Credeti ca este prea timpurie sau prea tirzie aparitia unui astfel de manual pentru elevi? Va adresez aceasta intrebare in contextul unui studiu recent care arata ca un procent mare dintre tineri considera ca perioada comunista a fost una mai buna decit cea pe care o traiesc in prezent si, mai mult, ca o mina forte ar putea aduce tara pe calea cea buna.
Eu consider ca acest manual ar fi putut sa fie editat mai devreme, nu a avut insa cine sa-l faca. Iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a facut si a insistat la Ministerul Educatiei sa adopte programa unui curs optional de istoria comunismului intr-un timp record. Cred ca este un moment oportun pentru aparitia manualului, pentru ca astazi avem numeroase surse care sa poata sa sustina argumentele autorilor. De asemenea, cred ca este foarte important din perspectiva unui spirit civic care trebuie dezvoltat in rindul elevilor.
Ar fi putut profesorii de istorie sa elaboreze un astfel de manual?
In primul rind trebuie spus ca manualul este elaborat de sase persoane, dintre care patru sint cercetatori si doua sint profesorii de istorie care au propus Mi-nisterului Educatiei si Cercetarii (MEC) programele pe baza carora s-a facut proiectul. Practic, niste cercetatori nu ar fi putut de unii singuri sa realizeze un astfel de manual, suportul profesorilor fiind important pentru modul in care este construit el din perspectiva didactica.
Ati putea puncta etapele aparitiei sale?
Prima programa care a fost propusa MEC ii apartine profesorului Sorin Andreescu, care este si el autor al manualului. A fost apoi propusa programa de catre profesorul Mihai Stamatescu, care a fost si ea adoptata de minister, fiind o programa mai buna din perspectiva faptului ca acest curs era structurat pe teme, si nu din punct de vedere cronologic. In momentul in care cei doi profesori au venit la noi cu programele respective, Institutul a facut demersuri pe linga Ministerul Educatiei pentru a le lua in serios, si astfel MEC le-a aprobat intr-un timp destul de scurt. De exemplu, programa pentru Istoria Holocaustului a stat doi ani la minister, in timp ce programa pentru Istoria comunismului a fost adoptata in sase luni. Dupa aceasta, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR) a creat o echipa, care ii cuprinde pe cei doi profesori, si in acelasi timp a cooptat doi membri ai Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, practic manualul fiind asumat in acest fel si de coordonatorul Comisiei, Dorin Dobrincu, care este autor al manualului.
Marius Oprea spune in prefata ca acesta nu este neaparat un instrument didactic, ci, in aceeasi masura, vorbeste despre timpurile in care au trait si s-au dezvoltat parintii elevilor de astazi, timpul acesta fiind de multe ori si timpul profesorilor care urmeaza sa predea. La ce tip de reactie va asteptati tocmai din partea profesorilor?
Primele reactii pe care le-am avut din partea profesorilor au fost foarte bune. Noi am organizat la Bucuresti un training cu 30 de profesori, 20 din tara si 10 din capitala. Au fost primii profesori care au avut acest manual in fata si primii profesori care vor introduce la clasele de istorie cursul optional. Mie mi s-a parut ca profesorii care au participat la acest curs de formare au fost foarte deschisi si foarte interesati de introducerea programei. Evident, sintem convinsi ca in anumite cazuri vor exista reticente fata de introducerea unui curs optional de istoria comunismului, pentru ca lumea romaneasca nu este inca eliberata de avatarurile vechii epoci.
Vreau totusi sa subliniez faptul ca manualul nu este unul care isi propune sa condamne, nu este nu manual de doua minute de ura si in nici un caz nu este unul precum cel din 1948 al lui Mihai Roller. Este o lucrare care prezinta interpretari diferite asupra diverselor teme legate de comunism si care, prin exercitiile ce insotesc aceste surse, incearca sa stimuleze o gindire critica a elevilor. Prin urmare, vom putea gasi in carte nu numai surse despre represiune, despre absenta libertatii de exprimare si de gindire, ci si surse despre anumite nostalgii pe care unii oameni le au fata de comunism.
