Vreo doua babe bocesc intr-un colt. Marii preoti citesc la pupitru cite un necrolog bine mestesugit. Citiva tineri naivi ii deranjeaza pe invitatii cu rang si le inmineaza cite o carte de pomana, sa fie de sufletul literaturii. Si mai pare ca-s doar vreo doi-trei cititori ideali prin preajma, care sa se intrebe retoric: „Dar pe noi cui ne lasi?”.
Pe de alta parte, parca-i o intrunire a unor fosti narcomani care-si marturisesc experientele sevrajului. S-ar lasa de scris, parca nu se mai merita, nimeni nu-i mai respecta/citeste pe scriitorii din ziua de azi, pe cine mai intereseaza? – dar ii doare. Lacrimi, isterie, resemnare. Intre ei, e ratacit cite un insomniac ce mimeaza o suferinta comuna, in cautare de afectiune, precum celebrul narator din Fight Club.
Tocmai m-am intors de la un festival international de literatura din Slovenia cu aceasta neintelegere, cu acest gust amar. Au fost acolo zeci de literati, de natii si virste diferite. Dincolo de o multime de evenimente vii (organizate impecabil), cu totii am luat parte si la niste dezbateri menite sa insufleteasca festivalul: moartea literaturii, cine mai scrie in ziua de azi? Si, sincer, n-am vazut prea multi scriitori reactionind energic la presupusa veste a sfirsitului, pe care parca o stiau si o aprobau de mult. Mai nimeni n-a sarit sa spuna ca scrie si ca-i, bine-mersi, viu. Sau a facut-o, dar fara convingere.
Ok, sa presupunem ca asistam la moartea literaturii. Nu-i grozav sa fii de fata la un asemenea eveniment? Nu-i mai interesant sa prinzi, live, Apocalipsa decit secolele de asteptare a ei? Nu te face asta mai viu, mai constient ca (inca) traiesti? Apoi, vorba lui Zorba, ati vazut vreodata o prabusire mai mareata? Cit despre la ce bun sa mai fii scriitor in ziua de azi, esti mai implinit ca om daca-ti construiesti o cariera de sales manager sau de fierar-betonist?