Într-una din zilele trecute, în timp ce pășeam pe trotuarele orașului, mi-am dat seama că nu am telefonul la mine. Mi-am amintit clar momentul când mă pregătisem să îl iau, îl lăsasem o secundă pe birou, lângă tastatură, ca să-mi pun haina pe mine, și apoi ieșisem direct pe ușă. Fără telefon.
M-a străbătut un fior de neliniște – nu chiar panică, dar în drum spre ea. Acum ce fac? Dacă mă sună cineva cu o treabă urgentă? Dacă primesc un e-mail care cere răspuns imediat, pe unul dintre cele două, ba nu, trei conturi? Sau pe WhatsApp? Întotdeauna e așa: telefoanele urgente vin exact atunci când nu poți răspunde. Mi-am amintit că trebuia să primesc și un colet, urma să mă sune curierul ca să ies în stradă să îl ridic. Poate m-a și sunat. Acum ce mă fac? Să mă întorc după telefon? Peste putință: eram la vreo zece kilometri și două autobuze de casă. Să mă liniștesc, fiindcă tot nu pot face nimic? Dar dacă sună?
Am stat așa, fără telefon, câteva ore bune. Încetul cu încetul, m-am liniștit. Dar când am ajuns acasă, m-am repezit la el: e-mailuri, WhatsAppul, apeluri, Messenger… da, câteva mesaje, două apeluri pierdute, un e-mail de la muncă și vreo zece spamuri. Nimic urgent, nimic catastrofal. Numai că putea să nu fie în regulă, fiindcă – știam foarte bine – lipsisem. Nu fusesem conectat la lume, iar asta a devenit, în cel mai bun caz, o ciudățenie.
Conectivitatea asta universală a devenit obositor de obligatorie. Ne plângem de ritmul tot mai accelerat al vieții în timp ce ne prindem de bunăvoie tot mai tare în el. Smartphone-ul, invenția asta care în deceniile trecute apărea sub tot felul de forme în diverse texte ale scriitorilor de SF ca un instrument minunat, ce apropie oamenii din cele mai izolate colțuri ale lumii, a devenit opresivă. (Da, acum stă pe birou, lângă mine, gata să sune sau să țiuie și mă întreb dacă nu cumva îmi citește și textul.) Posibilitatea de a comunica oricând cu oricine, cu prieteni, rude, cunoscuți pe care altfel nu îi vezi cu anii nu avea cum să nu te farmece. Doar ne-o explică azi companiile de telefonie mobilă, dacă suntem cumva prea grei de cap ca să pricepem: ții legătura cu cei dragi oricând, de oriunde, cu o ofertă de nerefuzat.
În realitate însă nu ții legătura doar cu cei dragi. Nu ești tu cel care decide cine cu cine ține legătura. Tu ești doar conectat, adică legat. Nu fiindcă ne-ar obliga cineva să târâm telefonul mobil după noi ca pe un fel de tub cu perfuzie informațională, ci fiindcă, încetul cu încetul, normele sociale ne-au impus s-o facem. Hai să fim sinceri: câți dintre noi merg la toaletă fără să ia cu ei telefonul mobil? Căci și acolo, în timpul micilor activități fiziologice de curățare a organismului, trebuie să rămânem conectați și informați. Iar dacă ești sunat chiar în acel moment delicat, poți rezista impulsului – aproape fiziologic și el – de a răspunde? Probabil că da, deși în decursul anilor am auzit, absolut întâmplător, în diverse toalete publice numeroase fragmente de discuții, în general anoste, dar necesare: că raportul lunar e aproape gata, că întâlnirea s-a amânat, dar tranzacția rămâne în picioare, că el (omul retras în cabina de toaletă) o iubește și acum la fel de mult pe ea, cea cu care tocmai se conectase…
Odinioară, pe vremea telefoanelor fixe, erai de găsit acolo unde exista un telefon mare de ebonită, cu disc și receptor, și-atâta tot: de obicei acasă și la serviciu. Altfel, rămâneai neconectat, ca și inexistent, te plimbai pe stradă fără nici o ofertă de nerefuzat, fără un mesaj urgent care te anunță să faci ceva și mai urgent, fără apelul de la amicul plictisit care vrea să stea de vorbă cu cineva în cele zece minute pe care le mai are de mers până acasă. Urgența era ceva mai lentă. Erau vremuri aproape patriarhale.
Nu sunt nici două decenii de când un telefon mobil era o marcă a statutului social (oarecum) superior. Acum prezența lui e o necesitate, aproape o obligație. Iar să îți uiți telefonul acasă a devenit, dacă nu o scuză ușor lamentabilă, atunci ceva aproape de o gafă socială. Dar măcar te poți conecta cu lumea de pe scaunul de toaletă, cum visau scriitorii de SF.