Astfel incit domnia sa ne provoaca pe toti sa „recalculam” constant motivele pentru care ii aprobam sau nu comportamentul, iar uneori ne obliga sa inventam asemenea motive – ceea ce, fireste, ne face sa fim, la rindu-ne, nu numai derutati, dar si derutanti pentru altii.
Marti, presedintele tarii s-a cerut la televiziunea nationala si, bineinteles, cererea i-a fost imediat satisfacuta. Iar acolo, la televiziunea nationala, a venit cu citeva portii consistente de deruta servita nonsalant telespectatorilor. Una dintre acele portii continea un nou atac la adresa trusturilor de presa, lucru nu neaparat iesit din comun. Ceea ce ne trimite in confuzie este tinta atacurilor. Daca despre „trustul lui Felix” ne-am tot obisnuit sa auzim, „trustul lui Vintu” e adus pentru a doua oara in ecuatie, dupa acel episod cu tonomatele ramas celebru, iar acum are realmente darul de a ne viri destul de serios in ceata. Si asta pentru ca Realitatea TV e unul dintre posturile de televiziune percepute nu numai de adversarii presedintelui, dar chiar si de sustinatori ca fiind favorabil lui Traian Basescu. Iar perceptia publica nu e formata de o singura emisiune sau de un singur invitat, ci de o intreaga orientare care transpare din programele unei televiziuni.
Analistii s-au grabit sa arate ca e un atac controlat, tocmai pentru ca asocierea lui Basescu cu Vintu sa-si mai piarda din consistenta in ochii nostri. Altfel spus, ei au dedus ca domnul Basescu face un fel de joc ipocrit, venind in direct si acuzindu-l pe Vintu dupa ce s-a inteles cu acesta sa se lase acuzat, astfel incit noi, prostimea, sa ne spunem: „Ah, deci toti trag in presedintele nostru, asa incit nu ne mai ramine decit noua sansa de a face front comun pentru salvarea domniei sale”. In plus, s-a mai spus, atacul la adresa Realitatii TV e menit, prin procedura scarpinarii cu mina stinga la urechea dreapta, sa ne faca sa apreciem si mai mult laudele care vor continua sa curga totusi din studiourile acestei televiziuni catre Presedintie.
Sigur ca nici o asemenea perspectiva nu e de ignorat. Insa exista si un unghi diferit din care putem privi lucrurile. Pentru ca, altfel, n-ar sta in picioare un alt atac din aceeasi iesire publica a lui Traian Basescu, atac care l-a vizat pe Mircea Dinescu. Mie, spre exemplu, mi-ar fi dificil sa-mi imaginez ca presedintele l-a sunat pe Dinescu si i-a spus: „Vezi ca diseara iti fac praf imaginea, dar asta numai asa, ca sa-i aburim pe analisti. Prin urmare, Mircea, tu fa-te ca lucrezi si nu ma lua in seama”. Dimpotriva, domnul Traian Basescu nu mi se pare deloc ipocrit. Mi se pare absolut sincer, onest in iesirile sale. Inclusiv atunci cind se ia de Vintu, inclusiv atunci cind il dispretuieste public pe Mircea Dinescu, altfel un sustinator al domniei sale, declarind despre poet ca este un om „cu pretentia de a fi fost disident, dar care miroase a benzina de la Patriciu”.
Numai ca onestitatea presedintelui nu are defel darul de a-i bucura pe sustinatorii domniei sale. Ea ne trimite, dimpotriva, spre o supozitie si mai grava: sustinut, uneori frenetic, de Realitatea TV sau de Mircea Dinescu, Traian Basescu a asteptat, din partea acestei institutii sau din partea acestui om, o dispunere totala in pozitia culcat la picioarele sale. O mica miscare anapoda, tradusa prin critici nu neaparat acide la adresa aliantei punctuale dintre PD-L si PRM, l-a infuriat sincer pe presedinte. Asa ca din aceasta furie s-au nascut lovituri grele chiar si la adresa unor institutii sau persoane care si-au facut un renume din sustinerea sa. Altfel spus, Traian Basescu a devenit, in acesti patru ani de cind e seful statului, un om care, pur si simplu, nu mai poate accepta nimic altceva in afara osanalelor la adresa sa. Lipsa acestor osanale ii provoaca accese aproape patologice de furie, iar cei care, doar pentru moment, uita sa i le inchine devin, automat, dusmani ai intregii natiuni.
E dificil deci sa-l mai analizezi pe Traian Basescu. Pentru ca, din pacate, cazul domniei sale pare sa nu mai fie unul de competenta analistilor politici. Traian Basescu este, intr-adevar, derutant, dar asta nu e obligatoriu sa se intimple din pricina vreunor calcule politice. Ci e posibil sa vina dintr-o deruta interioara pe care, poate, n-ar fi tocmai nepotrivit sa inceapa s-o analizeze si altfel de specialisti.