Elementele se desprind din context si se rearanjeaza dupa porunca si imaginatie, transformindu-se din literatura in arta plastica, plecind din biblioteci in galerii si muzee. Brian Dettmer este cel care le face atent autopsia, imbalsamindu-le apoi sub un strat de lac protector.
Artistul s-a nascut in 1974 si, pina in 2006, cind s-a mutat in Atlanta, a locuit la Chicago, unde a si absolvit Artele la Columbia College. La inceput, lucra cu simboluri si sisteme lingvistice, ascunzind mesaje secrete in tablouri aparent abstracte, cu ajutorul limbajului semnelor, al Codului Morse sau al alfabetului Braille. A trecut apoi la lucrari texturate cu ajutorul paginilor de ziar sau de carte, fiindca era atras de „ideea ca un tablou poate sa contina informatii reduse la un nivel mult mai universal al interactiunii”. De sculptat carti s-a apucat mai mult din curiozitate, dupa ce a inceput sa le priveasca mai degraba ca pe niste obiecte in sine decit ca simple purtatoare de continut.
Despre munca lui povesteste cu aceeasi migala cu care lucreaza, explicind pe indelete. „De obicei, incep o piesa alegind o carte care are un titlu bun si un continut interesant. Lipesc paginile laolalta si incep sa sculptez pornind de la coperta. Nu-mi aleg dinainte imaginile sau fragmentele de text pe care le voi folosi, asa ca, dupa ce sigilez volumul, nu mai am nici un control asupra a ceea ce va iesi la suprafata, pot doar sa decid ce pastrez sau ce decupez. Lucrez asupra fiecarei pagini pe rind si nu mut, nici nu adaug absolut nimic, astfel ca ceea ce vedeti este acolo unde s-a aflat de la bun inceput. Ceea ce ma ajuta sa nu ma plictisesc. Seamana putin cu cititul in sine, fiindca nu stii niciodata ce vei descoperi cind dai pagina.”
Foloseste lame X-Acto, pensete si diverse instrumente chirurgicale, iar alegerea volumelor cu care va lucra nu este niciodata usoara. Dictionare vechi, enciclopedii, carti stiintifice sau lucrari tehnice, albume de arta, ghiduri medicale, tratate de istorie, atlase ori benzi desenate – aproape intotdeauna non-fictiune. Apoi, „o carte trebuie sa aiba dimensiunile si tipul de hirtie potrivite si suficienta diversitate in continut”.
O crima justificata
„Imi place patina pe care o lasa timpul asupra cartilor”, marturiseste Dettmer cu un oarecare romantism. „Incerc sa scot la iveala nuantele si povestile lor ascunse. Daca lucrez cu un volum plin de informatii, acesta se transforma intr-o sculptura, iar informatia – poezie concreta in cadrul acelei sculpturi. In alte lucrari, precum cele de medicina, textul insusi poate deveni o metafora pentru dragoste si relatii sentimentale, mai degraba decit pentru corpul fizic.”
Preocupat nu doar de aspectul unei lucrari, ci si de mesajul pe care ea il transmite, Brian Dettmer nu uita niciodata de unde a pornit: „De exemplu, daca este vorba despre o carte de istorie, ma gindesc intotdeauna la memorie, la felul in care istoria este povestita si la modul in care poate fi redefinita. Ma intereseaza, de asemenea, procesul prin care textul poate capata noi sensuri odata ce a fost divizat, izolat sau scos din contextul initial”.
Intrebat daca nu se simte vinovat cind „distruge” o carte, artistul recunoaste ca a trait la un moment dat acest sentiment. „Ne-am obisnuit sa vedem cartile ca pe niste relicve sacre, care ar trebui pretuite pentru eternitate, ca si cum ele ar fi chiar ideile, informatiile sau povestile pe care le contin. Astazi insa, cele mai multe volume sint produse in masa, iar lucrarile de stiinta devin irelevante dupa citeva zeci de ani. De prea multe ori, nu ne ramin decit cochilii nefunctionale, pe care le etalam ca pe niste simboluri ale eruditiei sau le aruncam rusinati. Cind sculptez in carti, imi place sa cred ca pun suficienta energie in acea lucrare si extrag destula putere din seva ei incit sa imi justific crima.”