Buletinele de stiri sau dezbaterile televizate parca nici n-ar fi existat – fiindca altfel banuiesc ca le-as fi simtit lipsa.
O explicatie ar fi aceea ca e vara si in Romania vara totul intra intr-un fel de staza. O alta e aceea ca principalele mele surse de informare au devenit site-urile specializate in stiri, care sint actualizate mai rapid si ofera deja cam tot ce ofera si televiziunile sau ziarele.
Dar nu e asta. Sau nu numai asta. Marea problema e ca am inceput sa privesc cu circumspectie informatiile oferite de canalele de televiziune din Romania – iar asta nu e problema mea, ci a televiziunilor. Nu e vorba doar de partizanatul politic al multora din ele (inclusiv al postului national), partizanat recunoscut de toata lumea. E vorba de calitatea informatiilor si stilul jurnalistic devenit predominant. Si cred ca momentul in care paharul rabdarii s-a umplut a venit odata cu ziua in care am fost prins sub ape.
Da, am fost sub apa. Tocmai eu, care nu stiu sa inot! Iar informatia am aflat-o, impreuna cu intreaga Romanie, tocmai de la televizor, de la o emisiune de stiri. Era pe inserat. Eu si Alina iesiseram sa ne intilnim cu un fost coleg de facultate. Am stat la o terasa citeva ore, am baut beri si cafele, am discutat, ne-am povestit si reamintit vrute si nevrute… deh, ca la reintilniri! Era spre miezul noptii, iar caldura din timpul zilei se potolise. Apoi a inceput sa bata un vint rece si s-a pornit o furtuna de vara, cu tunete si trasnete. Turna cu galeata, iar pe sosea curgeau siroaie de apa. Am fugit prin ploaie pina la un taxi, am ajuns acasa si ne-am culcat. A doua zi, la un buletin de stiri – mi se pare ca pe Realitatea TV –, un titlu mare spunea „Timisoara sub ape”. Am ris. De unde sa stiu eu ca deja traiam sub ape?
Dupa vreo ora ma suna mama de la sat. Primul lucru pe care-l aud e: „Si cum va descurcati voi acolo?”. „Cu ce?” intreb eu. „Cu inundatiile.” Ma uit nedumerit pe geam: soare, frumos, cald, asfaltul uscat, iarba un pic umeda. „Care inundatii?” „Pai, am vazut la stiri. Timisoara sub ape. A plouat aseara de-a rupt si, vai-vai, ce-a mai fost acolo! Inundatii, apa intrata in pivnite, sosele acoperite de apa… ” Ei, da, sigur! Mi-am adunat amintirile din noaptea trecuta: nu, nici vorba de asa ceva. O ploaie de vara. Furtuna, fie… Am linistit-o pe mama, nu, nu-i nici o problema, afara-i soare si frumos, las’ ca mai vorbim noi…
Peste vreo ora ne suna mama Alinei: „Ce se intimpla la voi? Am vazut ca aveti inundatii!”. A venit rindul Alinei sa explice ca nu, nu sintem sub ape, ca a plouat cum ploua vara, ca nu ne-am inundat…
Dupa vreo doua ore suna si bunica Alinei, ingrijorata si ea… ghici de ce? Da, aflase si ea de la stiri ca sintem sub ape si voia sa stie cum ne descurcam. E drept, in ziua aceea afara erau vreo 35-40 de grade si cam curgeau apele pe noi.
Si atunci cu ce ochi o sa mai privesc eu o stire in care mi se spune „Catastrofa pe autostrada. Zece morti in urma unui accident in lant”? Probabil o sa-mi zic ca da, sigur, cineva si-a rupt piciorul si altcineva s-a zgiriat la ureche. Sau o „Crima oribila. A ucis sase oameni cu toporisca”? Poate ca nu erau sase, ci doi, si nu i-a ucis, ci i-a injurat – si nu cu toporisca.
Asa mi-am amintit de o declaratie a prozatorului irlandez Philip O Ceallaigh, care traieste de citiva ani in Bucuresti si a spus intr-un interviu ca nu citeste ziarele romanesti, fiindca – asa, cu vreo doua semi-exceptii – i se par „de cacat”. Presupun ca nici la televizor nu se uita, fiindca altfel ar fi nevoit sa-si reorganizeze calificativele. In materie de informatie obiectiva, prin comparatie cu ziarele, televiziunile sint… dar noi o sa fim politicosi si o sa zicem ca sint in pom. Un pom de unde inundatiile se vad foarte clar, iar profesionalismul se pierde printre frunze.
Mai bine pun mina pe o carte…