Eco revine la temele sale deja cunoscute: relatiile dintre diferite culturi, dintre arta si putere, dintre adevar si fals. In acest roman al utopiilor nu lipsesc cunoscutele private jokes ale scriitorului, al caror autor este de aceasta data Baudolino, un fiu de taran, vorbitor al tuturor limbilor de pe pamint, care ajunge la curtea imperiala, unde viseaza si inventeaza istoria epocii sale.
Apropiat de Zadig al lui Voltaire, romanul este plasat intr-un Ev Mediu „revazut si corectat”. In Baudolino scriitorul italian nu lasa nici o idee neexplicata, purtindu-si cititorul prin lumea dictionarelor lingvistice, nu pentru a-l pierde, ci pentru „a-l obisnui cu misterele”.
Tot ceea ce ne povesteste Baudolino nu sint decit minciuni spuse inteligent („Baudolino, tu esti un mincinos innascut”). Actiunea se petrece in secolul al XII-lea, atit de minutios descris, cu atitea detalii, incit ne intrebam daca Eco nu a trait chiar in aceasta epoca indepartata. „Nu exista povesti fara sens – spune Baudolino. Iar eu sint unul dintre acei oameni care stiu sa-l gaseasca pina si acolo unde ceilalti nu-l vad. Dupa aceea, povestea devine cartea celor traitori, ca o trimbita care suna si face sa se scoale din mormint cei care erau pulbere de veacuri… Numai ca se cere timp, trebuie privite de aproape faptele, legate intre ele, descoperite legaturile, chiar si cele ce se vad mai putin”. Baudolino creeaza legende in care, pina la urma, ajunge sa creada. De fapt, acelasi lucru il face fiecare dintre noi cu propria lui viata, o recreeaza si apoi o viseaza neintrerupt.
Fiecare limbaj da nastere unei lumi de sine statatoare. Lumea lui Baudolino este lumea in (din) care ne trezim in fiecare zi.
Traducere din limba italiana si note
de Stefania Mincu, colectia
„Biblioteca Polirom”,
Editura Polirom, 2007, 42.95 lei