Statutul disciplinelor optionale in Romania nu este unul foarte bun. De multe ori, acestea nu sint la alegerea elevilor, ci a directiunii scolilor. Directorii, din nevoia de a completa norma profesorilor, dicteaza practic care vor fi disciplinele „optionale”. Cit succes credeti ca veti avea cu orele despre istoria comunismului?
Eu cred ca mai ales in liceele de filologie cursul are sanse foarte mari de a fi adoptat, in primul rind pentru ca exista numerosi profesori de istorie care doresc la rindul lor sa isi completeze orele. Si mai cred ca, prin publicitatea pe care Institutul vrea sa o faca acestui curs de istorie, elevii insisi vor fi interesati si vor putea sa vina cu initiativa catre profesor. Institutul are si numeroase alte programe extrascolare referitoare la comunism, cum ar fi un concurs pe teme de comunism cu premii destul de mari, scoli de vara destinate liceenilor – si cred ca toate aceste lucruri coroborate pot sa duca la un interes destul de mare pentru programa de istoria comunismului.
Au fost tot felul de reactii ale presei in ultima vreme. „Cotidianul”, de exemplu, va acuza ca ati elaborat un manual poate mult prea blind cu anumite personaje precum Adrian Paunescu sau Ion Iliescu, ca faceti o analiza mult prea blinda in comparatie cu Raportul Comisiei Tismaneanu. Cum priviti aceasta paralela care s-a facut intre manual si raport?
Cred ca din start paralela este gresita. In primul rind, Raportul Tismaneanu a fost elaborat cu scopul de a oferi presedintiei Romaniei un document pe baza caruia sa condamne comunismul. Un manual de istoria comunismului este cu totul altceva. Un manual nu are dreptul sa condamne, ci trebuie sa stimuleze o gindire critica, trebuie sa arate lucrurile din mai multe perspective si, asa cum am repetat, nu este versiunea oficiala asupra comunismului. Manualul se numeste O istorie a comunismului din Romania, ceea ce inseamna ca este viziunea noastra, a autorilor; exista sistemul de manuale alternative in Romania, cineva care considera ca ar trebui tratat comunismul dintr-o alta perspectiva poate foarte bine sa propuna un nou manual. Oricum, referitor la faptul ca anumite personaje precum Ion Iliescu, Vadim Tudor sau Adrian Paunescu nu sint tratate la fel de mult cum sint tratate in Raportul Tismaneanu, pot spune ca, in primul rind, Raportul Comisiei Prezidentiale este o lucrare de 600 de pagini, iar manualul nostru are 190 de pagini. Iar rolul pe care l-au avut Adrian Paunescu sau Vadim Tudor in istoria comunismului romanesc nu este absolut deloc comparabil cu rolurile pe care le-au avut, de exemplu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Leonte Rautu, Teohari Georgescu, Nicolae Ceausescu, Iulian Vlad, Alexandru Draghici. Prin urmare, prezenta lor in manual nu putea sa fie decit foarte mica in comparatie cu prezenta altor figuri ale comunismului romanesc. Vreau totusi sa semnalez faptul ca Adrian Paunescu este prezent in manual intr-un capitol despre monopolul ideologic, unde este prezentata o poezie a lui in care face cultul personalitatii si apologia regimului comunist. De asemenea, se spune ca a fost liderul Cenaclului Flacara, a transformat cultul personalitatii in forme aberante, dar ca a produs totusi o emulatie artistica la un moment dat.
Exista riscul ca tinerii sa inteleaga ca Paunescu a girat muzica buna, iar Iliescu a fost un critic al regimului?
Nu stiu daca acest lucru trebuie luat in ideea de risc. Despre Ion Iliescu nu se spune ca a fost un critic al regimului, ci ca a fost marginalizat de Nicolae Ceausescu. Se spune insa despre Ion Iliescu ca a fost una dintre personalitatile care l-au ajutat pe Ceausescu in inlocuirea elitei dejiste. Exista un mic portret al domnului Ion Iliescu in care se spune ca a fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv. Dupa ce elevii au parcurs 11 lectii in care discutam despre represiune, despre monopol ideologic, despre alimentatie rationala, despre politica demografica restrictiva, despre Securitate si rolul coercitiv al partidului in societatea romaneasca, cred ca un elev de 18-19 ani poate sa inteleaga foarte bine ca a fi membru al Comitetului Politic Executiv inseamna de fapt a gestiona toate aceste politici nedemocratice si totalitare ale regimului. Nu se intelege nicaieri din manual ca Ion Iliescu ar fi fost un disident, in nici un caz. A fost insa o persoana marginalizata de Nicolae Ceausescu in anii ’70.
