ca în perioada care urmează PNL și PSD să mimeze începutul marii bătălii pentru 2024, dar în realitate ambele formațiuni să prefere negocierile de culise pentru a-și împărți funcțiile principale din stat.

În tabăra opoziției avem doi actori principali (USR și AUR), dar și o mulțime de formațiuni care vor încerca într-un fel sau altul să acceadă în viitorul Parlament.

USR putea cu siguranță să arate mult mai bine în 2022. Dacian Cioloș și-a luat jucăriile și a făcut REPER, dar nu e clar dacă are vreo strategie. Va merge REPER singur în viitoarele alegeri sau va intra într-o alianță cu o altă for­mațiune? N-ar fi exclus ca REPER să meargă singur la europarlamentare, după care, în funcție de rezultat, să caute noi tovarăși de drum pe mai departe.

Revenind la USR, anul 2022 a fost unul al stagnării. Partidul n-a fost foarte vizibil. E drept că liderii useriști au fost ținuți pe margine de televiziunile arondate puterii PNL-PSD. Dar nici nu stai și aștepți să apari pe sticlă doar pentru că e bine să ascultăm și vocea opoziției. USR are șansa revenirii, pentru că 2023 se anunță complicat, iar electoratul s-a cam lămurit că guvernarea PNL-PSD e o struțo-cămilă necesară acestei perioade, dar nu și eficientă.

În privința AUR, finalul anului 2022 a găsit partidul pe creș­tere. Refuzul Austriei ca România să intre în spațiul Schengen vine mănușă partidului lui George Simion. Revine din păcate discursul anti-european, iar partidul care capitalizează este AUR. Riscul ca această formațiune să se îngrașe și mai tare este imens. Unii spun că PSD e interesat să țină AUR cât mai sus, pentru ca la prezi­den­țiale să avem un tur doi PSD-AUR. Ar fi varianta ideală pentru social-de­mocrați și totodată garan­ția că după mult timp România va avea un șef de stat din zona stângii.

Dincolo de jocurile politice rămân rezultatele. Care nu arată prea bine. PSD și PNL aveau posibilitatea să facă reformele mult așteptate pentru țară. Cu o supermajoritate în Parlament, PSD și PNL puteau schimba radical România în acest mandat. Nu au făcut-o până acum și e imposibil de crezut că o vor face în acest an. Nu vom avea nici două tururi la primari, cum nu vom avea nici o reformă reală a administrației. Rămânem cu același aparat anchilozat care ne toacă nervii, dar consumă și resurse financiare tot mai greu de suportat. În schimb, greul rămâne pe cei din zona privată. Până și PNL i-a abandonat pe micii întreprinzători, altfel nu ar fi fost mărite impozitele pentru cei care muncesc din greu în această țară.

România încă arată bine dacă ne raportăm la felul în care este guvernată. Dar prăpastia între electorat și politicieni se tot mă­rește. Aici e marele pericol. La un moment dat, răbufnirea ar putea crea monștri politici în Parlament. Cu consecințe imprevizibile. Beculețul roșu e pe cale să se aprindă.