„O mare perdere a lovit ziaristica romana, prin moartea neasteptata a tinarului Spiru Prasin, unul dintre cei mai valorosi, mai inteligenti si mai inimosi aparatori ai ideilor in lupta pentru conducerea statului roman. Spiru Prasin nu mai este, lovit de un glonte, intr-un duel nenorocit, a murit aproape instantaneu”, isi incepe articolul marele istoric.
Articolul continua cu elogii la adresa celui disparut, fost prim redactor al ziarului, caruia ii sint dedicate intreaga pagina intii si aproape integral alte editii ulterioare. Va scrie dupa el si Gheorghe Ghibanescu, cel care compara pierderea prematura a lui Prasin, la doar 30 de ani, cu a lui cu Vasile Cirlova sau chiar a lui Nicolae Balcescu!
Din procesul verbal al duelului, publicat pe 15 ianuarie, aflam ca miza infruntarii a pornit de la un articol „violent si nedrept aparut in «Gazeta Moldovei», cu ocazia conferentei la Iasi a francezului Catulle Mendes”, urmat de o riposta in „Evenimentul de Iasi”. Greu de spus ce anume din interviul publicat cu Catulle Mendes pe 13 ianuarie l-a iritat pe ziaristul „Gazetei Moldovei”, intrucit nu erau formulate acuze directe. Cert este ca redactorul V. Scinteie i-a trimis „martorii lui Spiru Prasin”, aruncindu-i manusa. Primul redactor al „Evenimentului”, „eminamente cavaler”, a acceptat provocarea la duel, desi nu era el autorul ripostei. Unul din cei doi martori ai lui Prasin este Mihai Codreanu (coincidenta de nume cu poetul care in acel an avea 28 de ani?). In dimineata zilei de 14 ianuarie, la 8.30, rivalii insotiti de martorii lor, cite doi de fiecare, au mers la
locul ales pentru lupta. Nici unul nu a acceptat propunerea de impacare a martorilor. Drept urmare, s-au impartit pistoalele. Prasin a primit pistolul de la Mihai Codreanu.
„Dupa o secunda, domnul Prasin, in picioare, inca si cu pistolul in mina, se indrepta spre noi cu cuvintele: «Sint strapuns de glont»” – se consemneaza in procesul verbal. Glontul i-a perforat plaminul drept. Prasin a murit dupa o lupta care „a urmat toate regulile, fara nici o abatere de la normele respective uzate in asemeni imprejurari”. „S-a expus cu mare curaj si a reusit a esi invigator, caci el apara cauza cea dreapta”, scrie Xenopol.
Ultima zi de viata a lui Prasin a fost si ultima zi in care a semnat articole la „Evenimentul de Iasi”. Pe 14 ianuarie, articolul de fond, semnat cu numele sau real, se intitula „Reusita guvernului” – succesul liberalului Constantin Stere in alegerile partiale era pus aici pe seama coruptiei. Alte doua articole erau semnate de Prasin cu pseudonim. „Halul guvernului” (o cronica despre situatia liberalilor in alegerile din tara) era semnat Priar si „Un flagel” (referitor la malarie) aparea cu semnatura Marcial. Trebuie spus ca folosirea pseudonimelor scurte de catre redactori era uzuala in epoca. Nume reale foloseau doar colaboratorii sau autorii importanti, iar Prasin era, iata, unul din ei. Era cunoscut ca un gazetar cu ambitii literare – scrisese piese de teatru, un roman, Calea robilor, si fondase o revista literara, „Epigonii”, unde cu putin timp inaintea duelului fatal initiase – ne spune Xenopol – o ancheta despre „viitorul versului”.
Dar… „o detunatura fatala curma versul vietei lui de-abia injghebat, caci asa a vrut soarta, ca un tinar menit sa trezeasca, sa lupte si sa produca sa se culce fara de vreme in taina mormintului”.