Călătoria continuă.
Marți, 10 ianuarie
Din zi în zi trebuie să apară Iohannis să ne spună că urmează o peroadă grea.
Luni, 9 ianuarie
Stai să vezi de acum când o pune alde Ciolacu țara la cale, în sensul că și cine n-a plecat deja trebuie să se aștearnă la drum unde o vedea cu ochii, că vine epoca ciolaciană.
O notă de acum trei ani: „Ce înțelept înfăptuiește mâna lui Șică laissez faire-ul, laissez passer-ul cu noua securitate, bravo“.
Altă notă de acum trei ani: „După cum știe sau ar trebui să știe orice om, trântorul moare adesea de prea-plinul dansului său nupțial. Moare fiindcă e mulțumit de legea stupului. De câte ori văd câte un individ uman plin de mulțumire de sine, definitiv încântat de ce a înfăptuit, mă gândesc la timpul care a trecut de când e mort deja și nu știe și dacă să-mi fac sau nu pomana să-i comunic totuși decesul“.
Duminică, 8 ianuarie
De câte ori mă gândesc la ce e în țara românească (mai ales pe partea „culturală“), de atâtea ori îmi pare bine că am plecat de tânăr în jurul lumii și nu o să mă mai întorc acolo nici pentru a fi dat pământului.
Necazul cu Iohannis e că vrea să fie cel mai deștept din încăpere și asta nu se poate decât dacă e în încăpere cu alde Ciucă. Și nici atunci mereu.
O notă de acum opt ani: „În legătură cu tot mai mulți dintre contemporanii noștri de toate religiile, sexele, vârstele, orientările politice: tot ce se poate face este recursul la Carlo M. Cipolla, autorul legilor fundamentale ale imbecilității umane. Imbecilii nu sunt reformabili, ei trebuie evitați, e singura soluție pentru supraviețuire“.
Vineri, 6 ianuarie
O notă de acum patru ani: „Demult, în prima parte a vieții, în mileniul al II-lea, am triumfat și eu într-o întrecere șahistică tocmai pe la Băicoi. Am cules laurii cu prudență, eram campionul, Bobby Fischer-ul unei amiezi de toamnă, dar eram și întronat la Băicoi. Atunci am dezvoltat ceea ce în istoria personală se numește Paradoxul Băicoiului.
Văzând luptele intestine din multe domenii din țara noastră, simt că asist la o întrecere între tablagiii Băicoiului Galaxiei. Cel mai mult îmi place să mă uit (de la o binevenită distanță), totuși, la lumea literelor, unde sunt orgoliile cosmice, strălucind în jurul nimicului. Fiindcă, ce să faci dacă tot în Băicoiul omenirii ne aflăm? Și încă și mai mult îmi plac moftangiii puțini la minte cu pretenția de a scrie istoria definitivă a umorilor personale deghizate în știința ierarhiilor. Ăștia-s idioții mei preferați: istoricii ultimi ai tablagiilor din Băicoiul Galaxiei, nestrăbătuți niciodată de sentimentul că ar putea fi totuși – vai! – atât de trecători și ridicoli“.
O notă de acum doi ani: „Șoșoacă sau Cumpănașu? Din această dilemă nu puteți ieși, am zis“.
Încă o notă de acum doi ani: „Nu mai poate omul să citească liniștit un Hegesias din Cirene (Cel care se lasă să moară de foame), că trebuie să se oprească din cartea de căpătâi a cirenaicilor ca să se uite la gâștele Capitoliului american, spre a râde de veșnic repetabila prostie omenească“.
Am văzut că s-a lansat o petiție pentru schimbarea numele țării noastre natale în Geția. Sunt aproape de acord, în sensul că e bună schimbarea, dar și mai bine ar fi să-i spunem simplu Geta.
Unul dintre jocurile mele preferate este să iau personaje din realitate și să le bag într-o ficțiune. De pildă, acum tocmai ce l-am dus pe Ion Iliescu în Breakfast at Tiffany’s numai pentru a spune:
— Măi dragă, Holly Golightly, măi dragă…