În ultimele zile, o listă impresionantă de muzicieni, adevărat „who’s who“ al rockului clasic, și-au exprimat public tristețea și regretul la dispariția unuia dintre cei mai respectați chitariști, Jeff Beck, răpus la 78 de ani de o meningită virală. Rând pe rând, prieteni și colegi de generație, mulți dintre ei foști colaboratori, de la Mick Jagger la Ozzy Osbourne și David Gilmour, au ținut să sublinieze importanța lui Beck în istoria muzicii. „Jeff Beck a fost un Salvador Dalí al chitarei, să îl vezi cântând însemna să fii martor la un alchimist care creează magie într-o lume în care îi aparține numai lui“, spune, de exemplu, Joe Perry de la Aerosmith.
Beck s-a născut în Wallington, în sud-vestul Londrei, în 1944 și a fost a început să învețe să cânte la chitară după ce a auzit la radio melodia How High The Moon, interpretată de Les Paul, cunoscut muzician american care, printre altele, a fost și inspirația pentru celebra chitară Gibson Les Paul. „A avut o influență profundă asupra mea, când eram copil“, explica Beck în 2014. „Discurile lui au fost o comoară pentru mine, i-am absorbit fiecare nuanță. Muzica lui a fost memorabilă, nu doar un rock’n’roll barbar. Avea clasă.“
De-a lungul carierei sale, Jeff Beck a devenit considerat unul dintre cei mai inovatori și influenți chitariști din toate timpurile, încorporând într-un stil propriu elemente de blues și jazz. „Cel mai bun lucru pentru un muzician ca mine este că pot să merg în ce direcție vreau“, explica Beck într-un interviu pentru „Classic Rock Magazine“. „Pot să cânt Puccini, de exemplu, nu sunt legat de formula rock. Oamenii se așteaptă de la mine să cânt același lucru, dar eu nu fac asta. Nu mă satisface așa ceva, nu mă împlinește ca artist.“
La început, după ce a activat în mai multe de trupe locale, Beck s-a alăturat grupului The Yardbirds pentru a-l înlocui pe Eric Clapton, în 1965. A cântat la chitară pe albumul lor Roger The Engineer în anul următor, dar s-a renunțat la el după ce a lipsit la prea multe concerte din turneu. A continuat activitatea cu formațiile The Jeff Beck Group și Beck, Bogert & Appice.
De-a lungul carierei sale, Beck a fost un artist solo prolific, lansând albume sub propriul său nume vreme de șapte decenii. Cel mai recent dintre acestea este 18, lansat în iulie 2022, o colaborare cu celebrul actor, reinventat ca rocker în ultimii ani, Johnny Depp. Depp, un prieten foarte apropiat, a fost unul dintre cei care au fost alături de Beck în ultimele lui clipe. Cei doi au concertat ultima dată pe 12 noiembrie, în Nevada, cu puțină vreme înainte ca muzicianul să se îmbolnăvească. Discul lor este o colecție de 13 melodii celebre compuse de artiști precum Killing Joke, The Beach Boys, Marvin Gaye, The Velvet Underground sau The Everly Brothers.
Beck fost și un „colaborator în serie“, după cum spune „Classic Rock Magazine“. El a cântat alături de Stevie Wonder, Rod Stewart, Tina Turner, Diana Ross, Mick Jagger, Kate Bush, Duff McKagan, ZZ Top, Joe Cocker, Brian May, Pretenders, Roger Waters și Jon Bon Jovi – pentru a numi doar câțiva din lunga serie de artiști cu care a colaborat. Cea mai recentă colaborare a sa au fost două piese pe ultimul album al lui Ozzy Osbourne, Patient Number 9.
De-a lungul carierei sale, a câștigat opt premii Grammy – șapte pentru cea mai bună interpretare instrumentală rock și unul pentru o înregistrare din 2010 a piesei Imagine a lui John Lennon, alături de Pink, Seal, India Arie, Konono N 1 și Oumou Sangare. De asemenea, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame de două ori: ca membru Yardbirds în 1992 și ca artist solo în 2009.
Deși a fost unul dintre chitariștii preferați de cei mai mari artiști rock, Beck nu a mai vrut să facă parte din alte formații, în ciuda faptului că a avut numeroase oportunități. „Nu prea e stilul meu“, recunoștea muzicianul. „Pink Floyd m-a vrut, dar n-a avut curaj să îmi facă propunerea. Și The Rolling Stones, când căuta un înlocuitor pentru Mick Taylor (care părăsise formația în 1974). Am spus că nu particip la audiții. Și nici nu m-aș fi potrivit în trupă. N-am regretat niciodată.“
Pentru cei care vor să cunoască mai bine cariera lui Beck, „Classic Rock Magazine“ are câteva sugestii. În ce privește cea mai faimoasă melodie a acestuia, revista britanică arată spre Cause We’ve Ended As Lovers, apărută pe albumul solo Blow By Blow din 1975 și compusă de nimeni altul decât Stevie Wonder. În ce privește cele mai bune albume ale lui Beck, un bun punct de pornire ar fi Beckology, o antologie în trei discuri care trece prin cariera faimosului muzician între 1963 și 1989. Alături de acestea, foarte recomandate sunt albumele Truth (1968), Blow By Blow (1975), discuri de mare succes și cu uriașă influență asupra muzicii rock și blues, dar și Wired (1976) sau concertul din 2007 Performing This Week… Live At Ronnie Scott’s.