O alta critica aparuta de aceasta data in emisiunea „Fetele cotidianului” de la Realitatea TV a fost aceea ca vizionarea emisiunilor TVR de pe DVD-ul care insoteste manualul ar putea avea un efect pervers asupra elevilor. In vreme ce televiziunea din zilele noastre prezinta numai mizerie, Telejurnalul prezenta oameni degajati, in costume, care aveau o treaba foarte serioasa, si anume sa construiasca o societate. Cum raspundeti?
Raspund in urmatorul mod: in primul rind cred ca din acea emisiune singura persoana care a vizionat DVD-ul si a vazut manualul este domnul Adrian Ursu (redactor-sef al „Cotidianului”, n.r.). Dincolo insa de acest lucru, emisiunile pe care noi le prezentam sint insotite de exercitii; in plus, daca vizionati acest DVD, o sa vedeti de fapt ridicolul si aberatia in care putea sa fie Televiziunea Romana in acei ani. Pentru nici un tinar de 18 ani aceste emisiuni nu pot sa fie un model. Se vede foarte clar ca ele sint orientate propagandistic si, in momentul in care ascultam cintece patriotice dedicate lui Ceausescu, eu nu cred ca un elev de 18-19 ani va fi sedus de astfel de imagini.
Si totusi cum va explicati acele raspunsuri ale tinerilor liceeni care considera ca perioada comunista a fost mai buna decit cea actuala?
Acest lucru vine tocmai dintr-o lipsa de cunoastere a ceea ce a insemnat comunismul, pentru ca in conditiile in care la liceu comunismul din Romania este studiat in patru ore, exact inainte de probele de Bacalaureat, este foarte clar ca acesti copii nu au acces la informatie. Manualul exact asta incearca sa faca, sa resusciteze memoria fostului regim si sa puna in dezbatere ce s-a intimplat in istoria recenta a Romaniei. Cred ca din acest punct de vedere este foarte important ca manualul apare, ca acest curs poate sa intre in scoli. Si sint convinsa ca dupa parcurgerea lui foarte multe din opiniile care exista astazi referitoare la regimul comunist vor fi schimbate in rindul tinerilor.
Foarte multe dintre materialele pe care le-ati folosit in manual sint extrase din activitatea din ultimii ani a Institutului. In urma cu cinci ani ar fi putut exista acest manual, ar fi putut el oferi o viziune asupra acelei perioade?
Eu cred ca da. Sint intr-adevar multe surse care provin din publicatiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, dar in acelasi timp sint foarte multe surse care provin din „Scinteia”, din documente de partid, din analize istorice care au fost publicate undeva la sfirsitul anilor ’90 sau la inceputul anilor 2000. Eu cred ca acest manual de istorie nu a fost facut pina acum pentru ca nimeni, atit la nivel guvernamental, cit si la nivelul societatii civile, nu si-a asumat de fapt aceasta misiune. Si cred ca este important de spus acest lucru.
Care a fost rolul referentilor in cazul acestui manual? Au existat discutii intre autori, intre cei care au scris propriu-zis manualul, au fost adaugate nuante de catre referenti?
Au fost anumite cazuri in care referentii, precum si membrii comisiei de evaluare de la MEC au facut observatii pertinente asupra manualului. Erau in primul rind observatii de nuanta, si nu legate de structura sau de abordari importante. Dar au fost totusi nuante care au fost introduse in manual.
Imi puteti oferi un exemplu concret?
De exemplu, la capitolul despre politica externa, ni s-a atras atentia ca ar fi bine totusi sa subliniem care a fost contextul international si care au fost interesele Moscovei in retragerea trupelor sovietice din 1958. Astfel, am introdus un citat destul de mare care ofera explicatii despre contextul international si despre cum a fost posibila aceasta retragere din perspectiva relatiilor internationale din acea perioada.